+dupa +nori

umilinţă

Brutus: Umilinţa e scara tinerei ambiţii,
Spre care cel ce-o urcă îşi întoarce faţa.
Dar, după ce a urcat-o până în vârf,
El scării îi întoarce spatele
Şi se uită în nori, dispreţuind treptele de jos
Pe care le-a suit, ca să ajungă sus.

replică celebră din piesa de teatru Iulius Caesar, Actul II, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şase oameni rămîneau locului, năuci, Iar vaca, fără să se poată opri în zăgazul alcătuit din fiinţa lor lăuntrică, aluneca mai departe spre moarte. În afară de ei, încremeniţii, deznădăjduiţii, totul aluneca atunci, clipă de clipă, în marea curgere a lumii. După nori, se vedea cît de inevitabilă şi neoprită e alunecarea. După întunecimea abisurilor, cît de adîncă şi fără întoarcere, moartea.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne, bine, Doamne!

Caut cerul cu privirea,
Se ascunde după nori
Dincolo de ei iubirea,
Cântă-n sunet de viori

Doar o simt, ştiu unde este,
Mi-a-nflorit zâmbet pe faţă,
Nu e filă de poveste,
Ci o altă dimineaţă

O voi aştepta cu lacrimi
Care-mi vor spăla păcatul,
Mă vor dezlega de patimi
Şi-mi vor alina oftatul

Cât de orbi putem fi Doamne!
Cât de orb am fost chiar eu,
Am iubit ceva ce-adoarme
Sufletul când îi e greu

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre balconul muntelui

Vânturi tăioase, turme de nori,
maimuţe lamentându-şi tristeţile,
aerul e proaspăt, nisipul alb,
păsările zboară-n cercuri.

Pretutindeni cad frunze
foşnind, foşnind,
în vreme ce valurile râului
vin unul după altul, clipocind, clipocind:

Călătoresc singur prin o mie de mile
ale acestei toamne melancolice,
ducând în spate spre balconul muntelui
o sută de ani de boli şi de suferinţe.

Munca grea şi regretele amare
mi-au îngheţat ş albit fruntea –
iar cel mai mult mă chinuie gândul
c-am renunţat la vinul meu.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tragica noapte

E noapte-adâncă-nspre ecouri.
Satul zace singur, mut...
Când din cer, de printre nouri
O stea aprinsă a căzut.

Fierbea în depărtare cerul
Înfăşurat cu-n val de ceaţă.
Maestrul îndrăgit – Vieru
Neştiind s-a stins din viaţă.

În viaţa sa de înainte
A meditat un gând ce nu-i.
Descria în dulci cuvinte
Lumea cea din jurul lui.

Şi nimeni nu ar fi crezut
Că anume-n astă noapte
O lume ce a cunoscut
A-nchis pe veci sub pleoape.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

El avea un vis

Avea un vis şi întreaga lui viaţă, fidel,
A luptat şi-a trudit pentru el.
Plutind întotdeauna-naintea ochilor lui,
Acesta-i împurpura toate şesurile cerului:

Furtuni – nori se prăvăleau de-a valma sau cu rândul
Deasupra-i lătrându-l,
Pentru ca, apoi, calmă şi distantă, bolta să-şi îndepărteze norii
Colorându-le speranţelor bujorii.

Sclipire a luminii din paradis –
El avea un vis.
Trudea din greu, dar velele, subţirele
Erau prea fragile pentru vremuri rele,

Iar vijeliile i-au smuls bricul albit de neaua sării
Şi l-au împins undeva departe,-n imensitatea mării.
Dar lui nu-i păsa de catargul frânt
Şi nici de mare sau de vânt!

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!