Cetățenească
Vine iarna și-o să cadă
Alba cerului zăpadă.
Cine-o strânge? Că, din nouă,
Opt vecini se fac că plouă.
epigramă de Mihalache Dumitru din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi epigrame despre zăpadă, epigrame despre vecini, epigrame despre ploaie, epigrame despre iarnă sau epigrame despre alb
Citate similare

Rondel sărac
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,
Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,
Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...
rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre timp, poezii despre sărăcie, poezii despre rouă, poezii despre ore, poezii despre creștere sau poezii despre ceas
Plouă
Dacă-n inima mea plouă
Se împarte iar în două:
Jumătatea ta mă ceartă,
Jumătatea mea te iartă.
Dacă e pusă pe ceartă
Și pe mine nu mă iartă...
Nu rezistă dacă plouă
Și-o să-mi iau inimă nouă!
poezie de Dumitru Râpanu (2008)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre iertare sau poezii despre ceartă

Iarna
Iar e iarnă, frig și ger,
Veșmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.
Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aștearnă
Lunga și geroasa iarnă.
Săniuțele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleții de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.
Moș Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar și anul s-a-nnoit.
Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De ești împăcat cu tine
În suflet ți-e cald și bine.
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre alb
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre sărbători
- poezii despre săniuș
- poezii despre suflet
- poezii despre nori
Fulg de zăpadă
Știi prima zăpadă,
Nu pare să cadă,
Iar ei îmi urează "Crăciun fericit!"
Mă plimb prin ogradă,
Sperînd c-o să cadă,
Nimic nu contează... sunt dezamăgit!
Și gându-i o spadă,
Că nu o să cadă,
Un fulg de zăpadă,
Crăciunul să vadă
Un câmp înverzit!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre verde, poezii despre urări, poezii despre plimbare, citate de Vlad Bălan despre plimbare, poezii despre fericire sau citate de Vlad Bălan despre fericire
Șefului
Din senin când îi cășună
Vine c-o măsură nouă:
Atunci fulgeră și tună
Însă eu mă fac că plouă.
epigramă de Gheorghe Dragu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre șefi

Iată vine iarna
Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri și câmpii,
Peste pomii din livezi
Și chiar peste casa celor trei iezi.
Vine cu fulgi mari pufoși,
Vine iarna în galoși.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit și peste un mic pârâu.
Chiar și crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.
Hai fuga să ieșim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care învelește totul în alb.
poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre tei, poezii despre mamă, poezii despre lactate, poezii despre frumusețe sau poezii despre crengi

Iarnă-n doi
Hai să ne jucăm de-a iarna
să ne îmbrăcăm în fulgi
Dumnezeu Însuși cu goarna
semn să-ți dea unde să fugi
Hai să ne-mbrăcăm în fulgi
tu femeie de zăpadă
să-ți sparg sânii ca pe nuci
îngerii din cer să cadă
Vai femeie de zăpadă
Dumnezeu iarăși cu goarna
viscolește o baladă
hai să ne jucăm de-a iarna
Să ne dezbrăcăm de fulgi
din carne ninsori să-mi smulgi
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viscol, poezii despre sâni, poezii despre religie, poezii despre ninsoare, poezii despre jocuri sau poezii despre femei

Ora de iarnă
Cum să fac din patru trei?!
Un alt obicei adopt,
Că-s la mine în bordei,
Și-am să fac din nouă opt.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre timp sau epigrame despre ore

Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre toamnă, poezii despre noapte, poezii despre gânduri, poezii despre galben sau poezii despre boală

Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Demografică
Azi au pornit din înaltul
Cerului, fulgii să cadă,
Noi vom popula iar satul...
Dar cu oameni de zăpadă.
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre sat sau epigrame despre prezent
Vecini de treabă
Când soțul ei e pasager
Și folosește alte rute,
Sunt trei vecini, de palier,
Ce vin în taină s-o ajute.
epigramă de Dumitru Botar-Tabor din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre soț, epigrame despre căsătorie, epigrame despre ajutor sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Ea culegea păstăi de zăpadă
și toată camera împrăștiam ceaune
să nu ne plouă foamea
ce avea să cadă...
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă la final
O cană cu tămâioasă
de vin alb, scos din budană,
Pâinea aburind pe masă,
toate ne vorbesc de toamnă.
Toamnă este și-n livadă.
Pomii și-au schimbat veșmântul.
Frunze nu mai sunt să cadă,
Demult le-a scuturat vântul.
Soarele în nori se-ascunde,
Diminețile-s brunate,
Crivățul trimite unde,
Semn că iarna e aproape.
Toamna, anotimpul roadelor,
curând va pleca și ea.
Vine vremea babelor,
Vine iarnă grea.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre vin, poezii despre sfârșit, poezii despre schimbare sau poezii despre pâine

(I)Responsabili
Privind stratul de zăpadă.
Ca vițeii poarta nouă,
Responsabilii cu treaba,
S-au făcut din nou... că plouă
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre responsabilitate

Poveste cu erată
"Alba ca zăpada", reactualizată,
Are în anexă și-o simplă erată,
Corectura spune că-s opt pitici, cică
De când la "duduie" s-a dat... Mutulică!
epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate de Gheorghe Gurău despre alb
Sfârșit de toamnă
Aștept zăpada iar să cadă,
Căci iarna iat-a și-nceput,
Se văd și oameni de zăpadă,
Că de nimic am tot văzut.
epigramă de Eugen Albu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre toamnă sau epigrame despre sfârșit
Apa
Fie că e de izvor, fie că e de fântână,
Apa vine din adâncuri și de băut este bună.
Ajunsă la suprafață, cu munții se ia la trântă.
În câmpie se răsfață, lumea-întreagă o colindă.
Plictisită de ce vede, pe tera, de unde vine,
Către cer ea se repede, crezând că acolo-i bine.
După ce ia cunoștință de-înălțimea cerului,
O cuprinde o căință, de dorul pământului.
Fără să stea mult pe gânduri, se transformă în vapori.
Picături încep să cadă, zdrențuind pufoșii nori.
În zadar cerul aruncă fulgere și tunete,
Apa se-întoarce în stâncă, sătulă de umblete.
poezie de Dumitru Delcă (8 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre răsfăț, poezii despre munți, poezii despre dor sau poezii despre apă
Rugăciunea Omului de Zăpadă
Când iar îngheață apa-n cadă,
Sătul fiind de-atâta ger,
Refă-mă, Doamne, din zăpadă
Să pot trăi în frigider.
epigramă de Vasile Tudorel Jipa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre religie, epigrame despre gheață sau epigrame despre ger
Un navigator îndrăzneț
Uneori îmi vine,-așa, să plec hoinar în lume,
Un navigator îndrăzneț cutreierând pe mare,
O problemă,-atâta am, cine-o să mă-îndrume,
Dacă mama rămâne-acasă? Grea-întrebare.
Apoi, cine-o să-mi cânte de nani-nani oare,
Cine-o să mă legene-n bărcuța mea de marinar,
Cine-o să-mi cheme îngerașul seara la culcare
Și să mă sărute că-mi spun seara rugăciunea clar?
Mă-întreb dacă-acel marinar nu-i cumva ghinionist
Și nu se simte foarte, foarte singur când
Bate strașnic vântul și dacă, abătut și trist,
N-ar vrea să fie acasă, să pună iar piciorul pe pământ.
La urma urmei, nu mai plec hoinar în lume,
Până nu împlinesc opt ani renunț la mare,
Mai bine mai stau acasă, departe de valurile-n spume,
Unde mama-mi alungă spaima doar c-o-îmbrățișare.
poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre spaimă, poezii despre seară, poezii despre picioare sau poezii despre muzică