omul ste o fiinta de mituri

Unica fiinţă

Mama mea, icoană sfântă,
Mama mea, suflet de pâine,
Tu eşti unica fiinţă
Care în sufletul meu veşnic va rămâne.

Va trece timpul peste mine,
Va trece timpul peste noi,
Dar tu vei fi unica fiinţă
Care mă va apăra de vânt şi ploi.

Pentru tine, scumpă mamă,
Aş trece munţii în zbor,
Căci tu eşti acea fiinţă
Care mi-ai dat un viitor.

În faţa ta mă închin
Şi multă sănătate îţi doresc,
Căci tu eşti unica fiinţă
Pe care cu adevărat o iubesc.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa adevărată
Cuprinde întreaga Fiinţă
Doar când Fiinţa e inundată
De un val adânc de conştiinţă

catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - nobilă fiinţă

Omul a descoperit focul pe care l-a aprins.
Omul a descoperit apa cu care apoi l-a stins.
A vânat animalul pe care acum îl creşte,
A cultivat pământul unde sămânţa rodeşte.
A întemeiat familie, a crescut copii,
A trăit, de-a lungul vieţii, tristeţi şi bucurii.
A construit o casă în care să locuiască,
A luptat ca lumea să nu se duşmănească.
A înfruntat furtuni, a petrecut războaie,
A îmblânzit natura, a stăvilit şuvoaie.
A inventat apa caldă, a construit maşini,
A ridicat biserici unde poţi să te închini.
A cucerit cerul, cu Universul stă de vorbă,
De pe Marte şi Uranus recoltează acum probă.
Caută necontenit semeni cu care să comunicăm,
Cu ştiinţa laolaltă, noi galaxii să explorăm.
Omul - nobilă fiinţă, multe a făcut în viaţă.
Multe mai sunt de făcut şi necontenit învaţă.
Îşi schimbă modul de viaţă, se modernizează,
Şi lasă posterităţii tot ce el realizează.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun şi omul rău

Omul bun e o bomboană,
Rău-ţi pune sare-n rană.
Omul bun te vindecă,
Omul rău te spintecă.

poezie de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (12 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematic

Făuritorii de mituri
Promit exponenţial
Reverii pentru creduli
Incitatori radicali
Creatorii de iluzii
In final se împart la infinit
Ca să tindă asimptotic
Spre zero
Până când devin nulităţi.

poezie de David Boia (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mituri ai ascuns în priviri
Ce fapte îţi mai doreşti
Pentru trecut, viitor, amintiri
Pentru gânduri mari, împărăteşti.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

luna-i mai aproape de om
decât a fost vreodată
omul de lună
omul acuma-i de neon
omul acuma-i din plastic
omul modern e fantastic
omul acuma-i un phone
dar, vai!
nu e deloc un smartphone.

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă

cu rotule egale neacoperite
semănând mergi agale
un pumn de lumină
pe cărarea călcată
de rostiri egale
de foc de argint sclipind
şi încântând cercul nopţii

fiinţă ce-ncânţi fără să cânţi
o strofă ai cules iubire
rămân nemişcat o viaţă
îndrăgostit de rotulele tale
de femeie astenică

fiinţă cu părul de foc viu
mă furişez să-mi bag pumnul
în gură de ciudă sângerez

fiinţă care mi-ai golit sufletul

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!