+cugetari +femeie

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Am un reproş a-ţi face şi-ncearcă să-nţelegi,
De el atârnă sensul vieţii mele-ntregi –
De m-ai vrăjit, ţi-e vina, tu, îngere sublim
Ce îţi reverşi lumina pe chipul meu calin.

Căci păsul ce mă-ncearcă, în suflet, cugetări
Mi-a pus, să-mi descâlcească răspunsul la-ntrebări,
Precum – ce ar fi viaţa lipsită de amor?
Fiinţa mea de tine – femeie ce ador?

Şi în adâncul firii convingeri eu nutresc
Găsind motive clare să te învinuiesc
Căci întru-nduioşarea ce port în al meu sân
Aceleiaşi concluzii statornic îi rămân –

De m-ai vrăjit, ţi-e vina, tu, îngere sublim
Ce îţi reverşi lumina pe chipul meu calin,
Şi sper reproşu-acesta, auză-l Dumnezeu,
Să-L mişte şi pe Dânsul cât iubescu-te eu!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (31 decembrie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!