Oraşul s-a oprit la mantinelă

(exerciţiu liric)

I

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex.

II

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
istoria se vinde pe-o franzelă
că şi morţii i se face greaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
iar eu plătesc de-acuma un tribut
în gânduri care vor să se răscoale

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
prin sufletele noastre ca un mort
coborând din creştet înspre plex

III

oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă
porturile nordice îngheaţă
matrozii buluciţi pe caravelă

bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;
saltimbancul de la carnaval e
când se sting luminile limbut

dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex
o himeră bântuie prin dex
dar nu va ancora în nici un port!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iau din cui

Iau din cui şi-aprind un petromax
Cobor atent pe scări să nu dau chics
Cu ochii în tavan care stă fix
Deasupra propriului meu ax

Aduc în spate un carton de tix
Nevastă-mea mă ceartă că vrea fax
Eu tac fiindcă iubesc romana pax
Şi număr ca de obicei, până la six!

În mintea mea aud un fel de vox
Şi mă supun acestei dura lex
Pe care n-o găsesc în nici un dex
Şi învăţată de la Brunea Fox:
"Mai bine mă' să mârâi ca un mops
Spărgând în dinţi câte-o pastilă drops!"

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dura lex sed lex"

De prisos ţi-e ignoranţa
Când se dovedeşte vina,
Nu te va ierta instanţa
Că n-ai învăţat Latina.

epigramă de Nicolae Darie din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dura lex, sed...

Proverb anex
Dar, vai, de bază
O "Dura Lex",
Azi, nu durează!

epigramă de Eugen Deutsch din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dura lex sed lex"

Vorba asta vrea să spună,
De-o traduci pe limba ta,
Că o lege este bună
Mai ales când este "rea"!

epigramă de Mihai Cosma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub o poală de vâsc

Sub o poală de vâsc mor iubiri avortone,
Sub o ploaie de vise, o umbrelă plângând,
Cadenţat parcă vin, cu stihie plutoane,
Cu un ropot de tobe dintr-un spaţiu profund.

Noi privim detaşaţi, două roluri ciudate,
Parcă nu am fi noi, alţi actori îşi dau replici,
Doi hamali obosiţi cu povara în spate,
Alungând furii oarbe spre străini pricolici.

Două lacrimi ce-au fost o minune cerească,
Prin splendori parazite căutând adăpost,
Printre răni de stejar, smirna lor să păzească,
De risipa amară, nu mai au nici un rost.

Sub o poală de vâsc, o umbrelă uitată,
Alte naşteri se-ntâmplă, fără noi, fără rost,
Pânze moi de păianjeni sclipind se arată,
Ca un giulgiu amnezic, peste tot ce a fost.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi şi oameni

În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... şi trece
Şi se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.

Se-nalţă către cer în pulberi fine
Şi ninge fulgerări de praf şi vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.

Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-fiinţei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.

Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Şi visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...

Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moştenire,
Precum un vis în suflet de copii.

Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviţi, vom şti că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

S-a dus de parcă nu a fost...
(În lumea asta totul trece.)
Neînţelegeri fără rost,
Pe ea, acum, o lasă... rece.

epigramă de Traian Conciatu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

Murim încet în fiecare clipă,
Cuvintele sunt studiu de-nceput,
Noi căutăm indiciu cu o lupă,
Un car cu fân în care ne-am născut.

Murim încet în fiecare oră,
O altă eră intră-n infinit,
Cu paşi grăbiţi spre galaxia soră...
Avem o roată, reinventăm un mit.

Murim încet în fiecare zi
Şi nu ne doare dacă tera-i rece,
Ne întrebăm "a fi sau a nu fi"
Şi peste toate cele timpul trece...

Murind... renaştem la-ntâmplare?
Nu. La început am fost cuvânt.
De când am devenit calculatoare
A dispărut din dex cuvântul sfânt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dura lex...

Cu justiţia nu-i de şagă.
Magistraţi sau procurori
Lege-aplic-adeseori,
Când nu simt magnetul... şpagă!

epigramă de Mihai Cosma din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul celui care plăteşte

Când eram în viaţă hoinăream pe străzile Capitalei:
Acum, mort, sunt lăsat să zac pe câmp.
În zori am părăsit Sala Înaltă:

Am adăstat seara lângă Izvoarele Galbene.*
Când soarele alb s-a scufundat în Hăul Asfinţitului
Am oprit trăsura lăsând cei patru cai să se odihnească.

Acum, nici măcar atotputernicul Creator a Toate
N-ar putea s-aducă iarăşi viaţă-n picioarele mele.
Formă şi substanţă se vor pierde zi de zi:
Părul şi dinţii vor cădea unul câte unul.

Întotdeauna aşa s-a întâmplat cu oamenii bătrâni:
Şi nimeni, odată născut, nu scapă de această soartă.

poezie de Miu Si, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniţei X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
Căci el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălţimea mult visată
Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieşit pe gât,
Spre tâmplă, a urcat încetişor
Şi, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecţie de viaţă,
Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies!

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!