Autorul către cartea sa

Hai, cartea mea, la drum, deschide poarta, hai,
Cu frâul liber treci prin teama din răscruci
Şi mergi cu fruntea sus, şi faima ta s-o duci,
Făcând şi praf cu mersu-ţi în calea care-o ai.

Porneşte, deci, că-aud cum vin din urmă, vai,
Ai mei urmăritori neistoviţi în munci
Şi gata să-mi întreacă şi-ardoarea mea de-atunci,
Când ai la prima cursă înaripaţii cai.

Ba nu, oprim aicea, ca să rămâi ce eşti.
Deşi am foc în sânge, şi-ncă tărie am
În piept şi în picioare, ca să mai pot să-alerg,

Oprim aicea, carte, că-avutul din poveşti
Nu-l vreau, nici supărare la inimă nu am
Când vin şi cântă alţii şi laurii-şi culeg.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce rămâi?

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
— Cu ce rămâi atunci?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi...

Mai rămâi puţin în gândul meu
Tu vis frumos de primăvară,
Sărută-mă acum, apoi mereu
Te rog, topeşte urma de zăpadă.

Mai rămâi puţin în tâmpla mea
Pentru o clipă să te port în gând
Vom fi un ultim fulg de nea
Poemul iernii, Iubirea pe Pământ.

Mai rămâi puţin în ochi-mi verzi
Să-mi cânte inima duios de tine
Eu sunt aici, deşi nu vezi
Că iarna te aduce iar la mine.

Mai rămâi puţin în al meu piept
Să-mi fii inima unui gând timid
Vei ştii atunci că te aştept
O viaţă şi-ncă una lăcrimând.

Mai rămâi şi adu-mi primăvara
Uitată-n gândul tău verzui
Când tu dispari iar vine iarna
A inimii regină, al lacrimii etui.

Mai rămâi puţin să-mi fii poem
Să te rescriu în piept cu lacrime de sânge
Ba vii, ba pleci, al inimii boem
Te rog rămâi, nu vezi că inima îmi plânge?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii mei...

Când ochii mei se vor închide
Şi voi avea mâinile reci,
Tu atunci inima-ţi deschide
Şi pe la cripta mea să treci.

A tale lacrimi când vor curge
Vreau să le simt calde pe piept...
- Ca şi amorul ce n-ajunge,
Deşi eu încă-l mai aştept.

Te-ai rătăcit prin tainic gând
Şi ai uitat că mai exist,
Grăbită te-am văzut plecând
Şi de-atunci sufletul mi-e trist.

.......................................................

Acum sunt dus în veşnicie,
Eu cu speranţa am murit,
Nu mi-ai dat iubirea mie,
Şi pân' la moarte-am suferit.

poezie de Răzvan Isac (27 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!...
Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate, şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini...

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte, şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti...

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci pâine, belşug şi fericire.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte asta vreau

În noaptea asta vreau să-ţi fiu păcat,
Să-ţi sorb dorinţa de pe trupul gol,
Să uit de mine când m-ai sărutat;
Fluturii din inimă să-mi zboare stol...

În noaptea asta vreau să-ţi fiu iubire,
Să îţi alerg fierbinte pe pielea-nfiorată,
Să răvăşim cearşafurile în neştire;
Să oprim timpul-n loc întâia dată...

În noaptea asta vreau să fim nebuni,
Robi ai iubirii noastre interzise,
Să credem prima oară în minuni;
Să îţi adorm în braţe, să mă iubeşti si-n vise...

poezie de Tudor Şerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui începător

Îmi placi din ce în ce mai mult,
de azi n-o să-mi mai fii povară,
capeţi în vorbe un tumult
ce sper c-ar fi ultima oară!

Cuvintele m-au pus pe jar,
şi mă prăstăvălesc de viu,
îmi faci din viaţă un calvar,
nici nu-l mai vreau, nici nu-l mai ştiu.

Tu ai talent, dar n-ai habar,
ce duci în spate... nici nu ştii!
Îţi risipeşti al vieţii dar
în loc să scrii doar poezii.

Că eşti blagoslovit cu har,
deşi scrii pure fantezii,
uşor treci patimii hotar,
închipuind fantome mii.

Felicitări şi la mai... mare!
s-o ţii aşa, dar ţine-o... tare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te crezi liber

S-a făcut aproape ora cinci
Întunericul s-a risipit de tot
Cari în spate lucruri şi le-mpingi,
Toată viaţa ca un idiot!
----------

Când scapi din chinga zilei la chindie
Şi tragic perdeaua gândurilor toate
Gândeşte-te precum Socrate
La câte au fost şi n-au să mai fie

Când te crezi liber, eşti în colivie
Când te crezi viu, eşti mort pe jumătate
Şi duci în cârcă lucruri idioate
Pe care nimeni altul nu le ştie

Ca tânăr îţi asumi întruna riscuri
Şi capotezi la vârsta de adult
Aicea mă opresc să nu insult
Pe-aceia care nu râvnesc la piscuri
Şi-aştepţi cu pregătită arbaleta
Să-ţi smuulgă cineva din mâini ştafeta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când suntem pe drum sub un soare arzător nu ne oprim nici măcar pentru a culege o floare.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata problemă a timpului nostru liber este cum să îi oprim pe alţii să se folosească de el.

citat din Arthur Lacey
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Eşti atâta de frumoasă,
Ca o zână din poveşti,
Aşteptată-n orice casă,
Dragă şi dorită eşti.

