Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Charles Baudelaire

Duellum

Doi luptători se-avântă cu-ncrucișate spade,
Scântei de foc și sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii și-n sângele ce cade,
E zarva tinereții și-a dragostei, mijind.

Ne-am frânt, iubito, spada și tinerețea moare;
Dar unghiile noastre și-a dinților porniri,
Mai tari sunt decât spada și lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, și roasă de iubiri!

În groapa bântuită de râși și de pantere,
Crunt încleștați, eroii s-au prăbușit aici,
Lăsând fâșii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;

În iadul ăsta negru, cu rude și amici,
Hai, amazoană crudă și-n veci fără cruțare,
Să ținem trează ura din noi, clocotitoare!

sonet de din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 22 aprilie 2018.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Citate similare

Început

Miroase-a somn
Și-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Și-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Și-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Și-n ochi închiși de jenă,
Ades.

Miroase-a viață
Și-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Și-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Și-a respirație pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Și-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Charles Baudelaire

Nenorocul

Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,
Sisif, nici chiar răbdarea ta!
Oricât de vrednic m-aș purta,
E Timpul scurt și Arta lunga!

Lăsând orice mormânt celebru,
La fel c-un toboșar cernit,
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un marș funebru.

- Atâtea juvaeruri sunt
Uitate-n beznă și-n pământ,
Dormind pe veci necercetate;

Atâtea flori dau în zadar
Parfumul lor subtil și rar
În taină și-n singurătate.

sonet de din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Un ‪bărbat mișto‬ este un bărbat care știe să îmbine spada cu florile. Adică să-și folosească atributele în funcție de situație. nu uite că este pus să conducă prin natura sa, dar să nu uite că și florile aduc mult. Uneori cu flori cucerești mai repede decât cu spada. Metaforic vorbind.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Malec

* * *

pisicuțe, motănei,
facem toți cozonăcei,
și, desigur, dacă vrei,
un masaj cu un ulei
parfumat, din flori de tei,
de stă-n coadă și Grivei,
doar cotoiul lui Andrei,
e, se pare, dintre-acei
care fac doar ce vor ei,
nu cotoi, ci-un pui de bei
cu-o fixație pe femei,
dar nu d-alea de doi lei,
de la rude din Bombay
și-a adus un soi de-ardei
și trage pe nas cât trei,
cântă numai Siboney,
a fost la Camaguey,
și-n Cuba, ca Hemingway,
din cele două Corei
și-a adus doi porumbei,
face vrăji de-amor cu ei,
da-ntr-o vineri pe la trei,
ce mai, l-a găsit Andrei
aprins tot, scuipând scântei
sau semințe dacă vrei,
din pârdalnicul de-ardei,
nu-i mai arde de femei,
a revenit în bordei
și nu are alt temei,
decât să ceară mamey
și-alte fructe ca un gay.

poezie de din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reușit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraș.
aici e liniște.

zidurile au fost acoperite de mușchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi și carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeași explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluși cu fețe ca de păpuși cu
ochi albaștri și reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbații se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă și oțel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluș.

dar tot nu ne e frică.

//

știm că într-o zi ne vor descoperi

și ne vor duce înapoi.

nu am uitat orașele lor strălucitoare și autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformațiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minți.

ne e dor de fluturi pentru că extincția a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăți de piele.

lupii au venit astăzi și mai aproape de orașul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfășurat inimile
cu care ne-am înfășurat visele
ca o mașină pusă pe lumini de avarie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mireasă-n flori și așteptări

M-am prăbușit în albe flori,
în rugă, în iubire, și-n privirea
de diamant a Lunii,
așteptându-te pe tine.

Mi-am împletit în zori cununa,
în rouă, în răsărit, pe părul moale
cu strălucire dintr-un aur,
furat din razele de Soare.

Am adunat petalele de floare,
în mătase, în fir, și-n poale
de rochie ce-mi cade,
pe glezne fine-n așteptare.

Toate florile sunt așezate,
în voal, în piept, și-ntr-un corset
ce strânge trupul,
cu șirete înmuiate-n lacrimile crinilor.

Sunt plină de tremurul florilor,
în mâini, în buze, și-n picioare
ce-mi frământă dorința
să-ți fug în întâmpinare.

Toate sunt în așteptare!
în inimă, în puls, și-n ochii
ce străpung toate cărările
să te prindă în ei.

Repede să-mi fii aproape,
în pas, în barbă, în cununa
plină de asfințitul Soarelui
ce-ți face cu mâna... să te grăbești.

M-am prăbușit, Iubite!
M-am prăbușit în așteptări,
în alte brațe, în stele și flori
culese din grădina Domnului.

Așa ne-am înțeles noi doi!
Dacă se stinge Soarele,
în cununa mea, în ochi mei
făr' de sărutul tău, pot să te uit.

Și te-am uitat! În gura Lunii
și-n stele am privit întrebător;
Ce-am avut și ce-am pierdut? Nimic...
Au fost doar baloane de săpun... otrăvitoare.

