rezistenta

Nimicul

Văd că anahoreţii sunt ispitiţi de capriciile nopţii.
Cu cât este mai scurtă şederea în lume, cu atât mai mare e oboseala. Seara începe spre lungul interior al valului.

Superstiţiile apropiindu-se de limită, raţiunea îşi pierde ruta.

Urechea îl aude pe cel renegat cu ore înainte. Viziunea mă înstrăinează, mă va costa discernământul.

Rezistenţă secretă: Un poem necesită mai multă energie decât sângele vărsat.

Cum să prinzi insomnia în cuvinte, scrierea este rebelă. Imposibil să apuci nimicul.

poezie de Maria Helena Giraldo Gonzalez din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

MAINE...

Mâine ne vom da uitării
Fără remuşcări
Alungarea depărtării
Îndemna-va la visări
Găsi-vom poate adăpost
Fiecare pentru sine
Dorinţa vie care-a fost
Iluzii doar senine?
Arzânde doruri vor mai fi
Esenţa lor pribeagă
Lucidă pentru a trăi
Rezistentă şi întreagă.
Existenţa mea, departe totuşi,
Ideală va rămâne,
Neştiută printre lotuşi
Căutându-te pe tine.
Arcuri largi de sentimente,
Pur şi simplu întâmplări,
Trăi-vor de tine dependente
Autentice visări.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepusculul

Când ziua se îmbină cu noaptea
şi-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viaţă pe faţa ta albă
şi se metamorfozează
în iubire divină.

Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăţie iertată în ochii celorlaţi,
se stabilesc punţi peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
îşi neglijează durerea lor pentru a mea
şi-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.

Aici mă voi regăsi
şi mă zidesc în stâlpii tăi de rezistenţă
până-ţi voi duce iubirea desăvârşind-o
în crepusculul muşcat de soarele dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul de rezistenţă

vântul bare năprasnic se cutremură plopii
eu stau ascunsă-n casă muzică ascult
pe internetul magic de artişti mă apropii
visez cu ochi deschişi la superbii, exult.

lapoviţa se aşterne pe întinderea vastă
iarna s-a apropiat cu sufletul ei rece
crizanteme degerează simt crunta năpastă
fumul peste grădini ca norul vâscos trece.

privesc pe fereastră cum arborii îndură
vremea aspră ce le intră sub scoarţă
învaţă să reziste căci energii procură
prin rădăcini adânci cu mari pofte de viaţă.

nu poartă prin sevă nici un pic de ură
visează primăvara când blândă îi răsfaţă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Determinare

îmi desfăşor destinul la modul ideal
dedic poeziei momente de excepţii
o simt în sânge, în suflet, visceral
mă învaţă să cred în frumoase concepţii.

este vocea dragostei pluteşte pe val
conştiinţa nu cunoaşte cu versul decepţii
îmi desfăşor destinul la modul ideal
dedic poeziei momente de excepţii.

adâncimi de lumină cu sclipiri de opal
mă fac să am fermecate percepţii
eroism de rezistenţă în freamăt magistral
trăiesc cu versul înzestrat cu recepţii.

îmi trăiesc destinul la modul ideal
dedic poeziei momente de excepţii.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul vast al verii

sub cerul vast al verii trăiesc cu voluptate
toate clipele se-ndreaptă spre un vis
se nasc în mine gânduri despre eternitate
să nu pierd din memorii frumosul Paradis.

ţes în subconşient sublim material
broderia amintirilor să îmi alunge dorul
să trec în uitare învolburatul val
care poate să inunde fericirea, amorul.

ştiu ca timpul lucrează la rezistenţa mea
căci bătrâneţea vine cu-o seamă de probleme
Dumnezeu iubirea sigur mă va vedea
cum scot înţelepciunea din trăiri extreme.

sunt învăluită de-a razelor fină perdea
reflectă în suflet noiane de poeme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textura cerului

Textura cerului este mai puţin rezistentă...
E pământie...
Alertă!
Umbrele aleargă prin labirintul de tunete.
Fulgere-paşi
Calcă peste oraş.
Tălpile-s grele de ploi.
Ne prăvălim prin noroi,
Tăcerea şi gândurile,
Visele murdare de sângeri
De a apusului plângeri...
Ca nişte cocori obosiţi,
Cu aripi pendulând rar,
Poposim pe frontispiciul destinului,
Transformându-ne clipa-n altar.
Ne soarbe necunoscutul
Ca pe vinul divin
Poposit în paharul
De unică folosinţă.
Rugaţi-vă!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O gură eternă de rai

Ca peregrini pe Pământ,
E bine s-avem permanent
În trăistuţa periplului nostru,
Suficiente merinde!
E bine să punem ulciorul cu apă
Curată şi bună, dătătoare de viaţă;
Să mai punem acolo-n trăistuţa celestă,
O-nvelitoare din fibră sfinţită,
Călduroasă, rezistentă şi sacră;
Şi, candela cu Din Lumină, Lumină,
Pentru-a lumina şi-ncălzi, la nevoie,
O peşteră-ntunecată şi rece!
Nu ştim ce şi, mai ales, pe cine-ntâlnim
Pe neştiuta, anevoioasa cărare!
Poate pe însuşi Isus îl găsim:
Însetat, înfometat şi flămând...!
Şi-atunci, sufletul nostru, cu de toatele-n el,
Spontan se va face, maiestuos şi divin,
O gură de rai! Eternă şi pură!

poezie de Iulia Mirancea (28 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul trebuie reformat... până şi iubirea

Deodată, a sărutat-o pe buze...
Ea i-a zâmbit larg, încuviinţându-i gestul
oarecum brutal...
El a fost foarte surprins de atitudinea ei lejeră.
Chiar şocat!

– Câtă impietate!
Puteai să mă respingi, să mă dai la o parte,
să te opui vehement...
Altfel, îmi sugerezi că pot să fac orice cu tine!

Cum să iubesc pe cineva
care nu opune rezistenţă?
Ce rost ar mai avea dragostea noastră?
Va trebui să mă mai gândesc în privinţa ta, Miss!

– Păcat, a răspuns vestala...
Eu te las, în continuare, să mă conjugi
la toate timpurile, fără, grabă.
Ai o eternitate la dispoziţie...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!