+stalpul +casei

Suflet de mamă

Sub teiul înflorit, pe-un ţol ţesut prin tinereţe
Stai mamă, tu, la poartă în zi de sărbătoare
Dând altor săteni din când în când bineţe,
E ziua-n care uiţi că trupul crunt te doare.

Copiii ţi-s plecaţi să-şi facă rost prin lume
Bărbatul, stâlpul casei, la cele sfinte-i dus...
Câte-ai mai povesti, dar nu ai cui a spune
Noroc de tan' Maria, vecina dinspre-apus.

Cu ochii tăi blajini, împrejmuiţi de riduri
Priveşti, aproape-n lacrimi, spre viaţa-ndepărtată
Când masa era plină – te năpădesc suspinuri –
Şi se certau băieţii... cin' apă să mai scoată...

Toiagul tău puternic duce atâtea-amprente...
Doar el îţi e alături când noaptea se aşază,
Când spatele trudit nu poate să se-ndrepte,
Iar mâinile-ţi slăbite icoane aranjează.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!