Atenție! Spălați-vă bine pe mâini după
fiecare experiment.

poezie de (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pui de lei

Eroi au fost, eroi sunt încă
Și-or fi în neamul românesc!
Căci rupți sunt ca din tare stâncă
Românii orișiunde cresc.

E vița noastră făurită
De doi bărbați cu brațe tari
Și cu voința oțelită,
Cu minți deștepte, inimi mari.

Și unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâția dușmani piept.

Și din așa părinți de seamă
În veci s-or naște luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,

Au fost eroi, și-or să mai fie,
Ce-or frânge dușmanii cei răi,
Din coasta Daciei și-a Romei
În veci s-or naște pui de lei.

poezie de (1891)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Pentru libertate

Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormânt
Își încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, și strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câți suntem,
Dar să știți că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă
Dar n-o cereți de la noi!
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.

Blestemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mâna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mândriți cu ce-ați adus:
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Și la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar și pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate ști!
Șuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanțul ce-azi ne strânge
Pot să iasă spade, și pot
Spadele să vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!

Și sfârșitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Adrian Păunescu

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura și gâlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și așteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.

Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și duhul Tău?

Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
și Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoți căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Țării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.

Și nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.

Și ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Adrian Păunescu

Cântec pentru Oltenia

De bucurie rar avurăm parte,
În unele duminici, pe la nunți,
Suntem olteni pe viață și pe moarte,
Suntem olteni, adică suntem munți.

Un rost ne-a dat măicuța noastră, dulcea,
fim, dintre români, cei mai fierbinți,
Din Dolj și până-n Olt, și până-n Vâlcea,
Și până-n Gorj și până-n Mehedinți!

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi și-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Și-i face jurământ prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

Oltenia pandură a lui Tudor
Și-a lui Arghezi și-a atâtor duși,
Oltenia celui mai mare sculptor
Al omenirii, Constantin Brâncuși.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi și-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Salut fratern, Moldova, Bucovina,
Salut fratern, Ardeal, și tu, Banat,
Salut fratern, Muntenie vecină,
Și Maramureș, neam ne'ngenuncheat.

Priviți această sacră frumusețe:
Oltenia, pământ de oameni buni
Și pumn pedepsitor cu cinci județe,
Căuș al palmei vechilor tăciuni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi și-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Olteni suntem în matca noastră,
Olteni am fost și-așa vom fi,
Iar Flamura roș, galbenă, albastră
Se oglindește bine și în Jii.

Tot ce avem, noi am făcut cu trudă
Și n-am trăit din milă și pomeni;
Spre binele acestei țări asudă
Și semeția noastră de olteni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi și-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

cântec interpretat de Valeriu Penișoară, versuri de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

De 1 iunie

Poți fi și copil și părinte deodată,
De-a valma trec zile și nici nu mai știi
De ce-ți este fața de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâșii.

Cireșile-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfășoară
Și roșu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea și-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireș prefăcut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lidia Stoia

Frumoasele frumuseți, frumoase...

... Din sori ca stele ursite-n destin peste leagănul vieții,
oamenii, născând, sunt scântei de lumină-n viu-n care-au venit,
ei... în câmp războinic crescând... leul tânăr, pe cel bătrân, învingând,
tinerețea, fermecător de dulce oricând câștigând, în miile de fețe
frumoasă prin ea însăși, vigori nemăsurate în aripi largi, având,
cu zborul din gând, departe...

... primenind-o speța spilcuind varietăți de rasă și clasă,
distinct, deosebit și aparte... ramuri calificând un neam tipic ca
special... în soiuri, oricine îmbătrânind... zile doar să aibă, trăind... unic
si particular înțelegând viața, mostră și spectacol în același timp
existând viețuind, dintr-a sa perspectivă... însă... cine a cunoscut
muntele, e-un om, fericiri, câștigând,

munții-aspirând fericiri... din rădăcinile de piatră... piscuri
colțuroase ridicând înspre ceruri osana... prin ere, răzbătând... cu
focul și apa învățând să fie pământ, înțelepciuni bătrâne, tineri, ținându-i,
încremenind în esențe milenii, ei, prima poezie sculptând-o planeta,
fiind, fiindcă, ei, prima dată, au fost, tu văzându-i, din adânc auzind
ere de trudă apuse c-un rost,

de dincolo de neguri acoperind timpul, vorbind, fără sfârșire,
veșnice cuvinte, încrustând, în adânc de piatră, un hrisov, întineriri și
renașteri în simțire vibrând... trezite, dorința de zbor nutrind, spre înalturi,
fără alt scop decât... să cutreieri... descoperind adevăruri... umblând,
găsind lucrurile deosebite... frumoasele frumuseți... crezute departe,
aducându-le-aproape, prin gând...

