Clovnul

În pestriţe haine şi pestriţe roluri, tânăr, joacă "moşul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulţi, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă şi cu nasul cu roşu,
Audienţa o amuză, serile la rând, fără încetare.

Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită şi vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaşte bucurii, sau de are suferinţă...
Îşi varsă în râsete, tămăduinţa în leac, de suflete şi rele
Şi nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputinţă.

E multilateral, căci trebuie să ştie tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Şi nu-i uşor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, şi-n mers pe sârma, speră a se întoarce.

E gala de sfârşit, când circul se va strânge ca să plece
Şi număru-i final îi e în cuşca "full" cu lei.
Intrat... şi-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenţie, e totu-n sânge... A murit Serghei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica şi sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur ţel.

Efectu-i de reacţie, e-n lanţ,
Nu o cunoaşte nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanţ,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.

Pătrundeţi deci cu mine împreună
În adâncul neştiutului divin,
Căci mâna când v-o daţi, e-o legătură...
V-alegeţi fraţi, ce nu-s, sunt euri separate, cu acelaşi chin.

De sunteţi de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simţi, aproapele de braţ şi de cărări
Ce-s şi ale tale; ştii de-ar vrea să stea, sau să-l ajuţi mergând.

Nici mama nu ţi-e aproape, nici soţie,
Copil, de-i câteodată... nu se ştie.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ţi-e bucurie...
E propriul său mister de existenţă, un liant gigant... PRIETENIE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotştiutorul

Opiniile-s interzise
Şi orice subiect i-e cunoscut.
Ştie şi legile nescrise
Şi neagă, dacă-i spui, când te-ai născut.

Nu-i temă sau domeniu;
Le ştie precum nimeni, integral.
Explică tot, ca "geniu"
Cu aerul de-ndoctrinat şi teatral.

Cum deschizi gura, ţipă,
Întrerupe, neagă, fără jenă,
Răspunsul îl dă în pripă;
N-ascultă din ce-i spui, îi eşti o anatemă.

E-un panaceu universal,
Căci leac are la orice maladie;
Bârfa-i domeniul cultural...
Din horoscop îţi spune, ieri şi ce-o să fie.

Pericolul nu-i existenţa
De n-ar avea la nesfârşit tupeul
Să-şi facă nelipsit prezenţa...
Şi n-ar fi ajutat mereu să-şi promoveze EU-l!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăci... un

Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.

Promite multe, vrute şi nevrute,
Ce dă de-un sac, ce şi l-a încropit
-De e avut- şi-un brad împodobit
Îi ţine lângă, hang... cu zilele pierdute.

Nu ştie nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coş -că faţa-i n-are coşuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproşuri...
Sunt toţi voioşi; moşi, babele, meseni.

A pus o fată, de vreo şaişpe anişori,
Să se aşeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n braţele... ce-i strâng din sânişori.

S-a făcut roşu moşul, dar la faţă,
Că haine nu-s –de cald s-a dezbrăcat-
Căci şi-a propus şi lui, a fi bărbat...
De nou Crăciun şi moşii au drept la viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-auzi un graur cântând
E sau ceva nespus de sfânt,
Sau – doar banal.

Şi nu-i de vină pasărea;
La fel ea cântă pentru ea
Sau pentru mulţi.

Urechea înveşmântă
Tot ceea ce ascultă
În sur sau alb.

De-i cântecul plin de mister
Sau fără de fior în el,
Decidem noi.

"Melodia e-n copac"-
Zicea un sceptic. Cum să fac?
"Ba nu! E-n noi!"

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

Ciufulit, în negru, cu vestuţă albă,
Este personajul cel mai important.
El decide bunul... de rău enervant;
Îi place zăpada şi vara se scaldă.

Se exprimă simplu, în limbaj concis,
Este poliglot, chiar de limba-i una...
Dar cunoaşte "english", "francais" şi româna
Şi de vrei să intri, el îţi dă permis.

