+harnic +ca

Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi să scape; iară calul îi zise să scape pe cel ce-i făgăduise să-i dea pe Galben-de-soare, că este un cal mai harnic decât dânsul, fiindu-i frate mai tânăr. Atunci unde se repezi fata la zmeul cellalt cu paloşul, şi dintr-o lovitură îl făcu în două bucăţi! Zmeul, daca se văzu scăpat, îmbrăţişă pe mântuitorul său şi-i mulţumi, apoi merseră acasă la dânsul ca să dea lui Făt-Frumos pe Galben-de-soare, după cum se făgăduise. Muma zmeului nu mai putea de bucurie când văzu pe fiu-său teafăr şi nu mai ştia ce să facă ca să mulţumească lui Făt-Frumos că-i scăpase copilul de la moarte. Fata împăratului arătă dorinţa ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. Îi dară o cămară şi o lăsară singură. Ea, prefăcându-se că voieşte să îngrijească de cal, îl întrebă daca are să i se întâmple ceva; şi calul îi spuse ce are să facă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se pune ciobăneşte într-un genunchi, îmbucă repede ce îmbucă şi apoi se duce după trebi. Şi aşa era Chirică de liniştit şi de harnic la trebile lui, că parcă era de-acolo de când l-a făcut mă-sa, şi Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât şi huzurea de bine, şi din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă din toate părţile, şi nu mai ştia ce are la casa lui. Ce garduri streşinite cu spini, de mai nici vântul putea răzbate printre ele! Ce şuri şi ocoale pentru boi şi vaci, perdea pentru oi, poieţi pentru păsări, coteţe pentru porci, sâsâiac pentru păpuşoi, hambare pentru grâu şi câte alte lucruri de gospodărie, făcute de mâna lui Chirică, cât ai bate din palme! Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit şi înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. Acum văzuse el ce poate Chirică, şi-i era drag ca ochii din cap.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul negru

fragment

În Ţările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Şi ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui şi mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ţinând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de şapte ori se scutură de foi
şi zeci de fluvii îşi schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroşi
în van îşi împleteau pe rând nuanţa.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dănuţ – Copilaşul Hărnicuţ -

Ascultaţi
Şi vă minunaţi!

Într-o carte mititică,
Hărnicuţ ca o furnică,
A fost odată şi mai este
Un copil ca în poveste.

E-ncântat şi nu mă mir,
Că pe rafturi are-n şir
Multe cărţi nemuritoare:
Cine i le dete oare?...

Cărţile, auzi poveste,
Au şi uşi au şi ferestre.
Chiar dacă n-ai mai văzut,
Este bine de ştiut!

Cât este ziua în toi,
Aleargă pe munţi şi văi,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Scăpărici şi Licurici, Literatură pentru cei mici (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Româneşte

Aşa a fost să fie româneşte
să fii îndurător şi milostiv
să faci martir din cel ce pătimeşte
sanctificat într-un tablou votiv.

Aşa a fost să fie româneşte
de două mii de ani de când durezi
să-ţi fie pline apele de peşte
câmpiile de grâne şi cirezi.

Aşa a fost să fie româneşte
să plângi la nunţi, să râzi la-ngropăciuni
popor frumos şi unic care creşte
sub steaua făcătoare de minuni.

Aşa a fost să fie româneşte
să te însori de tânăr şi sărac
copiii să ţi-i creşti dumnezeieşte
să-ţi facă cinste numelui prin veac.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lidice

Îţi aminteşti, Ioane? Era iarnă.
Zăpada încapuse-ncet să cearnă
tremurătoare, în întreg văzduhul,
fulgi uriaşi, legănători, ca puful.

Lăsasem Praga-n urmă, -n dimineaţa,
cu turlele topindu-se în ceaţă.
Tăia maşina câmpu-ntins ca tava.
Sclipi la dreapta Morawska Ostrava.

Spre Lidice goneam. Nu întrebam
nimic nici unul. Ne uitam pe geam
cum rînd pe rînd zburau în urma noastră
cîte un sat, cîte-o pădure-albastră.

Războiul se sfîrşise. Unde ieri
călcase tancul, azi treceau mineri
şi, peste codrii destrămaţi, domoale
suiau păduri de fumuri, din furnale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

I

Venea la şcoală de dimineaţă
Cu demâncarea la el.
Hainele le ţinea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Şi ajungea la şcoală,
Făcea ce făcea cu copiii şi când le da drumul,
Încăleca pe cal şi-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc şi muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca şi le-ngropa iar, şi pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculeşti, avea casă cu etaj.
Şi dimineaţa, se-mbrăca, lua mâncarea şi pleca la
Şcoală călare. Şi de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moşu, care-i fusese elev.
Învăţa copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreţ la biserică şi-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana şi cu Nicoliţa
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!