+copilul +meu

Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă: Lorraine, Lorraine, Loree

Eşti gata pentru-întrecerea de azi, Lorraine, Lorraine, Loree?
Barum, Barum, Barum, Barum, Barum, Barum, Baree,
Te-am înscris la concursul ecvestru de la Coulterlee,
Vei călări Răzbunătorul – şi toată lumea de-acolo-l va privi,
Vreau să câştigi cursa pentru mine, cu şargul să mă pot mândri.
Barum, Barum, Barum, Barum, Baree.

Şi-a strâns în braţe pruncul, sărmana Lorraine, Lorraine, Loree,
"La fel ca toată lumea, nu mă-încumet pe Răzbunător a-l călări,
Nu voi urca în şea cu noul meu născut în braţe, orice-ar fi;
Acest cal a mai ucis doi oameni, de ce să mă ucidă şi pe mine, zi?!"

"Dacă nu-l călăreşti pe Răzbunător, Lorraine, Lorraine, Loree,
Dacă nu-l călăreşti pe Răzbunător în cursa de la Coulterlee
Şi nu treci prima pârâul, cum te văd şi cum mă vezi,
Îţi voi lua copilul, pe acest copil tu o să-l pierzi."

"Soţul meu este nespus de crud" a zis Lorraine, Lorraine, Loree,
"Soţul meu este nespus de crud, de trei ani pot asta şti;
Dar, dacă-încalec Răzbunătorul, plânsul pruncului cum voi ostoi?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley (iunie 1874), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are în el o sumedenie de contradicţii şi ciudăţenii, porniri de răutate, nebănuite şi neînchipuite, nu-i trebuie prea mult ca să ajungă pînă la bestialitate. Copilul de cinci ani al unui vecin de-al meu se furişează pe sub gard şi-mi sugrumă păsările. Face asta cu o plăcere fioroasă, m-a apucat spaima şi greaţa cînd l-am văzut cu mîinile pline de sînge şi cu faţa inundată de fericire.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poţi iubi, copilul meu? (sonet)

Mă poţi iubi, copilul meu?
(sonet copilului-părinte)

Mă poţi iubi şi tu, copilul meu drag,
Aşa cum te-am iubit şi eu pe tine?
Te îmbrăţişam ca să-ţi fie bine,
Mereu, când plecai şi apăreai în prag.

Când vrei iubire, vino pe la mine,
Să înnodăm amintiri pe un şirag!
Că anii mei în tristeţe se retrag
Şi în locul lor abundă suspine.

M-ai lecui de dor, cu-mbrăţişare
Din când în când, alungând suferinţă
Şi gândul că m-ai lăsat în uitare.

Un sărut pe frunte, de-i cu putinţă,
Ar merita prea lungă aşteptare,
Că m-ar revigora din neputinţă.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Copilărie (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere la copilărie (sonet)

ÎNTOARCERE LA COPILĂRIE
(sonet copilăriei)

Mă-ntorc la copilul din sufletul meu,
Să-i spun că din ochi se scurge râu de dor
Şi inundă icoana bunicilor
Din altarul inimii ca un muzeu.

Mă furişez în al căsuţei pridvor,
Cum în vremuri frumoase mergeam mereu
Ca toţi nepoţii, la masa din antreu
Încărcată-n cinstea sărbătorilor.

Las dorul la streaşina speranţelor,
Când văd pustiu în copilăria mea,
Să nu-l topească ploaia lacrimilor.

De străbuni tot mai săracă e lumea
Şi plânge cerul cu lacrimile lor,
În Ziua Copilului lăsând jalea.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (30 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stimate frate Slaviciu, chiar acuma scriu în dugheana unui negustoriu cinstit din Iaşi, anume Nicolai Ioan, de care aş dori să avem macar vro zece mii în Iaşi; dar unde-s? Domnul Nicolai Ioan mi-a spus că să-i trămiteţi deocamdată vro două trei sute de broşuri şi după desfacere banii sunt siguri; dacă nu mă credeţi, vă puteţi încredinţa de la prieteni moldoveni, cari sunt în Bucureşti, despre onorabilitatea d-lui Nicolai Ioan. Adresa: Nicolai Ioan, Iaşi, Strada Mare.
Vă salut cu drag şi vă aşteptăm de aniversara "Junimei". Salutări d-lui Eminesc[u]. Arătaţi, vă rog, respectele mele d-lui Maiorescu şi la toată familia. Iară d-voastră personal vă mulţemesc de mii de ori şi vă rog a mai povăţui pe copilul meu, care ştiu că vă supără din când în când.

Ion Creangă în Scrisori
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!