+foarte +trist

Ninotchka (către Gaston, măcelarul lui Leon): Ăsta zici tu că e măcelar? Bună seara, tovarăşe. Acest om este foarte bătrân, nu ar trebui să-l laşi să muncească. Pare trist. Îl biciueşti?... (Îl atinge cu mâna pe umăr.) Va veni ziua când vei fi liber. Mergi şi dormi, tătucă dragă. Vrem să rămânem singuri.

replică din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist, foarte trist că după noi vin tot mai puţini artişti. Nu ştiu când va mai fi o nouă generaţie de aur în slujba filmului şi a teatrului românesc.

citat din Ion Caramitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Eu m-aş fi aşteptat ca ea să rămâie deasupra morii de la iaz!) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul şi moara. Şi cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung şi trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeaţă şi de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei galbene

Vom spune că toamna a venit... foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist...
Vânt umed, şi frunza zboară, undeva.

Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.

Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am întors acasă,
Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.

poezie celebră de George Bacovia din Versuri şi proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cucoana Aglaie, soţia vechilului, veneau neveste cu ouă şi cu găini slabe. Dumneaei avea un râs ciudat şi o căutătură ascuţită: — Da' ce-am să fac eu cu găinile, femeilor? — Dă-ne ce ni-i da, noi n-avem cu ce le hrăni! Cucoana Aglaie prindea a vorbi multe: întreba de una, de alta, despre cucoana preuteasă, despre cucoana învăţătorului, apoi rostea cu foarte mare mirare: — De ce-a fi bătând aşa vântul? — S-o spânzurat careva... ziceau femeile cu sfială şi, c-un zâmbet trist, aşteptau rostul cucoanei Aglaie asupra soartei cobăilor lor.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce scrisoare ţi-am scris. Cred că am făcut şi greşeli de ortografie! N-o mai recitesc. Alta, nu ţi-aş mai putea scrie. Nici acum, nici cine ştie câtă vreme. Şi erau lucruri pe care trebuia să le ştii. Vrei să nu-mi mai spui "dumneata"? E un cuvânt îngheţat. Şi ai să mă primeşti la mata în septembrie? Poate atunci să pot veni. Pe o zi, pe două, pe-o săptămână. Şi vrei să rămânem prietene? – Uite, mă gândesc acum: mata nu i-ai auzit glasul! Ştii cum vorbea? Grav, voalat şi foarte, foarte trist. O să caut (dar lasă-mi răgaz!) fotografia cu pălăria şi altele, multe. Clişeele le avea. Dar... mi le-au luat! Vei avea tot ce am în dublu exemplar.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierul

Am văzut cu ochii mei cum puneau la cale
Înlocuirea bronzului cu fierul.
Fierul! Cumplita invenţie!
E sfârşitul lumii!
Cei care-l inventară vor suferi primii
Dezastrul pricinuit de el.
Hitiţii se vor crede atotputernici
Din cauza fierului lor
Vor pieri primii, simţindu-i tăişul.

Cât m-am întristat de ce-am aflat
Azi dimineată:
Că peste vechii băştinaşi
Au venit triburi de ciobani din părţile
Duşmanilor nostri.
S-au unit cu ei, amestecându-se.
- Atunci înseamnă că în vinele noastre
E şi sângele duşmanilor noştri de moarte?!
- Asta înseamnă
Şi sunt foarte, foarte trist.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aşa

Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
şi ei spun da, neîntrebaţi.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
şi nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...

Stă piatra ca proasta şi neîntrebată.
Vine calul şi o calcă în potcoave
şi o balegă cu balega,
şi ea stă şi se toceşte
şi miroase a balegă
şi se lasă spălată de ploaie
... şi chiar tocită de priveliştea lunii
tot piatră rămâne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!