încetat

* * *

Mai mult mort decât viu-mi umblu
De când copil am încetat să fiu

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici minte, nici formă – eu doar exist;
Voinţa şi gândul acum au încetat.
Sfârşitul dansului Naturii,
Sunt Ceea ce am căutat.

catren de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima e sfîntă, fată,
Îi-e sufletului dată,
Cînd graiul a încetat
Şi tăcută, pustniceşte,
Numai lacrima vorbeşte,
Cu oftatul mut şi sfînt,
Despărţită de pămînt.

Dar cu seara împreună
Îţi urează noapte bună.
Vii tu, lacrimă, din lună?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Toată viaţa am avut necazuri cu femeile...
Când am încetat să am necazuri cu ele,
simţeam în inima mea că cineva, undeva,
întotdeuna va avea necazuri cu ele,
aşa că am continuat să scriu acele blues-uri.

poezie de Muddy Waters
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rău se respiră

Îmi plăcea
Când poetul Marek Zarecki
Fuma ţigările mele mentolate,
Spunând: după ele se respiră mai uşor.

Dar el nu mai e,
Iar eu am încetat să mai fumez ţigări mentolate.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Şi mâna-mi acum rece pe harpă a-ngheţat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viaţă ca visul a-ncetat.

Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râuşor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: "Eu nu voi să suspin!"

Aveam şi-un tată încă, amic cum şi părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au vieţuit.

Iubeam o copiliţă, o tânără suflare,
O floare matinală ce creşte surâzând,
Ce fără să adune în viaţă-o sărutare
În dimineaţa vieţii a încetat cântând.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... şi vina-i parte-n parte!
şi m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ţi plictisit... am încetat să cânt.

şi n-am putut a te uita... aşa cum mi s-a spus...
ştiu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
şi mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... şi taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... aşa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... şimţeai, dar nu credeai!
şi au trecut clipe şi zile... şi tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut să ştii... să te învăt iubirea!
să-ncepi şi tu a dărui... simţindu-ţi împlinirea.
şi tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi şi spui că vezi... perfecţiuni eroare.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ude

în casa noastră mică – de hârtie –
am scris cu teamă udă o primă poezie
pe când aveam vreo 9 ani
şi aşteptam la 59 – azi –
să-mi amintesc de ce a fost să plouă şnur
în gândul ce zbura în lună plină – cu
pelerină gândul meu
cu pelerină (?!)
în ploaia de cuvinte ce de-atunci
n-a încetat să cadă
în genunchi
mai simt şi-acum cuvintele cum ur
că pe firul ploii... către cer

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de gânduri

Livada mea de vise ne-mplinite,
Azi a înflorit neaşteptat,
Un mare-abis de gânduri împletite,
Redat-am viaţă cu suflul meu treptat.

Şi-n zborul meu de lungă căutare,
M-am tot lovit de tunete şi mare,
M-am înecat într-un amurg uşor,
Udându-mi aripile, am încetat să zbor.

Şi-atunci în taina fină a morţii,
Am scris un testament lăsat în pragul porţii,
Şi-am părăsit grăbit această lume mută,
Luând încet chemare la lumea neştiută.

poezie de Mădălina Boca (21 martie 2013)
Adăugat de Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am plecat

Când am plecat, m-a părăsit credinţa
Şi nimeni nu a fost să mă-nţeleagă.
Numai speranţa mi-a păstrat fiinţa,
Şi amintirea unui dor, întreagă.

De când am încetat să fiu o stâncă,
Cu toţii vor să ia din mine-o parte.
Durerea mi-i atâta de adâncă
Şi tu îmi eşti atâta de departe...

Se sting şi plâng iubirile din astre.
Tu pe un ţărm, sufletul meu epavă.
Ni-s trupurile pline de dezastre
Şi dorurile pline de otravă!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!