
Și-acum, prietene cititor, se cade să-ți pregătești sufletul și mintea pentru cea mai plină de necurății povestire ce se va fi făcut vreodată de când e lumea lume, o asemenea carte neîntâlnindu-se nici la antici, nici la moderni. Închipuie-ți că orice plăcere cinstită sau neîngăduită de această fiară despre care vorbești neîncetat fără să o cunoști și pe care o numești natură, că aceste plăceri, zic, vor fi în chip voit înlăturate din această culegere și că, de le vei întâlni din întâmplare, se vor afla numai însoțite de vreo crimă ori nuanțate de vreo mârșăvie. Fără îndoială, multe dintre rătăcirile pe care le vei vedea zugrăvite îți vor displăcea, lucru pe care-l știm prea bine, însă vei găsi alte câteva care te vor ațâța până acolo c-o să rămâi fără ceva sămânță și iată tot ce ne trebuie.
Marchizul de Sade în Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Școala libertinajului (2005)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Există o povestire despre un măgar, și care este o ilustrare bună despre cum merg lucrurile în această lume. Era odată un dobhi (spălător de haine) care avea mai mulți măgari, pe care îi folosea pentru căratul hainelor pe care le aduna să le spele. Întrucât era un om sărman, casa lui era mult prea mică pentru a găzdui toți măgarii, așa că îi lăsa afară peste noapte. De asemenea, el nu-și putea permite să cumpere de-ajuns de multă sfoară ca să-i lege pe toți. Așa că măgarii scăpau adesea și sărmanul dobhi petrecea apoi ore în șir pentru a-i găsi. Așa că s-a gândit la o soluție ingenioasă. El a atins pur și simplu de picioarele lor cu o bucată scurtă de sfoară, iar măgarii, crezând că au fost legați, au rămas astfel în același loc, întreaga noapte. Tot așa se petrece și cu lumea. Maya te atinge și tu îți imaginezi că ești legat. Și te gândești: cum aș putea să trăiesc fără copiii mei, fără soțul sau soția mea, fără părinții mei etc., așa că tu rămâi aici și nu faci pași pe calea care te duce la El.
Anandamayi Ma în Poona, 10 iulie 1961
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cum știm de asemenea că sufletul nostru este unit cu un corp? Trebuie să conchidem de asemenea că un anumit corp este mai strâns unit cu sufletul nostru decât toate celelalte care sunt în lume, pentru că ne dăm seama în mod clar că durerea și multe alte sentimente ne vin fără să le fi prevăzut, și că sufletul nostru, printr-o cunoaștere care-i este firească, socoate că aceste sentimente nu purced din el singur, întrucât el este unit cu un lucru întins, care se mișcă datorită dispoziției organelor sale și care se numește în mod propriu corpul unui om.
Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!


Unul din cele mai sigure mijloace de a obține fericirea este de a fi știut să păstrezi neatins respectul față de tine însuți; de a putea privi viața ta întreagă fără rușine și fără remușcări; fără să vezi în ea ceva josnic, nici vreo nedreptate sau vreun rău făcut altuia și pe care să nu-l fi reparat.
citat din Marchizul de Condorcet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinde Asta și ești liber! I: De ce ratez iar și iar deși încerc mereu și mereu întâlnirea cu Sinele meu? A. M: Pentru că tu crezi că asta e despre ceea CE FACI, NU DESPRE CEEA CE VEȘNIC ESTI! Îți închipui că personalitatea ta nu e suficient de sculptată, de evoluată pentru topirea sau să îi zic întâlnirea cu Sinele tău. Crezi că mai trebuie să adaugi ceva, să elimini altceva, să mai practici ceva, să ajungi.. undeva, etc. Și absolut toate gândurile astea te țin și mai mult prizonierul persoanei. Observă faptul că tu te poți desprinde de absolut toate aceste gânduri, te poți desprinde chiar acum, la fel de natural cum o faci la intrarea în somn de întreaga minte, însă faptul tău de "A-Fi" pe care mintea ta refuză complet să-l vadă, și nici nu poate, în această căutare rămâne suveran. Reînvață natural să fii fără să știi, fără ca mintea, gândirea să-ți gireze asta, și această Absență Este Totul. Când această Absență se manifestă ca și primul gând, gândul existenței sau "Eu-Sunt" fără gânduri, această Prezență este însăși parfumul eternei noastre Absențe!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.
Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ura față de rău, care se manifestă, de fapt, prin durere, este necesară din punctul de vedere al corpului. Vorbesc însă de ura care provine dintr-o cunoaștere mai clară și o raportez numai la suflet. Afirm de asemenea că ura este întotdeauna însoțită de tristețe, deoarece răul nefiind decât o lipsă, nu poate fi conceput fără un subiect real în care să se afle;și nu există nici un lucru real care să nu aibă în sine ceva bun, așa încât ura care ne depărtează de un rău, ne depărtează totodată de binele cu care acesta este legat, iar lipsirea acestui bine, fiind înfățișată sufletului nostru ca un neajuns care îi aparține lui, provoacă în el tristețe. De pildă, ura care ne depărtează de purtările rele ale unei persoane, ne depărtează totodată de convorbirea cu această persoană, în care altminteri am putea găsi ceva bun, lipsirea de acest lucru fiind supărătoare pentru noi. Și tot astfel, în orice altă ură se poate observa un motiv de tristețe.
citat din Ralph Cudworth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Întreb care din două viața civilizată sau cea naturală este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existența lor; și mai mulți sunt aceia care nu se plâng, deși sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meșteșuguri, fără grai, fără locuință, fără război și fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi și fără a avea vreo dorință de a le face rău, poate fără a recunoaște vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puțin supus pasiunilor și fiindu-i de ajuns lui însuși, nu avea decât sentimente și cunoștințe cu această stare.
Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Munca interioară este scopul nostru pe pământ. De vreo 10 ani mă doare-n fund de oricine crede altceva și tot de vreo 10 ani, viața mea devine mai bună în progresie geometrică. Nu am întâlnit pe nimeni care să aibă succes ALTFEL, decât făcând muncă interioară. Atunci când cauți rezultate rapide, construiești castele de nisip. Orice lucru solid, are nevoie de o fundație solidă. Cititul, experiențele trăite, eșecurile din care se învață lecții, reprezintă un proces de învățare și orice om care și-a dezvoltat măcar o abilitate în această viață cunoaște această "curbă de învățare". Gândește-te la viața ta. La ce lipsește, de ce anume suferi, ce visuri și dorințe ai. Pentru orice lucru bun pe care îl vrei, ai nevoie să parcurgi această curbă de învățare. Ce ai făcut azi pentru asta? Dar ieri? Sau săptămâna asta? Punând cap la cap aceste răspunsuri, îți poți prevedea viitorul.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât poți face ceva "tu" fără să obosești? Pentru că noi suntem Prezența, nu experimentăm prezența, iar prezența este fără formă, fără identitatea falsa separatistă a unui "eu" care face ceva, fără efort, înțelegi? CÂND RECUNOȘTI PREZENȚA ATÂT CORPUL CÂT ȘI "eu"-L FALS INTRĂ ÎN ABSENȚĂ, și atunci ce poți spune despre propria ta Absență? Dacă tu nu exiști, doar mintea ta a creat un "eu" fals desprins de existență, atunci ce condiții vei pune pentru "A-Fi"? Pentru că toate condițiile pe care le pui lui A-Fi te vor duce în "A-Face". ȘI ACEASTĂ ILUZIE/MAYA ȚINE ÎNTREAGA LUME ÎN SCLAVIE LA GÂND. ȘI FĂRĂ EXCEPȚIE TOT CEEA CE FACI TU VEI PIERDE odată ce corpul dispare. Cum vei mai sta tu în prezență sau cum n-o să-ți miști pupila, cum vei face dragoste cu continență ore în șir? Voi nu realizați că e vorba despre cel etern care nu cunoaște chiar deloc perspectiva efemeră corp-minte. Iată de ce nu mă auziți!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


O zi clară și fără amintiri
Peisaj fără soldați,
Fără gândurile oamenilor morți,
Așa cum erau ei acum cincizeci de ani,
Tineri respirând în aerul plin de viață,
Tineri pășind prin ziua însorită,
Aplecându-se,-n uniformele lor bleu, să atingă ceva,
Astăzi mintea nu mai este parte a vremii.
Astăzi aerul este limpezit de orice.
