cafeaua dimineţii

Cafeaua de dimineaţă

Beau
cafeaua
de
dimineaţă
din
mâinile
tale
făcute
căuş

Are
mirosul
tău

Are
gustul
tău

A
tras

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbătă dimineaţa îmi luam cafeaua din cele mai bune magazine. Adesea era proaspăt prăjită şi boabele mai erau calde. Cafeaua era nectarul şi ambrozia mea, aveam grijă de ea cu dragoste. O preparam cu atenţie, măcinând boabele cu grijă.

citat din Laurie Colwin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezit cu foame

de viaţă în coşmarul toamnei
beau cafeaua rece în faţa
televizorului care ne spune
misterul ordonanţelor la energie
ţigara o aprind să ridic poluarea
mă gândesc să-mi anunţ vecinii
delatori prin vocaţie la colţul
blocului unde un bişon lasă
semne olfactive pentru căţele
cafeaua călâie mă înviorează încet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt cafeaua ta
de dimineaţă...
cu aromă de iubit,
care-ţi răscoleşte mintea
şi o bei fără să ştii!

Vreau s-o guşti,
să sorbi încet,
e fierbinte şi e bună
cu aromă de nectar
ai să vrei şi mâine una!

Hai, cafeaua ta e gata!
nu uita s-o bei când pleci...
Lasă uşa încuiată,
când te-ntorci să mă găseşti!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina blândă a dimineţii

În lumina blândă a dimineţii,
Tu-ţi bei cafeaua-n pragul vieţii,
Şi sufletul tău ţi-l deschizi,
Ca soarele să oblojească răni de nedescris.

Tu vrei să-nchizi acele răni,
De-ai fi tu singur printre ei,
Dar lumea nu-i făcută pentru unul,
Ci pentru oameni cu suflet colorat.

Depinde doar de noi ce vom purta,
Ce armonie de culori alegem,
Pentru ca sufletul din noi să lege,
O rană ce o credeam de nevindecat.

Şi în lumina blândă a dimineţii,
O rană veche se închide,
De laşi în urmă suflet negru,
Şi-nbraci frumoasa zi ce se ridică,
Stând la cafea în pragul dimineţii.

poezie de Mihaela Dolores Balaj din Lăcrămi din suflet (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reacţie interioară

Cafeaua – izvor amar,
Prima ţigară – sărut ce îneacă
Mai departe... umerii, ochii
Vocea se înalţă răguşit
Să spargă oglinda în care ocazional
Ne-am siluit.

Lumina pluteşte doar la suprafaţă
Pleoapa dinăuntru nu vrea să respire,
Pe perna dimineţii, degete obosite
Resfiră bani complici cu gust de răzvrătire..

Ce s-a întâmplat?
Un troc?... O poveste...?
Pustiul a rodit sau s-a purtat război?
Ce s-a-ntâmplat
În spatele acestor largi ferestre?!

Patimă roasă de acidul din noi...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept cafeaua...

Ce bine-i să fii atins de lene,
ca-n molimă,
stai aşa ca piatra
şi aduni în istorii
lumina
cântecul
tăcerea
zborul
căderea
şi stai aşa
pierdut de vreme
şi o asculţi cum geme
sub povara genelor,
iar pe fruntea febrilă
răcoarea dimineţilor târzii
dă sărutul
binecuvântării.

aştept cafeaua...

poezie de Elena Anuţa Spiridon (26 august 2018)
Adăugat de Elena AnuČ›a Spiridon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua

In ibric am pus cafeaua,
Pe masuta doua cesti,
La geam am tras perdeaua
Poate, poate te zaresti.

In odaie am pus un vis,
Am lasat lumina aprinsa
De undeva, mai pe furis
Intri sa-mi faci surpriza.

Zapacit de aroma trista,
Am uitat s-alung dorul,
Lacrima dintr-o batista
La usa a pus zavorul.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua ta

Nobil îţi şade cearcănul mâinilor
infinita amiezei paloare,
când asculţi vaietul săptămânilor
pe pavajul curţii interioare

tropotul cailor şi vechea trăsură
a visului blestemat să te poarte,
în dragoste nu există măsură
aşa cum nu există în moarte

totul este în fond rugăciune
ca şi cum ar fi prima oară
şi curg săptămânile ca nebune
şi cafeaua ta e dulce-amară.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era zefirul dimineţii ?! ...

Dormeam în şura mea de paie.
În piept se zbătea un oftat,
Când răsuflarea mi se taie
De-un cald şi dulce sărutat.
Era zefirul dimineţii,
Ce se mlădie 'naripat,
Sau şoapta de iubire-a vieţii,
Ce-n vise m-a străfulgerat?!
Orice-ar fi fost, de bună seamă,
Trezit-a-n mine dulci plăceri,
Ce toate-ntr-un ison mă cheamă
Să caut tandre dezmierdări.
Era zefirul dimineţii,
Ce mă trezea-n parfum de tei,
Sau e iubirea tinereţii,
Care m-a prins în mreaja ei?!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!