ţuică

whisky

Whisky

Unii-l plac, alţii-l contestă,
Însă practica ne-arată
Că-i o ţuică mai modestă,
Dar mai fercheş îmbrăcată.

definiţie epigramatică de Mircea Trifu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii.

Fânuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii...

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, tată

În memoria tatălui meu, Ştefan

Hai, tată! să bem un pahar,
Ibricul se-ncinge pe plită,
E-o ţuică de foc şi amar,
Din prunele noastre topită.

E masa preaplină şi sfântă,
Tăcuţi, aşteptăm un cuvânt,
Atâtea-ntrebări ne frământă
Şi tu!... eşti o boare de vânt.

Hai, tată!... o cană să bem
Din vinul mustind a păcate
Şi pricini ascunse-n totem
De buzele arzând nemişcate.

E cald, parc-ar fi primăvară,
În ochi... ai aduceri aminte,
Nelinişti târzii, te chemară

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţuica de Piteşti

Ţuica asta ‒ o minune ‒
E făcută doar din prune,
Iară darul ăst' divin,
Zis şi "Ochii lui Dobrin",

Cunoscut de-ntreaga lume,
Are-un excelent renume.
Bună-i ţuica de Piteşti,
De-o bei nu te mai opreşti.

Dacă ţuică bei un ţoi,
Simţi că ai puteri cât doi.
Două ţoiuri dacă bei,
Uiţi de anii mulţi şi grei;

Uiţi de griji şi-amarul vieţii
De povara bătrâneţii;
Uiţi de chinuri şi de boală,
De necazuri, oboseală.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Dicţionarul Băuturilor, Beţiei şi Beţivilor: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (15 mai 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ultimului sărut

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evenimente triste...

Evenimente triste, mai zilnic se petrec...
Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul...
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!