Este-un amorez, înfocat de fete,
E mereu prezent, dacă faci un duş,
Căci femei visează, chiar de-i căţeluş;
Stă şi se încântă, cu priviri discrete.

Are simţul fiinţei- ştie cine vine
Chiar de are treabă- prevede sosirea
Dragilor ce-i sunt. Căci la el iubirea,
Cu răbdare multă şi aşteptări se ţine.

Spune-i... "Vine mama... " şi urechi ciuleşte...
Se uită la drum şi miroase în aer,
Latră către tine, şi-ţi răspunde; "Fraier...
Nu vezi că nu-i ora, ea la 5 soseşte?"

E-un afemeiat- dacă în pat ajunge
Şi-ai întârziat să vii să te culci-
Spaţiu-i ocupat, chiar de-i închini rugi...
El e partenerul, du-te de te plânge!

L-am crescut de mic, când era cât pumnul.
Are două nume, Jacky şi Romică...
Chiar de-i cât pantoful, el nu are frică;
Nimeni nu-i rezistă, el este stăpânul.

A luat şi amendă, căci un detectiv
L-a găsit pe stradă, sau într-o grădină...
Era în voiaj- după vreo "blondină"-
Şi-a călcat pe strâmb... pe obiectiv.

Ştie tot să ceară... dacă să-i dai apă,
La mâncare-i scump; căci vrea siluetă.
Dacă vrea WC, stă pe toaletă
Şi de-i dai prea mult, plusul îl îngroapă.

Merge la prieteni, de-ai lui... ce-s ai mei...
Telefon de sună, ascultă atent.
Dacă-i rost de mers, la "eveniment";
Dă grăbit din coadă, nu pentru căţei.

În maşină suie- de zici că-i şofer-
Stă cu ochi pe geam, se uită atent...
De greşeşti, te latră, nu vrea accident;
Primul el coboară şi vrea colier.

Şi de semafor, a învăţat cum este...
Stă cuminte în fund, când este pe roşu,
Îţi păzeşte bun, de-s sacoşi sau coşu...
De faci glume proaste, scurt, te răţoieşte.

Chiar de-i înţelept- căci are vechime-
A făcut efort; ligament şi-a rupt.
La spital a fost, a stat la cusut;
Şi-i convalescent, "se va face bine"...

Doarme în pat, pe spate, pe pernă cu capul,
Cu piciorul sus, cel ce-i bandajat...
Îţi dă scurt lătrat, să-l dai jos din pat...
Doctorul i-a zis; "E interzis săltatul!".

L-am lăsat acasă şi-am luat avionul.
Trist, cu ochii în sus, stătea, mă privea;
Cu botic pe labe, doar că nu plângea...
"A murit Romică"... mi-a spus telefonul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciaţii... sau... Carnasier

De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om îşi marchează teritoriul!

Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, îşi cresc familiile de lei!
Şacalul nu-şi atacă partenerul;
Oţelu-şi ştie sursa... că e fierul!

Chiar şarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e aşteptat, la reînviere;
Şi un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.

Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâşiem cu zel, producem chin.

Ne împărţim, pe naţii, avuţii...
Ne omorâm, soldaţi, femei, copii...
Nici nu alegem, cine-i vinovat;
Trăim... de la Geneză în păcat.

Şi de dispunem, de-osul de canin,
Avem pretenţii, de schimbare, de destin;
Rânjind, când ni se spune, adevărul...
Plângând, pe mincinos, sau trădătorul!

Facem uzine, arme să avem,
Când am putea, eroi să reînviem...
Trăim, din banii de laboratoare
Şi lăsăm cancer, SIDA... să omoare.

Tot, ce creăm, în timp şi cu efort,
Totul, distrugem... prieten, îl vrem mort.
Ne cheltuim, avut de fericire,
Să cumpărăm, sfârşit... de omenire.

Din ştiinţă, facem pururi, doar dezastru.
Planeta, din Pământ, o facem astru.
Utilizăm, puterea de atom
Nu să creăm, ci să distrugem... om.

