+vasile +pogor

Moldova la anul 1821

S-au întors maşina lumei, s-au întors cu capu-n gios
Şi merg toate dinpotrivă, anapoda şi pe dos,
Soarele d-acum răsare dimineaţa la apus
Şi apune despre sară cătră răsărit, în sus.
Apele, schimbându-şi cursul, dau să-ntoarcă înapoi
Ca să bată fără milă cu izvoarele război;
S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale
Aflându-se din vecie, urmá pravilelor sale.
Ş-au schimbat se vede încă şi limbele graiul lor;
Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor.
Toate pân' acuma câte se părea cu neputinţă
Ieşind astăzi la ivală, vor putea ave credinţă;
Vreme multă n-a să treacă, ş-a ara plugul pe mare,
La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare;
Ce-a să zic-atunci pescariul, când în ape curgătoare
Îi va prinde mreaja vulturi şi dihanii zburătoare;
Ce-a să zică vânătorul când, în loc de turturele,
Nevăzând nici câmp, nici codru, va puşca zodii şi stele?
Nătărăule ce umbli pe a ceriului faţadă,
Zisu-mi-au ieri noapte luna, tâlnind-o la promenadă:

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Bob-Fabian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!