Toate rezultatele despre sanatoriu, pagina 2
Condamnații
Condamnații din sanatoriu
Se uită cu jind prin ferestre
Sănătatea, singura lor zestre
A ajuns detaliu derizoriu
Se simt mai vinovați ca la-nceput
Pe umeri duc o tristă condamnare
Că nimeni pe pământ putere n-are
Să le redea întâiul lor statut
Zilnic fac controale de rutină
Și înghit pastile de tot felul
Frica morții le mărește zelul
Că ei zilnic merg înspre ruină
Lasă-n urmă un crâmpei de viață
Unii chiar neveste și copii
Conjugarea verbului a fi
Le-a fugit definitiv din față
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre verb
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sănătate
- poezii despre spaimă
- poezii despre soție
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Inghitație
... măi, e vrunu' printre animali
ce stă p-aicea-n poetrini
și s-ar voi-ntre gheniali;
nu d-ăi reali, mai... submarini!...
... să ne iubim, nu sexual,
așa-n simțiri cu vorbe plânse;
doar ne votând perpetual
unul pe altu', în hore strânse?!...
... să fim superbi la orice râgă
și să ne dăm unul la altul;
când traghedie falșă, hâdă,
când în iextazu ală, înaltu'!?!...
... c-așa să face un notoriu
băgat în seamă, fără vină;
crezând că orice sanatoriu
are-nțelepți... p-orice bășină!..
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sex, poezii despre plâns, poezii despre notorietate, poezii despre nevinovăție, poezii despre lectură, poezii despre iubire sau poezii despre flori
Nu s-a depus plângere
Câte duete disonante
se chinuie într-un aberant
gust de un fals predominant;
motiv... vendete delirante.
Sadism stupid de goale-ambiții
de diletante problematici
transformă simplu-n antipatici
sau se agravează-n dispariții.
Excese de contradictoriu
se-nlănțuie în violențe,
animalice reminiscențe;
făcând domestic... sanatoriu.
E-abisul suferinței pure
de fiecare oră, zi,
ascunsă-ntre femei, copii
lipsiți de drept... doar să îndure.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre țări, poezii despre violență, poezii despre tragedie, poezii despre sânge, poezii despre suferință, poezii despre sadism sau poezii despre ore
... Sinucigașă diplomație
De viță grizonată, lai jinduind monarhic
O masca-n sânge vânăt, un iluzionistic;
Opinca prin pervers ajunsă un autarhic
Cu simț de colectură, e călău cu simț artistic!
Producător de snoave, regizorul de farse
E-un scenarist ocult, surnoaul machiavelic,
Parșiv, cu zâmbetu-n mașinării nefaste
Se îmbuibând, hulpav... Satanic chip angelic!
Un hoț ce murdărește plin de tupeu, de oprobiu;
Un plângăreț mârșav torsionându-și scenic
O nație nătângă... Tratând-o-n sanatoriu;
Pe unde-s mulți se pare, adoptativi-mucenic!...
... C-un cleaning zi de zi, contorsionând adevăr
Își face bocet morții-nșelând-o mișelește
În sinucigaș spectacol; nici nu-și clintește păr,
Nici fir mânjit cu ketchup. Sfidându-ne privește!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre îngeri, poezii despre zgârcenie, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr sau poezii despre producție
Sanatoriu
Ochii își țintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Și mâinile și le întind -ai nu știu cui- mai mulți copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriați privind în juru-le ca-n curțile de pușcării.
Cer bani puțini, pentru un suc sau fum de vis de o țigară
Și se lovesc din când în când disimulând o dușmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"
Din când în când trec se ținând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.
Și brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La brațul sigur simulat sub haina-n plușul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Își profilând sublim-suavul ce-i ațintit de-un vârf de pom.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre trecut
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre ritm
Ultima întrebare
Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteță fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simț.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre verde sau poezii despre tăcere
Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant
În parcul din fața noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieșite din uz,
aduse am înțeles, să facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil că, ori erau foarte ocupați, ori au uitat de ele
și câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, așa din senin.
Dacă s-ar fi prăbușit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, că, s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai știut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curățat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar așa-i viața, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi frați să trăiască liniștiți împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.
Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit și eu, un apropiat al lui.
[...] Citește tot
poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aviație, poezii despre victorie, poezii despre parcuri, poezii despre noapte sau poezii despre devenire