A fost odată un 7 noiembrie...

Sic transit gloria mundi
-----------

Mitrea Cocor, zboară cocorii
Hai să-i lăudăm cât se mai poartă
Că dacă o cârmesc spre marea moartă
O să fie vai de noi, datórii!

Datoríí au cunoscut şi ceilalţi
Însă cu ce-aveau în colivie
Au convins că nu e, ce-o să fie
Cu cât s-cazi, cu-atâta te înalţi!

Poate n-aveau cotizaţia la zi
De când cu Hitchcok păsările-aceste
Tot mai ciudate, manifest e
Că dialectic, toţi putem greşi.

Kaza-ciocul e destul
Ştiţi voi cine avea cioc
Eu nu-l pomenesc deloc
Că m-am fript şi sunt sătul!

Ciocuri ne puneau cu toţii
Nu vă place cum cânta fanfara?
Kara-kum şi cât de cara-
ghios: Fanarioţii!

Poartă nu era o alta
Ca a lor, una vopsită
Că de-atâta stalinită
S-a cutremurat şi Malta!

Vin cocori, se duc cocori
Cu speranţă şi regrete
C-aveam tenişi, n-aveam ghete
Dar puteai cu ei să zbori!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormînvierea

Vai, moartea nici nu e cât se preface
Nici nu prea poartă rod în pântece
Şi nici să fie nu-i, că nu-i dă pace
O înviere, cine ştie ce.

Vai, moartea, dacă e, se contrazice:
Nu poate fi şi moarte şi trăire,
De n-are învierea drept complice,
Să-i calce dreptul strâmb la nemurire.

Vai, moartea e ca noi, deci muritoare,
De fiecare Paşti ne lăudăm
C-o calcă învierea în picioare,
Şi noi apoi în cap o îngropăm.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine bate în poartă

cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
să dea cu pasul sau să dea cu yardul,
să plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi şi murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbuşesc imperii
o lume veche, s-a împărţit în două
una face purici, alta face ouă
şi tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin şi pe femei?
că fără adevăr, şi fără iubire
nimeni nu-şi mai vine în fire!

dar ce folos că ştim acestea
că vin paparazzi şi ne fură vestea?
şi unde e Diana zeiţa vânătorii
că tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi şi nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie şi se rufe
nu mai găseşte nimeni la supermarket trufe
nici ziua şi nici noaptea şi nici măcar promoţii
ideile pe care marşează ostrogoţii
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada şi traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alţii-şi torn pe gât
poşircă de cinci stele şi altele încât,
li se face părul de omăt
şi-o iau îndărăt

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cub de zahăr
În ceaşca de ceai -
Sic transit gloria mundi

haiku de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeritate: sic transit gloria mundi, dinspre Nicăieri către Oriunde!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de român

Munţii-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindeşte-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munţilor semeţi,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Sic transit gloria mundi" se traduce, adaptată la România: "Sâc! Tranziţia te-a lecuit de orice glorie".

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape!

Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă;
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape!

Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă ;
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşcăriaşilor Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Gigi Becali, George Copos, Relu Fenechiu, Sorin Pantiş, Cătălin Voicu ş.a.: Sic transit gloria mundi!

Mari corupţi, mari prădători,
Deputaţi sau senatori,
Ori miniştri sau moguli
(Cei mai mulţi din ei masculi),
Toţi se duc pe rând, pe rând,
Puşcăria înfundând.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Politică şi politicieni (8 august 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-au zburat din suflete cocorii

Ne-au zburat din suflete cocorii
spre aceleaşi ţărmuri neştiute
şi de unde nu se mai întorc

Toamna vieţii pare nesfârşită

Ne-au zburat din suflete cocorii
de parcă am plăti un bir
mereu un altu-n fiecare an
cu o nouă generaţie de cocori
mai tineri şi mai trişti

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-şi dăduseră seama cum trecuseră orele, unele după altele, tot petrecând, împreună, toţi; se simţeau atât de bine, încât habar n-aveau că transformaseră noaptea în zi; o noapte albă... De altel, ce noapte, în timpul călătoriei cu nava "Pacifis", cât şi cu "Vulturul", care-i urma... Acestea erau doar nişte repere, lipsite de orice importanţă în spaţiul cosmic, însă pe care ei le respectau, cu stricteţe, pentru a nu-şi deregla ceasul biologic... Însă cu ocazia aniversării comandantului lor, îşi permiteau să-l deregleze, doar nu conta; recuperau ei după aceea orele de nesomn... Acum, important era ca toţi să se simtă cât mai bine, în special aniversatul lor. Şi acesta se simţea bine, cum altfel?! Era acelaşi Lucian Enka, aşa cum afirma întotdeauna, nu se schimbase deloc. Şi era bine că nu se schimbase! Tot aşa să rămână şi de acum încolo, îi urară colegii.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturari şi farisei

