+nichita +stanescu +joc

Cum se sfârşeşte o armată

La început generalul
numit în limba latină Imperator
mai apoi, căpitanii
numiţi în limba latină centurioni
după ei rănile în defilare
după rănile în defilare
prada de război:

timpul ucis în sufletul barbarilor
după timpul ucis în sufletul barbarilor
înşişi barbarii
după barbari, barbarele
după barbare, plozii
după plozi, jucăriile
după jucării, jocul
după joc, iluzia timpului
după timp, iluzia iluziei timpului
cuvântul cu belciug la bot.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Eu aş putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
şi iarăşi
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
şi sfârşeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-şi găsi destină,
norocu-şi găsi noroacă,
iar tristeţea mea o joacă,
un şotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enghidu

A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameş)

I

Priveşte-ţi mâinile şi bucură-te, căci ele sunt absurde,
Şi picioarele priveşte-ţi-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar şi aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ţi încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ţi încap în gură.
Pipăie-ţi urechea şi râzi şi miră-te că poţi pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea şi ea a întâlnit un copac,
Şi el a fost!
Umerii priveşte-mi-i, şi spune-ţi că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă şi bivoli,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Dreptul la timp
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Eu aş putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
şi iarăşi
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!