Omul iubeşte femeia, ucide pe cel ce nu-l lasă să aibă ce doreşte, se bucură de puterea muşchilor lui ori de ascuţimea gândului lui. Iar bucuria îi dă un ritm cât mai grăbit, îl preface întreg în ritm concret-ca dans şi ca sunet cântat, ca tact demiurgic, ca delicată frângere aliniilor aspre şi tari,-îl facr să uite tot ce e slab în el, îl "enthousiasmează";sufletul desprins din cătuşele materiei vibrează în sine, sfărmând materia, creând extazul incoştient de viaţă reală, de lume ori de personalitate: dă nebunia beţiei dionysiace, dă uitarea de sine a inspiraţiei apollinice, dă divinul aliaj al esenţei vieţii cu esenţa morţii în îmbrăţişarea Afroditei.

Vasile Pârvan în Datoria vieţii noastre (1920)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren primordial

Venea un tren aşa cu zel,
Noi îl priveam din caldarâm
Un univers ducea în el
Pe ritm acut de tâgâdâm

Dintr-un timp primordial
Trecea cu vuiet ca furtuna
În ritm alert şi bestial
Trecea şi huruia întruna

A apărut ca din neant
Şi a crescut accelerat
Devine tot mai relevant
Şi mai ales aglomerat

Căra cu sine în vagoane
Un univers fenomenal
În taină provocă frisoane
Creşte la orişice semnal

Crescu intens fără oprire
Cuprinse universul vast
Ţintea pe sus la nemurire
Si tot creştea entuziast

Suia acolo printre stele
Mai debordant ca ori şi când
Prin universuri paralele
Cât cu viteza unui gând

Căra atâtea universuri
În drumul lui spre alt tărâm
Cât nu pot evoca în versuri
Numai pe ritm de tâgâdâm.

poezie de David Boia (3 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa Pură nu este Forţa prin care se manifestă Conştiinţa, pentru că, odată ce manifestarea începe, există un proces de creaţie, care duce automat la existenţa vibraţiei, iar Conştiinţa Pură nu are vibraţie, ci este Sursa vibraţiei. Aşadar, Esenţa nu este energie, ci Sursa energiei, pentru că energia este o creaţie. Esenţa este Sursa oricărei creaţii. Iar când Esenţa se manifestă, devine creaţie, iar creaţia este purtătoare de vibraţie. Deci, niciun sunet nu poate susţine existenţa Esenţei în Sine, pentru că orice formă de sunet există în lumea relativă, în timp ce Esenţa în Sine există în mod Absolut, fiind Liniştea Absolută în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar este o trestie cugetătoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide, pentru că el ştie că moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaşte.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele care răsar din Linişte ating Liniştea ce sălăşluieşte în cel care le citeşte. Liniştea nu poate fi scrisă, dar se poate scrie despre Linişte. Se poate scrie, se poate vorbi despre Ea, însă Liniştea nu poate fi cuprinsă într-un element finit al creaţiei, căci toată creaţia este chiar un rezultat al unei melodii provenite din Linişte. Creaţia, la forma ei de bază, este un sunet care se află mereu în mişcare. Esenţa cântă, iar forma dansează. Esenţa este Liniştea, cântecul este Forţa Creatoare, iar dansatorul este creaţia. Mişcările dansatorului depind, în mod fundamental, de spaţiul din care acesta ascultă cântecul Esenţei, pentru că, întotdeauna, cel ce ascultă cu toată fiinţa, va dansa în mod natural, fără a învesti efort şi trudă. Nu este nevoie de nicio tactică, nu e necesar niciun plan, întrucât ritmul Esenţei determină orice dans să îşi dezvăluie tainele şi să devină Una cu dansatorul. Iar dansatorul care acceptă total ritmul Vieţii, se acceptă total pe Sine, deoarece El devine Una cu Viaţa, în mod conştient. Când omul trăieşte fără a se împotrivi Vieţii, el descoperă puterea nemăsurabilă a acceptării. Căci acolo unde nu este răzvrătire, binecuvântările curg fără oprire şi pacea se aşterne pe fundal.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întâmplător se spune că femeia X s-a dăruit sau şi-a jertfit virtutea bărbatului Y, iar despre bărbatul Y că a avut-o pe femeia X. Există un sens, o semnificaţie profundă în aceste afirmaţii, aparent banale. În dragoste, femeia se transformă pe sine în jertfă, iar bărbatul rămâne de cele mai multe ori doar un simplu posesor. În iubire, cel ce oferă şi se jertfeşte pe sine atinge sublimul, nu cel ce primeşte.

George Budoi în Dicţionarul dragostei (2000)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi hazard

Se-nvârte roata vieţii
în ritm năucitor,
iar clipele în goană
se surpă peste noi,
grăbit trecutul pare
desprins din viitor,
măruntele instincte
ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare
trecută prin destin,
porneşte dinlăuntru
cu-o voce fără glas,
în grabă ne anunţă
un iminent declin,
ce s-ar produce drastic
în acele de ceas.

Opriţi îndată ceasul! –
se-aude undeva...
Să fie chiar hazardul,
cumva nedumerit...?
sau poate vigilenţa,
cu toată forţa sa,
ivită dintr-odată
din cugetul rănit?

