+trunchi +de +copac

Verde crud

în fiecare trunchi de copac se ascunde o femeie
căci numai ea ştie cum să-ţi cuprindă umbra cu braţele
şi să-ţi ostoiască întrebările susurate cu tandreţe
deşertul este o pedeapsă prea uşoară
pentru toţi cei care uită îmbrăţişarea
şi lumina unui surâs
doar bărbaţii care urăsc femeile
îşi ascut topoarele şi drujbele
sfârtecând carnea lemnului
noi, ceilalţi,
semănăm seminţele
din care vor creşte alte femei
purtând cerul pe braţe
şi pământ pe tălpile grele
undeva în adânc,
se prefigurează liniştea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu onor înainte spre neant, România Arm, prezintă:

mi se prezentau cu strângeri fierbinţi de mâini
toate onorurile
căzut din neant la datorie pentru patrie

salvat planeta de gunoaie
premiul pulitzer pentru negarea mea
prezentat în patru acte pentru fiecare punct cardinal
ba chiar condoleanţe pentru cel mai distins
mort în viaţă

toate acestea numai şi numai pentru meritele noastre

pentru dorinţe o scrumieră adâncă
sau o scorbură din trunchi de copac bolnav
din care să ies cenuşiu o pasăre phoenix
vă dau şi vouă ce a mai rămas din coajă

toate acestea numai şi numai pentru faptul că aţi sperat

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlănţuire de cuvinte

am fremătat din greu ca un copac
şi mi-am întins rădăcinile-n glie
am vărsat şi lacrimi pe versul opac
mi-am tatuat pe cord cântul de ciocârlie.

am învăţat ce-i teama cu viermi sub scoarţă
cu furtuni nebune am luptat din rărunchi
cu norii intriganţi m-am luat la harţă
să lase soarele să-mi pătrundă în trunchi.

codrii îmi sunt fraţi în povestiri de vis
m-am desfrunzit ca ei în fiecare toamnă
muguri de iubire primăveri mi-au prezis
ramuri mi-au înviat nimic nu le condamnă.

vuietul romantic în slove l-am descris
lumea cuvintelor la iubire mă-ndeamnă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijin de copac

Tu stai cu irişii spre Steaua Polară
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îţi cuprind feminitatea
Sculptată in rădăcini de bazalt.

Strâng la piept copacul, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecată,
Am aripi de înger ce zboară în vis
Pe-o frunză cu sânge-ncărcată.

Zâmbeşti, nu te văd, dar te simt.
Stelele-nfloresc în ram de copac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldă copii în roşu de mac.

Îmi lovesc gândul de zâmbetul tău
Prin poza lipită pe-albumele roată,
Te-am lăsat să priveşti pe furiş
Oceanul din mine ce-n spuze înoată.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii

[...] Citeşte tot

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi frumuseţea, iubite

iubite,
încă din zori mi-a -nflorit rochiţa rândunicii,
din pământ în ochii viorii seminţele păcatului
au încolţit
mi-a crescut şi pân ' la umeri dragostea,
până la zenit
din visul –corb, copilăria m-a slobozit acum un an
şi busuiocul joacă verde-n părul meu saturnian
şi nopţíle rotate s-au desfăcut în coadă de păun
tu, cântă-mă cât tânără mai sunt şi spune-mi:
împodobită cu frumuseţe eşti draga mea,
vărsatu-s-ar har pe buzele tale
mir, aloe şi santal pe coapsele-ţi tari,
ţi-am dăruit o insulă de mărgăritar,
în miezul verde al unui întins ocean.
şi, de-atunci, aud vocea îngerilor
şi armonia astrelor în vocea ta,
ţi-am cioplit o luntre, draga mea,
înr-un trunchi de copac de santal
ochii-ţi smaralde cereşti clipind într-o stea

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din două trupuri ...

Doar cu iubirea vieţii mele
Mă simt puternic, mai bărbat
Purtat ca-ntr-un vârtej de iele,
Spre trupul ei candid mânat.
O iau în braţele-mi vânjoase
Şi o sărut pana la extaz.
Ea, mirosind a chiparoase,
Mi-ntoarce celălalt obraz.
O înrobesc cum doar liana
Îmbrăţişează un copac.
Cu mângâieri îi vindec rana,
În scrum cuvintele-mi prefac.
Eu o sărut, ea mă sărută;
O las încet pe al meu pat.
Pe buza ei cărnoasă, mută,
Arome sorb, de neuitat.
Cu degetele fremătânde
Ridic al rochiei sale fald,
Pe când privirile-mi flămânde
Se scaldă-n ochi-i de smarald.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!