+george +meniuc

Carusel (în loc de prolog)

Imprudent am pus culorile în morişcă
Şi le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puţin, să strig la ele,
Dar şi strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Şi le-a târât în marele infinit al mişcării.
O pălărie de paie, uitată la cişmea,
Şi plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Şterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soţia lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzaţie de înot şi întâia probă de înec
La ştrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzi fermecate

La plecare ţi-ai lăsat oglinda pe scrin.
M-am uitat în ea doar într-o doară:
Nicio imagine interioară!
Sucitu-o-am, scuturatu-o-am:
Sticlă tăcută şi goală!
Atunci am aruncat-o în ogradă
Şi oglinda s-a spart în aşchii,
În zeci şi zeci de oglinzi fermecate.
Am luat un ciob şi m-am uitat:

Mă privea o jumătate de ochi balcaz,
Din care curgea o lacrimă dalbă,
Pe marginea pleoapei o muscă verde.
Am luat un alt ciob şi am privit:
Stârceau urechile lui Midas!
Am pus repede mâna la gură, nu cumva
Să mă vadă colegii mei binevoitori,
Că lui Apolo i l-am preferat pe Pan,
Auzindu-i fluierul din pădure.
De-acum eram curios să ştiu ce bucluc

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Stepa mea! În depărtarea de zăpadă
Vântul îşi doineşte viaţa lui nomadă.

A-noptat adânc. Câmpia pare moartă
Numai dragii mei salcâmi oftează-n poartă.

I-auzi lupii! Satul în mormane tace.
Bolta neagră-şi sparge găuri prin găoace.

I-auzi lupii! Urcă-n ceruri luna plină,
Umbre gârbove se-alungă după mine...

poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpătarea e mai de preţ decât îndrăzneala.

citat clasic din George Meniuc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

Topit în măşti, din sonor în sonor,
Bucurat Amurg, şi singur al toamnei,
Sufletul meu, pânză de corabie în soare,
Este marele pirat al acestui fior.

Vreau să iubesc furunzele, paşii alintând livada:
Zodier spurcat, alungă cirezile spaimei!
Vreau să iubesc odată ca iadul,
În mine focurile, în mine cascada.

Vântul acela viclean: Bucuria
Să mi-l aduci, tată, din vuietul toamnei.
Şi iubind carnea şi iubind ochii
Să nu mai ocolim, fiică a Obsesiei, haiducia.

Atâta fumegare pe veşteda apă, şi noi iubim.
Un muncitor a tuşit apropiat, înfrânt, şi noi iubim.
Deschide fereastra, pământule, şi ascultă:
Melodia grozavă a poemului acesta n-are tărâm.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, Soare!

Hai, Soare, să te prind în oglinjoară!
Striga băiatul alergând prin şes.
Şi eu, în mreaja mea de la răstoace!
Râdea pescarul cu luleaua-n dinţi.
Şi noi! roşiră macii în poiană
Şi se şoptiră clătinând din cap.
Şi eu, să-mi fie-n cuib un ou de aur,
Pe culme clămpănea un cocostârc.
Şi eu cu rouă vreau să-l car acasă!
Zâmbea cumătra vulpe din răchiţi.
Şi eu din cer l-oi pune în ştiubeie!
Cânta albina-n urdinişul ei.
Un lăutar îl prinse în vioară,
De scăpară pe coarde sub arcuş:
Ba dimineaţa-i tremură luceaua,
Ba-i clipocea steloiul în amurg.

poezie de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestui april

Acestui april răvăşit luciferic
Mărturisesc entuziaste vijelii de Început
Şi lângă pacea florilor, pe întuneric,
Tăcerea mea ciudată şi singură a apărut.
Cer voievodal de-asupra Mării Negre,
Corăbiile trecutului cu stea la proră,
Ca nişte umbre sau, poate, obsesii negre,
Le strig de pe ţărm şi le pierd în auroră.
Imaginaţia delirează. Încotro? Cine eşti?
Cu lacrimă lăuntrică a materiei vorbeşti.
Numai Vega şi rouă, şi iarbă, şi mirişti
Umblă prin atâtea văzduhuri şi nelinişti.
Murmur pelagic răzbate de sus, vertical.
Şi scoici, şi transparenţe, şi-n veci itinerar.
Hai caravană de vâslaşi cu haine de var,
Hai viaţă de abur şi somn, neştiută pe mal.

poezie de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Un corn de brumă, fruntea, prin ploaia mâinilor,
Se-ntreabă tulburată: ne cheamă iarăşi zarea?
Tu o mângâi mereu şi-n stepă n-auzi zvonul,
Şi-mi pare că amurgul a poposit pe mâini.

Ard lumi! Călătorii fiorului din ţărnă
Au pregătit Cetatea. Apleacă-te prin vânturi
Şi vino. Se aude, tot mai aproape, Omul.
Scrâşniri, eternitate. Eternitate, flăcări.

Tot mai sonor apusul de febra vieţii noi
Îngenuncheat pe şipot şi-atâtea oseminte.
Fâlfâitor viole ucişilor pe lespezi,
Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.

Vrei mâinile s-apropii de ceaţa zilei? Vino.
Vrei apelor din flaut văi muzicale? Vino.
Norodului incendii şi cântec şi maree
Oglinzi înfricoşa-vor prin meşterii de fier.

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interludiu

De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da şi Nu,
Şi-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecţii eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un viţel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la şcoală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.

Probabil, furnica aleargă între Nu şi Da,
Fiindcă şi eu în viaţă am alergat ca ea.
Ci mai mut mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!