+cuvant +

Bubuitură

Când omul părăseşte
Pentru totdeauna acest pământ,
Începi să simţi
Cum îţi creşte un gol în suflet
Şi ia în primire toate ţesuturile vii.
Atunci eşti ca o tobă.
Ce să mai iei din el
În afară de răpăitul surd?
Nici o atingere plăcută,
Nici un cuvânt, aşteptat
De mine, pentru mine.

Despre singurătate, zgomotoasă!

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
"E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Luminile scânteiază.
Ce se va-ntâmpla apoi?

S-a lăsat noaptea.
Ploaia se-opreşte.
Ce se va-ntâmpla apoi?
Noapte tot mai adâncă.
El nu ştie
Ce-i voi spune.
Când va fi să plece
Îi voi şopti un cuvânt la ureche
Să-i spun ce eram gata să-i spun
La întâlnirea gata să aibe loc
şi care-acum a avut loc.

Dar el n-a spus nimic
La întâlnirea gata să aibe loc
şi abia acum se-ntoarce zâmbind
şi şopteşte:
"Nu ştiu

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1981), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mauvaise Humeur

Madam Beer casieriţa
La cantor stă supărată...
Căţeluşa-i favorită,
Mufi, e cam constipată.

Un client îi spune nu ştiu
Ce cuvânt galant, ce moft;
Madam Beer răspunde tristă:
"Las-mi-n baş-! agu n-am boft!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi mi-e raţiunea stăpână nendoios,
Că-mi bucură urechea câte-un cuvânt duios,
Şi chiar de nu-l închipui ca soţ, iubită soră,
Nu-nseamnă că nu-mi place să ştiu că mă adoră.

catren de Moliere din Femeile savante, Armanda: Actul 1, Scena 1
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limbă

Cu limbă de viaţă
Am croşetat
Cât mai obiectiv
Versuri sacre
Pe cuvânt de onoare
Numai aşa
Pot face
O scară angelică
Până ceruri
Accesând
De urgenţă
Nemurirea
Serafică.

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cuvânt

Primul
nu a ştiut să vorbească
cum trebuie;
al doilea,
ar fi putut vorbi
dar nu avea limbă;
al treilea,
nici de gând nu era bun
din cauza instrumentelor muzicale;
al patrulea,
nu mai era:
în locul lui
s-a găsit un canar
strigând îngrozit!
Salvaţi-mă...

poezie clasică de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efebul gherdap provoacă moartea batozei psihopate

O antică batoză
Puternic suferea
De-o stranie psihoză
Şi un cuvânt: saltea!

Prin păr scăzut, cănit
Purta cu fals topaz
Un deget smălţuit
Rupt din pudrat obraz.

Rupt din cârpit ciorap
Ban galben încropând
Cu el ademenind
Un crud efeb: gherdap.
.....

poezie clasică de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Azi am bătut cu talpa în pământ
Şi nu mi s-a răspuns nici un cuvânt.
Slăvile le-am lovit c-un stol
Şi-au răsunat a gol.

E gol ţinutul; pare goală faţa
Acestei lumi pe care-o sorb într-una,
Şi-mi pare fără sâmbure chiar ora
În care mi se clatină sub frunte luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!