+mitul +zburatorului

După mitul Zburătorului

Cum îndreaptă fata văzul către-o piatră preţioasă
A lui vlagă izbucneşte: pe-a ei mână mătăsoasă
Făurit-a-se inelul ce-are rostul lui să poarte
Şi-ntr-un gând imaginară toate cele ce se poate.
Căci voinic din cale-afară şi prigonitor în şoapte,
El propune ca pe dânsa într-o mină să o-ngroape:
"Te-oi scălda în diamante!; mai puţin... ş-apoi, copilă,
Ţi-oi pleca Alexandritul, visului de te închină;
Şi jertfindu-ţi mie trupul te-oi vedea fără păcate,
Ca un cer fără de stele, străbătut de nestemate."

Sufocată de amorul ce-l stârni pe mândrul june
Dă de veste-n tot alaiul a lor tainică uniune
Şi cu crez zburdă senină într-un văl spre admiraţie
Când flăcăul o descrie strălucind la destinaţie;
Iar când pofta-i fără margini, de-o văpaie fără pas,
Se foieşte şi suspină pe cearşaful de mătas':
"Stai şi scaldă-mă-ntru totul, sub un cer fără de stele,
Doar cu noi lucind aievea; tu, smaraldul vieţii mele."
O cuprinde-n adevăruri; iar cum e, sărac în toate,

[...] Citeşte tot

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (3 aprilie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!