Resimtiri...

Ma pierd, nu ma lăsa să mor,
Trecutul - nu mi-a fost uşor,
Mă simt uitat, şi parcă zbor,
Speranţa mea, e în viitor.

Cu lacrimi îmi plătesc tributul,
Am să blestem pe veci minutul.
Mai văd şi acum, ce nu se vede,
Mai cred şi acum, ce nu se crede

Sunt un vechi colecţionar,
De lacrimi şi de durere.
Hazardul îmi descreşte clar,
Sentimentul de plăcere.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelare

Sus pe cer în depărtare
Privesc steaua călătoare,
Îi vorbesc dar fără rost
Nu mai e nimic, ce-a fost.

Gândul meu nemuritor
Ţi-l destăinui fără dor,
Ani întregi, noapte de noapte,
Conversam în mii de şoapte.

Mi-a ucis orice speranţă
Gândul că n-ai să mai vii,
Te aştept în noaptea albă!
În durere şi suspin.

Nu ţi-am spus la revedere,
Nici adio sau te las,
Din cascada mea de lacrimi
Prefer să îmi fac un lanţ.

Am să-l port o viaţă întreagă.
Pe cărarea cu speranţe,
Zi de zi am să mă întreb:
Când vine eterna noapte?

Cunoşti taina vieţi mele!
Nu mă lăsa nopţii reci.
Te rog noaptea care vine,
Vino - ori ramai pe veci.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu timpul...

Cand iti voi afla secretul!
Numai Osiris cunoaste
Nime-n lume, gand nu are,
Ce enigma, ascunzi tu moarte.

Cate lacrimi?-nu au rost!
Dar durere?-nu cunosc!
Oare cate vor mai fi,
Pana te vom desluji.

Am aflat!-nu esti o taina,
Tu esti doar sfarsitul ei.
Stiind ca am sa trec abisul-
NU sunt pregatit,-ce vrei?

Am sa imi platesc tributul,
Datorat destinului,
Tu esti o eternitate,
Noi suntem ai timpului.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut în stele

Lumina zâmbetului tău
Să trăiască-n veci mereu
Şi să te aducă - zbor
la mine.
Fie noapte, fie zi,
Fie ora care-o fi,
Eu să fiu precum am fost
cu tine.

Căldura stelelor du sus
Într-o noapte te-au adus
Să revii la pieptul meu,
iubire.
Să-mi şopteşti cuvinte dulci,
Înapoi să nu te duci,
Dar n-ai venit, şi toate-au fost -
dezamăgire.

Lacrimi am vărsat în piept,
Chiar şi azi te mai aştept,
Dar ai uitat de faţa mea
'ntristată.
Telefonul îl privesc
Şi o lacrimă trezesc -
Probabil nu mă vei suna tu
niciodată.

Nu mai am la ce să sper,
Nu mai am ce să-mi mai cer,
M-ai uitat pentru dutara
de o viaţă,
Însă noaptea a trecut
Cu dorinţă să te uit,
După vis îmi reapare-o
dimineaţă.

Iarăşi te-am văzut zâmbind,
Cu-n zâmbet dulce ca oricând,
Însă te-a întâmpinat
cu lacrimi grele.
Ştiu acum că m-am trădat,
Pe-o clipă tu nu m-ai uitat,
Însă plâng că am crezut
în stele.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în ochii tăi

Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi şi durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.

Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărţirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.

De-aş putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăşi tu şi eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.

Dar viaţa acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!

poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastila mea de dor

Daţi-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă şi pridvor,
De dor de ţară şi de flori,
Al gliei strămoşeşti ogor.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate şi popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Şi vatra satului copilăresc.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpaţii-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să văd al ţării viitor,
Să văd copiii fericiţi,
Să văd bunicii liniştiţi.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Şi-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropaţi în cimitirul gol.

Vasile Şerban în Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Mi-am pierdut inspiraţia!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!

Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri şi visări!

Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deşteptare,
Printre razele de soare!

Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat şi...

Şi n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În vieţile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie decât ultima iubire. Cred că atunci când am găsit-o a fost prea tarziu. Fiecare lucru are timpul său. Am iubit cu patimă, cu disperare, am crezut că am să mor de durere şi, nici acum, după ani buni de la despărţire, nu-mi revin, şi acum îmi plânge sufletul numai când îi aud vocea şi mă revoltă gândul că altcineva îmi împarte iubirea.

citat celebru din Tatiana Stepa
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este sentimentul divin care nu se pierde niciodată.

Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îmi doresc să fi fost sau să fiu de acum înainte un model. Îmi place să cred că îmi văd de carieră şi de familia mea cât pot eu mai bine şi nu am intenţia să fac pe alţii să mă urmeze. Cred că pot face destul de uşor diferenţa dintre bine şi rău şi încerc să urmez binele în toate acţiunile mele. Dacă prin ceea ce fac pot fi un model pentru alţii, atunci numai alţii pot răspunde la această întrebare.

citat din Aurelian Temişan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosu si negru

E întuneric şi mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuţitul...
Sângele mi-a curs
Roşu pentru tine...

Mi-am închis ochii şi m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Şi EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roşul vieţii ce se scurge...
Şuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Şi am murit...

Mi-e frig şi e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt colecţionar. Îmi plac gândurile vechi, uzate, cu zimţi roşi ca o monedă antică. Îmi plac sentimentele vechi, parfumate şi tari ca un vin de rasă. Îmi plac vorbele vechi, sonore ca o vioară ofilită.

citat celebru din Grigore Moisil
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Eu mă nasc, cresc şi mor.
Pe un bulb de catifea
Îmi deschid aripile şi zâmbesc.
O frunza cade - tristeţea şopteşte.
Zbor - vântul mi se împotriveşte
Mă trage in jos, mă reţine - cad.
La pământ, îmbrăţişat de rădăcini
Printre rămăşiţe şi suflete împrăştiate.
Glasuri line de jos îmi şoptesc - mă cheamă
Mă scufund mai adânc, vreau sa mă ridic.
Vocile mă tin in loc, mă cuprind.
Mă pierd, confuz, mă zbat, tac.
Linişte, doar eu. Bezna. Nimic.
O frântură de lumina - o speranţa
Mă apuc de ea, încep sa mă ridic
Mai multă lumina... am orbit.
Cad din nou- cad fără scăpare
Voci mai profunde, îmbrăţişări de mărăcini.
Şi spini şi durere şi... nu mai simt.
Mă eliberez.
Eu mor, mă nasc şi cresc.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai sunt acum

Eu nu mai sunt acum decât un semn
pe pânza vremii ce-n grabă se sfâşie,
iar Dumnezeu se uită-n altă parte,
când eu devin o pată străvezie,
luată-n primire de moarte!

Ţip:"Doamne, nu-mi lăsa conturul
în malaxoru-i necruţător!"
Se-aude sfărmarea
şi secundele-şi pierd identitatea.
Şi poate mor sau nu mor.

poezie de Arthur Porumboiu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă cel ce sunt

Iubire... m-ai lăsat năuc,
De unde vin? Unde mă duc?
Şi câte flori să-ţi mai ofer?
Ca să te am? Ca să mai sper?

Iubire... te respir încet,
Te plâng cu lacrimi de poet,
Mi te doresc, mi te alung,
Alerg... la tine să ajung

Iubire, fir-ai tu să fii!
Te fac buchet în poezii,
Le leg cu dragoste, mănunchi,
Îmi eşti alean, îmi eşti şi junghi

Iubire, fără tine mor,
Devin un pământean, nu zbor,
Îmi pierd şi aripi, pierd şi vis,
Căzând etern din paradis

Iubire, stai la pieptul meu,
Eu lângă tine devin zeu,
Şi nu în cer, nici pe pământ,
Iubire... fă-mă cel ce sunt!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai sunt!

Întunericul îmi fură lumina,
strâmbă suflete, urăşte viaţa.
Rădăcini simt cum se zbat pe canale negre
sufletul e-n captura minţii,
gâdurile mi se zbat, se caţără
iar eu,
înverşunat strig cu disperare;
- daţi-mi drumul din închisoarea capului,
nu-mi mai puneţi acolo ideile voastre!

Omule!
ascultă-mă şi pe mine;
- de ce strada se uită urât la mine, goneşte viaţa
iar tălpile îmi ard şi asfaltului prea subţire
îi este frig iarna şi-n primăvară se peticeşte?
Sunt zdrobit, carnea mi-e moartă
boturi uriaşe de maşini îmi ignoră viaţa.

Mă simt un nimic
în ochii bulbucaţi din geamul fumuriu.
Piticul strămb, antebelic, care mi-a furat trecutul şi viitorul
merge mai departe
el se crede Dumnezeu!

Un gând ce moare-ncet, mă ceartă;
- mi-ai rupt durerea
nici pe ea măcar nu o mai am!

Capul îmi are, drept pernă, o bordură,
priveşte cu ochii deschişi, pentru todeauna
cum cerul zboară pe albul păsării albe,
şi printr-un ultim gând, suspină;
- ea a uitat ca să mai soarbă lacrimi din ochii mei.

Intr-un tărziu, o picătură de sânge picură
de pe albul aripii rupte
şi asta a fost ieri, astăzi nu mai sunt.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!