Tânără şi-nfloritoare,
Totu-n jurul tău învii,
Te aspir atât de tare,
Te aştept demult să vii.

Cu blândeţea ta cea mare,
Duci ai soarelui sărut,
Fiecare în suflet are
Mângâiere, curaj mult.

Vreau în inimă să-mi intri,
Să mă umpli de iubire,
Să ador frumoasa viaţă
Şi să cânt de fericire.

În jur totul înverzeşte,
Păsările ciripesc,
Viaţa nouă se porneşte,
Primăvară, te iubesc!

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioan se sfâşie în pustie

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mânile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine - Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-1 mai ştim,
Elohim, Elohim!

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, du-mă, Doamne

Deschide-mi cerul să Te pot vedea
O, Domnul meu, Isus
Să curgă blândă peste faţa mea
O lacrimă de sus.
Aicea stau, aicea Te aştept
Străina pe pământ
Din stele salbă mi-am făcut la piept
Şi rugăciuni din vânt.

Să zboare pân´ la Tine în înalt
În palmă să le strâng
Să mă cuprinzi cu braţul celălalt
Să nu Te văd cum plângi...

Câtă iertare ai putut să-mi dai
Şi cât vei mai ierta
O, du-mă, Doamne, dincolo în rai
În veşnicia Ta!...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşmare!...

Mirată luna mă priveşte
Că-n crâşmă iarăşi mă găseşte
Şi-ntreabă stelele pe rând
De ce mă-mbăt şi până când.

Întunecat eu rătăcesc
Prin cârciumi beau, mă ofilesc
Iar tu prietenă şi-acum
Senină mergi pe-acelaşi drum.

Prieteni din copilărie
Zburdăm pe deal şi pe câmpie
Şi stând de vorbă nopţi întregi
Mă bucuram că mă-nţelegi.

Surâzătoare altădată
Spuneai că draga mă aşteaptă
Acum eşti gata să apui
Şi n-ai nimic, nimic să-mi spui.

Te duci prietenă, te duci
Cu-aducerile aminte dulci
Şi mie-mi laşi numai amarul
Crâşmare!... Umple-mi iar paharul!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă!

Of, inimă de lut şi cer
Şi de zvâcniri celeste,
Nu vreau să ştiu de o să pier,
Nu vreau să-mi dai de veste.

Te simt de zeci de ani bătând
Neobosită parcă,
Nu ai dormit de-atâta timp
Şi nu te-ai plâns vreodată.

Of, inimă de lut şi cer,
Din carnea mea de mamă,
În dragostea plecată ieri
Noi am trăit o dramă.

Dar astăzi te-ai îndrăgostit
La fel ca prima dată
Şi-ai tresărit din nou un timp,
De fericire toată.

Şi-acum zâmbeşti şi acum râzi,
Te simt bătând nebună,
De parca-ai vrea să-mi ieşi din piept,
Te simt şi nu-i de glumă.

Of, inimă de lut şi cer,
Eşti tot aşa credulă
Şi ai uitat câte iubiri
Le-am plâns sub clar de lună.

Nu te urăsc niciun moment,
Îmi eşti atât de dragă,
Of, inimă de lut şi cer,
Cine să te-nţeleagă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ne fie teamă

Să nu ne fie teamă când mergem cu Cristos!
Cât umbli în lumină să nu te temi de nime',
mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,
lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.

Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Ţel,
şi-apasă plugul cinstei cât mai adânc să are;
în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,
şi grâul tău va umple cereştile grânare.

Nu renunţa la luptă, oricât de singur pari,
mai sunt şi-au să mai vină cu mii de sute fraţii;
cad cei ce n-au dreptate, oricât ar fi de tari;
biruitori la urmă rămân nevinovaţii.

Înalţă steagul Crucii, ea-i semnul cel ne-nvins,
dar mâini nevinovate şi gând curat să-l poarte;
de vei cădea în luptă, rămâi cu braţu-ntins,
veni-vor alţii-n urmă să-l ducă mai departe.

Sfârşitul va fi mare, frumos şi strălucit;
Isus Biruitorul e-Acela ce te cheamă:
tu vei fi-nvingătorul, oricât vei fi trântit.
Rămâi deci şi te luptă, şi n-avea nici o teamă!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloană glorioasă, ce susţine...

Coloană glorioasă, ce susţine
Speranţa noastră şi latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;

Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii şi stejarii,
Şi iarba verde, şi-ncă munţii, marii, -
Şi muza triumfând aicea vine.

Gândirea clară către cer s-avântă
Şi-n dulcea umbră-a nopţii se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-şi cântă;

Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, eşti pe nu ştiu unde.

sonet de Petrarca din Antologia de poezie universală (2004), traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!