Cărturari şi farisei
stau pe scaunul lui Moise.
Ascultaţi-i, voi iudei,
dar nu faceţi ce fac ei.
Căci sunt oameni după veac,
una zic şi alta fac.
Căci ei leagă sarcini grele
cum se leagă un samar,
dar ei nu se-ating de ele
nici cu degetul măcar.
Căci ei strâng argint în pungi,
dar îşi leagă peste coate
filacterii cât mai late
peste ciucuri cât mai lungi.
În biserici şi la mese
îşi aleg un loc în faţă
şi le place când le iese
în răspântii şi în piaţă
gloata lumii cea lipsită
de-a învăţăturii zestre,
zicând: Doctore, maestre!

Voi să fiţi doar ucenici.
Când se strânge tot poporul
ca să-nveţe cu folos,
unul e Învăţătorul:
E Cristos!
Iar toţi ceilalţi, mari şi mici,
robi şi preoţi şi-mpăraţi,
nu sunt alta decât fraţi.

Deci pe nimeni de-azi-nainte
voi să nu-l numiţi părinte.
Unu-i Tatăl Creator,
Cel ce v-a vorbit pe munte.
Cine vrea să fie-n frunte,
să vă fie slujitor.

Vai de tine, vai de tine,
fariseu cu suflet greu,
care-aveţi în mână cheia
către patria promisă,
care ştiţi că nu-i departe
însă ţineţi uşa-nchisă -
şi o ţineţi pân-la moarte,
cu o ură furibundă,
ca nici voi să n-aveţi parte,
şi nici alţii să pătrundă.

Vai de voi, vai de voi
scribi cu inimile sloi!
Căci voi jefuiţi pe-ascuns
văduvele şi orfanii,
prigoniţi pe robi şi slugi,
dar vă ţineţi în litanii
şi în nesfârşite rugi.

Vai de tine, vai de tine
fariseu cu suflet greu
care-nconjori tot pământul
ca să faci un prozelit,
dar îl faci mai împietrit
şi de două ori mai rău
decât însuşi duhul tău!

Vai şi-amar, vai şi-amar,
suflet gol de cărturar!
Căci tu dai a zecea parte
chiar din chimen şi mărar,
însă laşi cât mai departe
crezul, dragostea şi mila.
Scoţi din blidul tău ţânţarul
şi nu vezi că-nghiţi cămila.
Speli pe faţa lui paharul,
însă nu te prinde sila
de lăturile din el.
Doctori, călăuze oarbe,
lupi flămânzi cu chip de miel!
Căci voi sunteţi mai degrabă
ca mormintele spoite,
smălţuite-n flori de Rai,
pe deasupra cu podoabe
şi-nlăuntru putregai.
Căci zidiţi acum, şireţi,
toate sfintele morminte
ale marilor profeţi,
şi strigaţi în lumea largă,
printre lacrime fierbinţi,
că de-aţi fi trăit în vremea
adormiţilor părinţi
n-aţi fi stat cu ei alături
în acel vrăjmaş sobor.
Dar mărturisiţi cu-aceasta
că sunteţi copiii lor.
Căci voi omorâţi pe sfinţi,
dar aţi împlinit măsura
ucigaşilor părinţi.

Pui de şerpi cu inimi reci,
cine vă va scoate oare
din jăratecul de veci?
Iată, vă voi mai trimite
încă soli pe la răscruci.
Voi să-i fugăriţi cu gloate,
din cetate în cetate,
şi să-i ţintuiţi pe cruci,
ca să vie-asupra voastră
tot şuvoiul revărsat
de la sângele lui Abel
pân-la sângele curat
care-a curs din Zaharia,
când a fost lovit cu-amar
între tindă şi altar.

Vai, Ierusalim al Vieţii,
munte binecuvântat,
care ţi-ai ucis profeţii
şi pe soli i-ai lapidat.
O, de câte ori cu milă
v-am chemat să fiţi ai Mei,
să vă mântui din furtună,
să fim veşnic împreună,
să vă scap de anii grei,
cum o pasăre-şi adună
puii sub aripile ei.
Şi n-aţi vrut.
De-acuma, iată,
Templul slăvilor străbune,
Casa neasemănată,
vă va rămâne pustie
pân-la vremea când veţi spune:
Binecuvântat să fie
Cel ce vine...
Cel ce vine în Sion
să-Şi zidească Cetăţuia!
Binecuvântat să fie!
Aleluia!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

liderilor le place să fie aplaudaţi
dar nu le place să fie bătuţi din palme
că una e momentul solemn
şi alta e limba de lemn

pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină

liliecii nu au vedere
şi zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
şi în nouă cazuri din zece noi ratăm ţinta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!