Doruri visate

Dacă eu sunt în mansarda vechilor dorinţe
vreau să-ncolţească sămânţa dorului visat
spre pacea căutată în drumul printre stele
ascunsă-n pribegiile cu perimetrul finisat.

Destinele care au părăsit definitiv bucuria
ne lasă umbrele fără culori risipite pe ape
peste impresia vieţilor oarecum paralele
şi sunt sătul de orarul adus prea aproape.

Dar timpul probabil îl am nemeteorologic
axul rotaţiei îmi este fără punct de sprijin
regret însă munca plătită cu păreri de rău
şi pun pe memoria brazdei un surâs blajin.

Azi e azi iar mâine mai are aşteptările utile
cu dorurile visate puse pe culmile domoale
lângă clipele care citind şi ascultând vieţile
sunt învinse dar nu ne cântă un final de jale.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribegia drumului

Despre pacea dintre stele nu mai vreau s-aud,
vara citesc numai cărţi despre polul sud.
Bătrânii nu mai ţin amintirile în acord
şi iarna citesc doar cărţi despre polul nord.

Fiorul pădurii caută un fierăstrău
şi munca este plătită cu păreri de rău.
Se vând culori pentru bilete rătăcite
pe scări din fire de paianjen împletite.

În muzeu un tablou priveşte nepăsarea,
zilele aduc apusul nocturn cu zarea,
nopţile văd zilele negre tulburate
prin destine fantastice puse-n palate.

Vieţile sunt paralele spre amăgire,
doar anotimpurile sunt în prelungire.
Sunt sătul de orarul orb al vieţii mele,
dar refuz pribegia drumului spre stele.

poezie de Constantin Rusu (2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

Tăcute sunt clipele azi.
Mor fără întârziere...
Un neant infantil şi schilod
încearcă să le trezească din leşin
plângând deasupra lor.
Prea multe cadavre azi...
nu mai sunt lacrimi în rezervă...
Neantul începe să cânte.
Va cânta până-i vor rugini coardele
şi atunci n-are decât să tacă...

Tăcere-infinit de reculegere
în memoria clipelor moarte.

Tăcute sunt clipele azi...
Tăcute ca ieri...
Tăcute ca mine...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul de lângă castan

Sunt în toamnă, pe o bancă ciudată,
uitată sub nucul de lângă castan.

Petale uscate de dorinţe vechi
picură amarul în păduri arse.

Tâmplele îmi sunt prinse cu spinii arşi
în sărbătorile unse cu prostie.

Cuvinte nu pun pe autostradă,
am urcat cu ele doar o potecă.

Tăcerea tremură uşor, ascunsă
pe lumina de surâs a ochilor.

Aş rosti un vers sau o rugăciune,
ca să înflorească lăcrămioara,
sau liliacul cu zâmbet pe bucurie.

Am vrut o frumuseţe limpede,
dar lipsită efectiv de forme,
pe care n-am găsit-o niciodată
pentru că nu avea nici o formă.

Aud în amurg un murmur venind,
fără forme, dinspre o bancă tristă,
uitată sub castanul de lângă nuc.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea florilor

Nu putem admira în acelaşi timp
luna, zăpada, pădurea şi florile.

Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
odihniţi pe clopotele bisericii
şi pe florile de trandafir
nu-mi lasă zilele să ruginească,
dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
iar movilele le folosesc drept faruri
şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

Florile primăverii sunt visele de iarnă,
pe ruine cresc doar flori capricioase,
pletele cărunte ascund florile tinereţii,
iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.

Dacă vrei fructe, nu rupe florile!

Mireasă ascunsă printre flori,
în gând îţi şoptesc că te iubesc
ca să mă vezi că sunt lângă tine.

Este oare o ureche atât de fină
ca să audă suspinul florilor
care se ofilesc?

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea viselor

Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
şi noaptea se stingea cu demnitate.

Liniştea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: "Mai rămâi!"

N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
şi-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.

În ora ce se-ascunde-n coame nude,
mi-aş cumpăra doar zile fără ceaţă,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
şi răsăritul azi îmi ia din viaţă.

S-au oxidat secundele-n perete,
îi cer iertare-n trecăt unui nor,
cuminte dimineaţa stă pe dealuri,
iar eu suspin de dorul unui zbor.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au uitat o lecţie extrem de importantă a vieţii. Iar viaţa îi va educa într-un mod dur. Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale şi nu îţi poţi atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic AZI. AZI e singura şi cea mai importantă zi care există. AZI ESTE CEA MAI PUTERNICĂ UNEALTĂ A TA PENTRU ATINGEREA VISURILOR ŞI OBIECTIVELOR! ŞI MÂINE, va deveni AZI, iar în azi-ul de mâine, din nou nu vei face nimic, şi peste 3 zile tot nimic. Şi vei avea nimic. Când vreau să construiesc o casă iau cărămidă după cărămidă, şi o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment şi apoi el se întăreşte şi uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcţia. O călătorie de o mie de mile se face pas cu pas.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Destinele sunt paralele
Fără excepţii între ele
Dar după revelaţii noi
Sunt paralele şi cu noi!

epigramă de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt eu?...