E paradox, să spun că ne vrem bine,
Când militari dotăm, fără ruşine;
Cu arme, digitale şi rachete;
Ducând la "Star Trek"... viitorul de planete.

Aştept, cu stoicism, zbor de cometă;
Pământ, să fie staţia "Planetă"!
Voiajul de lumină, să mă poarte
Pe alt tărâm,... ce nu cunoaşte, moarte!

Eu, partener şi purtătorul "Om"
Întreb, de-i raţiunea ce conduce
Prin pulsuri, penetrate prin axon,
Sau simţ, ce bate, începând din ou... la cruce.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Căci poate că stupida plictiseală
Ne-a strecurat în suflete venin.

În veacul strâmb şi plin de umilinţe
Şi ros de piedici şi-ncercări groteşti,
Lipsit de sensuri, taine şi credinţe –
E tot mai greu şi tragic să iubeşti.

Şi totuşi, plin mi-e sufletul de tine
Iar inima mea bate-n pieptul tău...
Dar nu mai ştiu de asta-i rău sau bine –
Şi tot mai des mă simt meschin şi rău.

Mă arde-n noapte aspra întrebare
De-i dragoste-ntre noi sau doar un joc...
De nu cumva ne minţim cu ardoare –
Şi-i aşteptăm sfârşitului soroc.

Ce trist ar fi să fie doar minciună
Să fim doar jalnici şi banali bufoni!
În lumea asta – plină de ranchiună –
Pe tabla ei de şah să fim pioni.

... Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Dar poate-i doar o simplă bănuială –
Căci dragostea-i şi miere şi pelin...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licenciaţii

E plină ţara de licenţiaţi...
Nici vârsta nu contează, toţi fac şcoală,
Femeile prin telefon, de-acasă, de la oală...
Bărbaţii, de prin crâşme-s învăţaţi.

Şi Universităţi acum sunt comunale,
Cu plata pe un an sau pe un semestru.
Ajunge un singur prof', el e maestru,
În rest pot fi oricare!... Nişte haimanale.

Se-nvaţă tot mai mult fără frecvenţă
C-o plată bunicică şi-n avans
"On cash" sau prin serviciul "Inter-trans"
Şi la sfârşit de un an, eşti tipul cu licenţă.

Spiru Haret e de departe cel mai bine
Nici cursuri n-ai şi ore nu mai faci...
Te duci doar personal sau prin "babaci"
Şi-ţi iei diplome, două, trei, sau cât te ţine.

E ţara ca un raft, plină de carte
Cu tomuri genii, ingineri ori avocaţi...
Se vând la "kil", "tel quel" sau încercaţi
Căci de-i "citeşti", cert, nu ajungi departe!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul

Conglomerat de elocinţă
Eruptă din imprevizibil
Schimbând infam în neputinţă...
Perdant făcându-l plauzibil.

Parcurs colinic rectilinium
Depănuşat de artificii;
E tânăr sau bătrânul Plinium...
Izvor d-extaz sau de suplicii.

Crează veşnic suferinţă
În echitabil echilibru
De-un vinovat primind sentinţă,
Câştig redând 'n egal calibru.

Trăieşte-n gol de suflet, veşnic
Ascuns sub negrul fald de robă,
Plătind ardoarea-şi ca un sfeşnic,
Iluminând nestinsă probă.

Nu-i e permisă doborâre
Sub paloş blând de sentiment.
E-o neîncetată hotărâre
Fără cusur... sau accident!

Filon profund, scumpe decizii,
Este balanţa-n miligram
Dintre perfect şi invalizii
Ce-şi fac fărădelegi, program.

E-un hop la ultimul recurs
Când nimeni nu mai e alături,
Pierduţi la fond, de lung parcurs...
Doar din ce-ai scris, necaz înlături.

De îi răspunzi cinstit sau fals,
Chemat cu titlu de conştiinţă,
Doar singur el pune-n balans
Strâmb jurământ, către credinţă.

Rămâne singurul model
De crud partaj în bun sau rău,
Când adevăr pierde apel
Cu drept de glas, pierdut în hău.

