+ploaia +de +toamna

În urma de cerb –
după ploaia de toamnă
răsare luna

haiku de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din inima mea

Visele din inima şi din mintea mea trec,
Nimic nu stă cu mine-ndelung, toate poartă-aripă;
Dar de la un copil mi-a rămas mângâierea
Unui cântec profund, prezent în fiecare clipă.

Dacă acesta ar trebui să mă părăsescă,
Prefer să mor ca-n toamnă frunzele, fără dureri,
Cu lucruri ale căror melodii s-au cântat cândva
Şi au fost apoi uitate – ca ploaia de mai ieri.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată ploaia?...

Ai văzut vreodată ploaia?...
Ştiu, iubito, îmi spui «nu»,
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.

Murim străini pe zi ce trece,
Şi timpul este amorţit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârşit.

Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Adolescentina
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Buciumă toamna
Agonic -- din fund --
Trec păsărele
Si tainic s-ascund.

Târâie ploaia...
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afară de stai
Te-năbusi de fum.

Departe, pe câmp,
Cad corbii, domol;
Si răgete lungi
Ornesc din ocol.

Tălăngile, trist,
Tot sună dogi...
Si tare-i târziu,
Si n-am mai murit...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul şi toamna

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.

poezie de Camelia Opriţa din Boema - Revistă de literatură şi artă, Lumea Copiilor ( Poveşti din Călimară ) (octombrie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

La început oamenii
preschimbau cuvintele
în picături de ploaie
şi dezbrăcau copacii
în lacrimi
şi sensul îl căutau în stele
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută esenţa în vis
Au uitat să privească
ploaia şi copacii
Nu mai dezbracă din priviri
tăcerea
o adâncesc în vorbe şi scântei
de iluminare
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută copacul

poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine

Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
şi cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n şcolăreşti desene,
ne oglindim în timp,
cu uriaşe gene,
cât brazii de înalţi,
mereu la fel şi-n schimb
întotdeauna alţi...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!