Ne lăudăm cu diplome primite,
Dar nu spunem că toate sunt plătite,
Iar dacă n-avem bani în buzunare
S-a zis cu diplomele de onoare

Suntem poeţi cu toţii, dar câţi oare,
Rămâne-vor în cărţi nemuritoare?
Vă spun fără invidie sau ură
Că numai banul are azi cultură

Ce ifose ne dăm dacă la poartă,
Într-o revistă croita cu artă
E poza noastră şi o poezie
Şi le postăm cu mare frenezie

Şi mulţumim cu mare reverenţă
Deşi primim ades indiferenţă,
Acelora care îşi fac castele
Cu nume care, rareori sunt stele

Eu ştiu că nu-s poetă şi e timpul
Să uit cum mă mândream cu anotimpul
În care am crezut cu- nflacarare
Că nu mai sunt o simplă muritoare

Şi de aceea mă retrag o vreme
Pentru că azi am prea multe dileme
Iar după ce-o să-mi fac o analiză
Cred că voi pune versul în valiză
Şi voi pleca fără să spun vreodată,
Cât mi-e de dor să fiu ca altădată

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate e cazul
să nu mai plantezi pe acoperişuri
tot felul de seminţe de zbor,
ne vine toamna, iubitul meu,
păsările ar cădea arămiu,
prea curând din păduri.
e târziu,
copacilor
nu le va mai creşte cerul.

dar nu, nu,
azi nu avem mâine,
ştergem de pe case cu guma
toamna abruptă,
azi e o vară fără filtru,
îi simţim intensul
până în parterul plămânului.

fumul
şi
împreunatul motiv
al mâinilor mele în jurul eu-lui
sunt o ocrotire a darului.

pentru că o femeie
ce este altceva
decât o tandreţe de dar,
împotrivire subţire
în vei fi fiind-ul sau vei fi vrând-ul
bărbatului ei.

aici eşti din pretutindeni,
desfă-ţi viaţa la piept,
fă-mi loc rotund
să-mi arcuiesc legile simple,
aşa cum dă din ramuri un arbore
când zboară.

şi mâine e azi,
în fiecare vară e azi,
ca azi
îţi sunt în dar
un dar iar,
intens,
fără filtru.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cât se poate de ateu. Mi-a luat mult timp s-o spun. Sunt ateu de ani şi ani, dar, oarecum, am considerat că ar fi fost lipsit de respect intelectual să spui că eşti ateu, pentru că presupunea cunoştinţe pe care nu le aveai. Oarecum era mai bine să spui că eşti umanist sau agnostic. În final, am decis că sunt şi o fiinţă emoţională, pe lângă una raţională. Emoţional, sunt ateu. Nu am probe care să demonstreze că Dumnezeu nu există, dar bănuiesc atât de puternic că nu există încât nu vreau să-mi pierd vremea.

citat clasic din Isaac Asimov (1982)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape orice om care azi e sărac, depresiv, nefericit, a luat decizii care l-au dus pas cu pas spre acest deznodământ. Tot pas cu pas se poate întoarce din drumul greşit pentru a merge pe drumul bun. Mai mult, dacă vrea, poate şi alerga. Totuşi, mulţi aleg să nu îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt şi ceea ce au. Nefericirea de azi nu e vina lor. Dar deciziile de ieri, alea ale cui sunt?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele paşilor

Urmele paşilor pe nisipul fără stâncă
sunt şterse de o apă mai puţin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.

Urme de paşi pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afişe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.

În neaua albă a copilăriei mele
văd paşii mamei încă oglindiţi în stele,
păstraţi pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.

Simfonia paşilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorinţelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
şi-aduce eternitate şi zâmbet în suspin.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre stele

(celui care a fost Gheorghe Pospai)

Deci ai plecat...
Ţi-ai luat rămas bun in linişte
Şi ai trecut în veşnicie
Fără păreri de rău, fără lacrimi.
Dar o ultimă întrebare:
N-ai auzit strigătul zorilor,
Al frunzelor de nuc,
Al primăverii
Care dă in clocot,
Al florilor pline de viaţă?
Nu... nu vreau să-ţi tulbur liniştea.
Drum lin spre stele.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, azi e ziua ta

Mamă, azi de ziua ta,
Vreau să-ţi dau în dar ceva,
Un buchet de floricele
Care să-ţi şoptească ele
Cât de mult eu te iubesc,
Mama mea, chip îngeresc.
Mamă m-ai adus pe lume
Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume.
An de an eu mare cresc
Să-ţi spun ţie te iubesc.
Bucuria vieţii tale
Sunt a florilor petale.
Eu sunt o mândră fetiţă
Scumpa ta de garofiţă.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Măsura vieţii tale soţ îţi este,
Culoarea ei e frunza întomnată
Care încet, cântând, coboară peste
Privirea ta tăcută, întristată...

Dar tu să crezi că răsăritul azi
Este acelaşi, al soarelui de ieri
Şi că, prin ramurile verzi de brazi,
Şi ieri, şi azi, şi mâine-ţi sunt păreri.

Trecut, prezent şi viitor, cu toate,
Degustă timpul în mersu-i circular,
Dar tu să crezi că inima mea bate
Mereu lângă a ta ca veşnic dar.

Şi să mai crezi că vârsta ta de aur
Aduce împlinire vieţii noastre,
Că, orice-ar fi, ascuns ca un tezaur
Destinul nostru este sCris în astre!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!