E-n fond călăul camuflat
Sau o scânteie de divin;
E condamnat, executat
Sau albul duh... în drog de crin.

Cred că-şi croieşte nimb de sfânt
Deşi e-un muritor de rând
Blestemat de-a sfârşi... pământ
Poate mai des... şi mai curând...

E-ngrijitor de Înaltă Curte
Şi curtezan şi sânge albastru
Şi ţara, de vrea, o învârte...
E vis la mulţi, de zbor măiastru!

Pretins, aură-i, magistrat
Perpetuu-nalt, biruitor.
Trăieşte veşnic în păcat;
Că o lume nu-i... judecător!!!

... Idolatrie-i, sau umor?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlci

Din parcul de distracţii, cu bâlciul colorat,
Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume,
Bărbaţi, copii, femei, o aşa pestriţă lume,
Ce se ameţeşte în lanţuri, în bărci... vâslind uscat.

Se aleargă un raliu mimând coliziuni
Şi-un hipodrom se învârte, purtând jockey copii,
Când violenţi puşcaşi ţintesc în jucării,
Sau, îşi încearcă pumn... bătându-şi viziuni.

Unii mănâncă vată, a pagubă au ţignale,
Alţii-şi dau oaia albă pe neagra de pe-o masă.
Se bea şi vinul fiert... fiertură de pe-acasă.
Câţiva dansează rău... tot ei urlând urale.

Mai mulţi sunt gură-cască, uimindu-se de tot,
Sau înghiţind mirosuri din sfârâit grătare,
Cel mai ades golind pahar, cu ceva tare...
Şi gândul transpirat e-n râs tălâmb... netot.

Un cârd de pierde-vară, ceva mai familişti,
Îşi tot holbează ochii înspre zgomotul de-o scenă,
De unde se scălâmbă, ca din tăiat de-o venă,
Unu c-un tricolor... către aşa-zişi artişti.

Are, pe rându' doi, pe alţii ce-i prezintă
De la oraşul mare, veniţi iar să promită
Că nu-i vor lăsa singuri pe cei ce cresc o vită
Şi, se va-nfrupta ţara... de ei, că-i reprezintă.

Dar nu-i ascultă nimeni, c-aşteaptă un manelist
Ce-a fost promis pe stâlpi, într-un afiş grotesc...
Când iată, toţi se scoală şi c-un râs larg, prostesc,
Aplaudă un ţigan... fără taraf, solist.

În urale-s toţi, români, din bâlciul vesel... Trist!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neştiinţă...
Nu sunt fără de cont şi fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputinţă!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert şi măsurabil...
Prin muncă-l defineşti indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-opreşte evoluţii,
Uitând de timpul, singur veşnic cu soluţii
Şi linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost şi nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candid

Nu ştie să ceară, cunoaşte ofrandă;
De rană de trup sau de spirit nu ştie...
În ger, credincios, va dormi pe verandă
Şi-n zori te deşteaptă-n sublim, feerie.

Un fir de mătase-i ieşit din cocon,
O pulbere fină-n carat de lingou...
Mişcări de-adiere-n atins de-un pardon,
Cum strigăt de dor, la iubirea-n ecou.

Şuviţe de miere, întinse-n nectar,
Las dâră suavă de dulce Zefir;
În pas nu se simte, e-n zbor de Icar
Şi haina-i de înger, uman patrafir.

De-atingi nefiinţa-i -precum hologramă
De fum în culori de-un pastel cafeniu-
Am frica să nu-i rup fuiorul, căci drama
E-n colţ... doar aşteaptă eroul sa-i fiu.

Privirea-i de luciu, cu cald de cafea,
În glas cu reflexe-i vioară de-Amati...
Expiră elixiruri de crin şi lalea;
Vorbirea-i sonată sau lied de Lipatti.

În susurul vorbei, de suflet şi calm,
Urechile-mi cântă cineli de Vivaldi...
Răspunde-n fior la recitul de psalm;
În apostol ţi-e idol... 'n străjer Garibaldi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!