Are cunoștințe doar despre nimic
Și curge peste noi fără niciun rost,
Ca și cum nimeni dintre noi n-a fost vreodată pe aici
Și nu se află nici acum: în acest spectacol superficial,
În această invizibilă activitate, în această logică.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când l-am întâlnit prima dată pe Debussy, era plin de Musorgski și căuta în mod deliberat o cale greu de găsit. În această privință, eu îl devansasem simțitor. Nu eram împovărat de Premiul Romei și nici de vreo altă recompensă de acest fel, căci eu sunt un om ca Adam din Paradis care nu a câștigat niciodată nici un fel de premii - un leneș, fără îndoială. Pe atunci scriam Fiicele stelelor pe un libret de Joseph Peladan și i-am explicat lui Debussy că nu eram cîtuși de puțin antiwagnerian, dar simțeam că trebuie să avem o muzică a noastră - dacă se poate, fără varză acră. De ce să nu folosim sensurile pe care le proclamaseră Claude Monet, Cezanne, Toulouse-Lautrec și alții? De ce să nu transpunem în muzică aceste idei? Nimic mai simplu.
citat clasic din Erik Satie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu trebuie să-ți deschizi inima în fața altora fără trebuință. Dintr-o mie se poate găsi numai unul care ar fi în stare să păstreze taina ta. Și când noi înșine n-o păstrăm în sufletul nostru, putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alții? Cu omul simplu trebuie să vorbești despre lucrurile omenești, iar cu omul înzestrat cu înțelepciune duhovnicească trebuie să vorbești despre cele cerești.
citat celebru din Sfântul Serafim de Sarov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Angoasă
Nu vin la noapte, fiară, să-ți domin carnea unde
Obșteștile păcate băltesc, nici n-am să nasc
O jalnică furtună în pletele imunde
Pe care,-n sastisire, ți le sărut și casc:
Cer patului tău somnul cel fără vise,-n trâmbe
Plutind, a remușcare, sub mătăsosu-i cort,
Pe care-l dormi răpusă de jurăminte strâmbe,
Tu, ce cunoști neantul mai bine ca un mort.
Căci Viciul care-mi roade,-ntr-ascuns, noblețea primă,
Îmi dă, ca ție, stigma sterilității lui,
Pe când te bucuri, însă, de-o inimă ce nu-i
Mușcată,-n împietritul tău piept, de nici o crimă,
Eu, bântuit de giulgiu-mi, fug palid și insomn
Crezând, când mă culc singur, că voi muri în somn.
sonet de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Șerban Foarță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine, și oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic și prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumusețează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viață fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, șira spinării morale e ruptă la mine, sunt moralicește deșălat. Și Dta mă iubești încă, și Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ți arunci simțirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ți fi recunoscător măcar?
Mihai Eminescu în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Bucuria este ca o carte pe care o deschizi și o lecturezi cu plăcere până la capăt. Trebuie, numai, să știm să o căutăm: bucuriile se pot găsi în fiecare zi, în lucruri mici pe care unii dintre noi nu le observă.
Vasilica Ilie în "Prin labirintul cuvintelor" (carte) (2013)
Adăugat de Vasilica Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!


Totuși, din când în când, mai pe furiș, pe sub genele lungi, negre, întoarse, își ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenționat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa și el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deși în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândețe și bunătate. În plus, avea un chip plăcut și indiscutabil, un suflet bun; înțelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această șansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-și dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deși sufletul îi șoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuși să se poarte astfel față de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuși să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deși, de fapt, parcă nu asta-și dorea? Contradictoriu și dificil, chiar și pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sora mea a murit peste vreo doi ani. Semăna cu mama mea și o chema tot Maria. Am trăit fără mamă, fără frați și surori -- nu târziu tare -- și fără tată. Cine a trait inconjurat de familie, nu poate înțelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială -- după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veșnic de nostalgie, de melancolie -- o privire îndărăt -- un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rugăminte
Te rog, dacă vreodată
Pe buze-mi va prelinge
Vreo vorbă care doare...
Cuvânt nevinovat,
Să ierți necuvioasa
Jignirii mele slovă
Și să n-o-ntorci cu ură
De unde a plecat!
Căci n-am voit cuvântul
Să poarte-n el jignire,
Nici n-am voit să-ți smulgă
Vreo lacrimă din ochi;
Durerea ce-o-ai în suflet
N-o pune în privire
Nici nu lăsa să curgă
Îndurerații stropi!
Nu-i vina nimănui! Sau poate e?
Așa e viața... nu-ntreba: "- De ce?"
Un lucru este sigur: în iubire-i ca-n război;
De vină-s... "combatanții"... amândoi!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ești deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca și el. Pentru a recunoaște această trezie, rămâi pe senzația de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu și mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniștea noastră de A Fi va înghiți toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi și nu de a vedea sau interpreta ce îți arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poți vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înțelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am gândit tot ce se putea gândi de soiul acesta, dar n-am făcut tot ce am gândit și, fără îndoială, nici n-am să fac. Sunt libertin, dar nu sunt nici nelegiuit, nici ucigaș.
citat celebru din Marchizul de Sade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