Dar se opreşte ceasul,
declinul amânat
aşteaptă cu răbdare
în acele de ceas,
şi se întreabă-n sine,
desigur supărat –
din clipele furate
cu câte-a mai rămas?...

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi hazard

Se-nvârte roata vieţii
în ritm năucitor,
iar clipele în goană
se surpă peste noi,
grăbit trecutul pare
desprins din viitor,
măruntele instincte
ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare
trecută prin destin,
porneşte dinlăuntru
cu-o voce fără glas,
în grabă ne anunţă
un iminent declin,
ce s-ar produce drastic
în acele de ceas.

Opriţi îndată ceasul! –
se-aude undeva...
Să fie chiar hazardul,
cumva nedumerit?
sau poate vigilenţa,
cu toată forţa sa,
ivită dintr-odată
din cugetul rănit?

Dar se opreşte ceasul,
declinul amânat
aşteaptă cu răbdare
în acele de ceas,
şi se întreabă-n sine,
desigur supărat –
din clipele furate
cu câte-a mai rămas?...

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţi că iubeşti un om, înseamnă că poţi să tai cerul în două cu sufletul tău, că poţi să cobori cu acel om împreună în infernul lui şi al tău. Că acel om se arată în goliciunea lui, se dezbracă şi te lasă să exişti în el, te lasă să cauţi în el. Încrederea că celălalt nu te va ucide nu are cum să fie cu jumătate de măsură. Ori îl laşi să trăiască în tine cu totul, ori îl opreşti la uşa sufletului şi te dezminţi. Iubirea nu înseamnă să ceri unui om să se schimbe, ci să îl determini să se schimbe singur, să aibă nevoie să se schimbe, să simtă necesară schimbarea.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul, ori încotro face, lui tot noroiul îi place; din ce e nu-l poţi preface.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Activitatea vieţii se manifestă prin iubire. Omul nu poate spori iubirea din sine, pentru că iubirea este esenţa vieţii înseşi. Omul poate numai să distrugă piedicile din calea manifestării iubirii. În asta constă viaţa omului, iar eforturile lui trebuie îndreptate în această direcţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina vieţii noastre, esenţa ei, se află în transferul conştiinţei de sine ca fiinţă separată spre conştiinţa de sine ca Întreg, fiinţă indivizibilă, unica, liberă, atotputernică, Dumnezeu. Viaţa ni se pare o eliberare treptată a conştiinţei divine în noi. Viaţa e asta, numai asta. Cei care încă mai cred în vechiul concept al lui Dumnezeu, pot spune că Dumnezeu a dat oamenilor binele de a-L cunoaşte în sinea lor. Dar e o ipoteza arbitrară. Există şi este corect numai faptul că viaţa omului este eliberare în sine (a principiului imaterial, imobil, nonspaţial şi atemporal) din starea de delimitare şi condiţiile ei ineluctabile. Condiţiile delimitării sunt materia în spaţiu şi mişcarea în timp.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice formă de creaţie - orice formă de sunet - poate deveni conştientă de Liniştea din care provine, iar această conştientizare semnifică trezirea - trezirea la Viaţă, pentru că orice formă de sunet care trăieşte fără a fi conectată conştient la Linişte, trăieşte într-o separare fictivă şi dureroasă faţă de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Nimic din ceea ce pare, nu este aşa cum pare, căci tot ceea ce pare, este temporar, iar tot ceea ce este temporar, ascunde eternitatea Esenţei. Fiecare sunet este temporar şi impermanent, deoarece dansul lumii create determină o mişcare continuă a formei şi această mişcare face ca dansul să fie influenţat de melodia de pe fundal. Tocmai de aceea, o melodie înaltă va da naştere unui dans înalt, un dans care poate vindeca, poate elibera şi poate elimina orice blocaj din călătoria de cunoaştere de Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea vieţii noastre e pornită şi ordonată de două realităţi eterne: ameninţarea morţii, bucuria vieţii.

Vasile Pârvan în Datoria vieţii noastre (1920)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ciuda credinţelor populare, căsătoria nu este o legătură care constrânge, ci una care lasă liber. Un partener îi doreşte celuilalt cea mai mare fericire, exact în acelaşi mod în care doreşte cea mai mare fericire pentru sine însuşi. Îl iubeşte pe celălalt partener, aşa cum se iubeşte pe sine însuşi, cu o dragoste egală.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia a doua, Getica (lui Vasile Pârvan)

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele s-apară în asfalt o groapă,
ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l...
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.

poezie celebră de Nichita Stănescu din 11 elegii (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există conştiinţa de sine a esenţei spirituale şi conştiinţa limitelor, care la începutul vieţii este privită ca "eu". Această a doua conştiinţă, a limitelor, îngrădeşte, ascunde prima conştiinţă, cea a spiritualităţii. Pare că această conştiinţă a limitelor este conştiinţa de sine. Întreaga viaţă e limpezirea conştiinţei esenţei spirituale, eliberarea de înşelăciunea recunoaşterii limitelor. Pentru cel care are conştiinţa deplină a esenţei sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.

citat celebru din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

ritm

Ritmul e... trupul palpabil al unei energii.

definiţie celebră de Vasile Pârvan în Datoria vieţii noastre (1920)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!