Autoironie

Nu pot scăpa nici prin minune
(Când critica-mi va bate-n uşă),
Deşi am fost mereu tăciune,
Prevăd c-am să ajung cenuşă!

epigramă de Marcel Tăciune din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare şi mă frânge
Gândul negru de tăciune,
Că la piept nu mai pot strânge
Nicio clipă de minune...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti tăciune

de ziua înălţării Mele tu te scalzi
în apele adâncului
vino să ne judecăm dacă eşti tăciune te
pot face rouă pe crini
nu căuta înţelepciunea şi puterea pe
înălţimile închinate
universurilor
înguste
sunt cărările Mele mergi pe mijloc
fără să deviezi nici la dreapta unde
dacă vrei să fi (SĂ FII) prea bun
ai putea crede că eşti ca Mine
pe acolo au trecut paşii celui căzut dintre
luceferi nici
la stânga unde o lume colorată cu opusul
poruncilor Mele
îşi deschide fălcile să te înghită

în centru e calea împăraţilor acolo
Sunt
tu doar crede în Mine
aceasta e lucrarea ta

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăciune

Am să rămân fierbinte,
Până în ultima clipă,
Treizeci şi şase de grade
Şi jumatea care ţipă.

Încăpăţânat şi orb,
Cum mă ştii tu cel mai bine,
Fulgerând în stări extreme,
Opozant la fitecine.

Cu neîmpăcarea mea,
Am să ard tot focul vieţii,
În furnalele de-adio,
Să topesc cobaltul gheţii.

Şi în spuză neştiut,
Ultimul abstract tăciune,
Aşteptând păgân descântec,
Şoaptata ta cu al meu nume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul înstelat -
nici un tăciune aprins
în coşul sobei

haiku de Felicia Liliana Axentoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străino

De când ai apărut, minune,
Ca o Morgană întrupată,
M-am transformat dintr-un tăciune
În flacără învolburată.

Chiar nu-mi ajunge penitenţa
De a trăi însingurat?
Vii tu să-mi tulburi existenţa
Dorindu-te? Să-mi fac păcat?

Căci ard în propria-mi fiinţă
Să-mi mistui poftele păgâne,
Zăcând nebun de neputinţă
Mă descompun in mici fărâme.

Te plăsmuiesc adeseori
Şi mi te simt, aici, cu mine,
Mirosul tău, miros de flori,
Se duce veşnic şi revine.

Habar nu ai că te privesc
Cum treci în fiecare seară
Prin faţa mea şi nu-ndrăznesc
Să calc în urma-ţi princiară

Esti doar o umbră diafană,
Atât de eterată esti,
Nu mai pun geană peste geană
Pe lângă mine când pluteşti.

C-am să te-ador mereu, străino,
Din iadul meu întunecat,
Când noaptea te strecori, felino,
În gândul meu înflăcărat.

Rămâi, frumoaso, doar în gând,
O, dulce, păcătoasă vină,
Să zac în iadul meu, arzând,
Tu, plăsmuieşte-te-n lumină...

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă

Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparţinea de pas cu pas,
Însă rezultând mândriei tale
Din cristal, cenuşă a rămas.

Azi boabe de cenuşă şi nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mişcă-n vânt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormântându-mi faţa-n amintire.

Şi iar te văd si azi ca-n alte dăţi
Aievea îmi apari din nou la uşă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăţi
Reapărând din boabe de cenuşă.

Focu-a murit demult, tocmai pe când
Zăceam simţind în inimă nisipul,
Când m-ai lăsat în urma ta plângând
Şi-ai plecat de unde nu-ţi văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopţi la uşă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi şi-n cenuşă...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om urât cu haine bune ca şi grâul cu tăciune.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânele din Pompei

Văzui în Pompei acel câne roman.
Aşa ni-l voiră zeiţele sorţii -
mulaj conservat în materia morţii,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.

Ieşise să scape din norul din uşă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cânele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rânjind şi muşcând din cenuşă.

Te văd Dumnezeule - plumb, scrum şi nor -
odată venind peste mine prin uşă,
din muntele cerului, cotropitor.

Scăpa-voi doar până în poartă. Apoi
muşca-voi, în Tine, a lumii cenuşă.
Tiparul în TINE păstra-mi-l-voi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ortodoxia noastră a fost întotdeauna smerită, curată şi mai îndrăgostită de Slava Cuvântului Viu decât de barba sură şi ochii de tăciune stins ai lupilor deghizaţi, precar, în oi!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteie ori tăciune

Visez ades că vreau să zbor,
Dar vai, nu pot doar c-o aripă
Şi-atunci speranţele mă dor
Că nu se împlinesc, o clipă.

Mi-e teamă, Tată, şi nu ştiu
De sunt lumină ori tăciune,
De vreau albastru sau pustiu,
Ori trai cu sfânta rugăciune.

Eu simt că vin furtuni curând,
Ce vor ascunde calea dreaptă,
Himere care-n noapte vând
Iluzii, fum, vicleană şoaptă.

Trimite-mi, Tată, sfântă cheie
Să mă dezleg de rea voire,
Căci sunt şi eu a Ta scânteie,
Şi-aspir spre pace şi iubire.

Apoi, de vrei, fă-mă izvor
Curat în lacrima ce-aleargă
Şi fă-mă, Doamne, norişor,
Lăcaş al ploii-n lumea largă.

Când ceasul va veni să zbor
Un înger să îmi dea aripă,
Spre Tatăl meu să plec uşor
Fără de teamă, într-o clipă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tentaţii de primăvară

Când mi se-aprinde un tăciune
În suflet, cu vreun sens rebel,
Nevasta mea - cu "-nţelepciune" -
Îmi toarnă apă peste el.

epigramă de Constant Petrescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un obraz bronzat
Cu ochii de tăciune
Privea la zenit

haiku de David Boia (13 mai 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine să colinde

Vine să colinde dragostea la uşă
Cu zăpezi pe umeri bate-n uşa mea
Vine să-mi golească ochii de cenuşă
Să-mi aducă-n pleoape stelele de nea.
Stau şi plâng aiurea parcă sunt departe
Parcă-s o durere, nu mai ştiu nici eu
Rătăcind pe dealuri cioburile-s sparte
Şi-ntre cioburi singur plânge Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci, iubite...

Nu aş fi vrut să mă întorc acasă!
Acolo-mi era sufletul, lăstarii
Ce-am smuls din cuibul vetrei luminoasă
Şi replantat, crescând precum stejarii.

Acum, au muguri izbucniţi pe ramuri,
Boboci şi flori şi-i mereu primăvară,
Îi simt prin somn că parcă bat în geamuri
Şi mă trezesc de dor, ce grea povară!

Îmi întind mâna să ajung să-i mângâi
Dar nălucirile dispar cu noaptea,
În întunericul tăciune bâlbâi
Trei vorbe şi mă-nchin, e ziua-a şaptea

Şi zori-au răsărit după colină
Şi gându-mi zboară spre-acele tărâmuri
Cu ramuri verzi din a mea rădăcină
Cu muguri şi boboci şi flori de zmeur!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!