învățând, că... nimic nu-i departe, nicicând... la capăt de fluvii
aflând estuare spre mări și oceane viața ducând, sub aceleași ceruri
albastre... cuvântul senin surâzând cărnii tale, vie, pe drum ostenind... lină
cărare descoperind, urcând înspre creste... fiecare fir de nisip fiind la
începuturi un munte, vânturi și ploi erodând o poveste, tu numai... să
o citești, și-ai să te miri, altfel, ajungând să-ndrăgești

mireasma din ploi... în vatra dintâi s-o simțești fără vârstă, așa,
mirosind, piatra... uitări fără umbre-n temei nelegând a omului gânduri,
în a viului rânduri tinerețea în plus desfătarea având, vlăstare cu glasuri firave
din mărunțiș evenimente făcând... o vârstă fără minte provocând ca în
joacă intense trăiri, o nenebunie inițiind cu nebunie impulsuri, tinerețea,
dorindu-și răspunsuri, iuți, ca și firea...

cu zarvă-n mijiri omul influențând răsărituri, minori, mult mai târziu
găsindu-și menirea, delirul vârstei uitând... amintirii lăsând și-a dragostei
porniri clocotitoare cu încleștări prăbușite-n răzvrătire și uri fără noimă, plătind
cât nu fac lupte și-ncrâncenări, le lasă zilei de ieri cu focul privirii și cu-al
nechibzuinței curaj... într-un miraj, de care, vor... râde... tinereți paparude
și răzbunări de păcălici cu sclipici cu

anii ingrați ținând... pân-aici, o minte coaptă luându-le locul, sfârșind
cu struniri și cruțări... ca flori stinghere prin ghimpi lăsând fâșii din ei înșiși
cu eroi prăvăliți în răscrucea grăirilor mute învățând să aibă de spus nu de zis, clipa
ne-ndurată trecând cu durata tinerețiii durând sub zmalțul de patimi și vis,
fiecare fiind o scânteie cu propria lumină dorind să-și înscrie propriul soare
pe-orbită, oricine putând cunoaște și-un munte,

ce... munte, îl ajută, să devină, din flăcări ce l-au consumat, cenușa
tresărind în urna de pe stâncă veac după veac în prospețimi topite în aburi
de ceață... tinereți râzând mustind din abis ecoul vârstei chemând altă vârstă care
promite să facă primii pași spre-o toamnă cu vin vechi, esențe tari și bucurii
reale, un munte cunoscând... barbare tinereți surâzând dintr-un april hoinar
în începuturi de vieți, colateral marginal, miresme din suflet

împrumutând bătrâneții întinerind în inimi tulpina, flori ningând albe,
în plete... aninâd în bucle roua frunzelor ce stau să cadă printre ramuri ca
clipite descântând cu glas de înger peste piatra cea bătrână, tânără, ca să rămână
chiar desfrunzită-n ani, de... ani, din ea... o livadă înmugurind în suflet, cu
rădăcinile-n munte lăstărind... oamenii... născând ca scântei de lumină în
câmp războinic crescând,

leul tânăr pe cel bătrân învingând, tinerețea... fermecător de dulce
oricând... însă... cine a cunoscut muntele... împiedecându-se în piatră pe
povârniș călcând sfios ca-n catedrală, urcând înspre înalt, a dat de urma tinereții
milenară, frumoasele frumuseți frumoase în bogăția pietrei grăind, piatra
răbdare având să devină nisip, tu, privind-o, cu sufletul și gândul cinstind
a pietrei vârstă, mai mult iubind-o, încă,

muntele fericiri aspirând, al tinereții chip, fermecător de dulce trecând
primenind pietrei îngemănat desăvârșiri... trainice-adevăruri în deveniri întărind
în poala-nțelepciunii crescând...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Și cocorii, șir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câți ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toți de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Așa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Și-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumații ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este
Viața noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim -
A pus vara în dumbravă
Și-a zis:
"Na-vă
Crângul plin de cântători,
Și copacii înverziți,
Și poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiți!"

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 octombrie 2019.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Moartea îndrăgostiților

Paturile noastre fi-vor parfumate,
Și-adânci divane sugerând morminte,
Flori pe etajere murmurând, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultimă caldură risipind, curate
Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărți-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.

Fi-va roș amurgul în misterele-albastre,
Nalta fulgerare, unică spre astre
Expirarea noastră plină de-amintiri;

Mai apoi un înger va deschide ușa,
Vrând să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea și din noi cenușa.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Dragă Patrie

Uniți în cuget și simțiri
Înflăcărați trăim momentul,
Acestei dragi ceremonii
Regesc și-n plen e sentimentul.

Prea Sfântă Țară, drag popor,
Spre tine mă gândesc cu dor,
Trecut-ai mult prin suferință
Și ai izbandit prin multă credință.

Eroii noștri să-i slăvim,
La fel ca ei să izbândim
nu uităm nici cine suntem
Și nici din cine noi descindem.

Noi stăm aici dintotdeauna,
De aici venim, aici trăim,
Stăpână este această țară,
Noi pe veci o stăpânim.

poezie de
Adăugat de Edy t.KSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Prințul

Biruitor de lifte și jivine,
Așteaptă dârz, la rându-i biruit,
Și ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniți pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, pașii
Curteniilor șireți ce l-au vândut.
Inchis în turnul morții din poruncă,
Prințul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca niște vulturi negri ce-și aruncă
Intre cotețe rotirile lor.
Puterea lui întreagă și vitează
Ascultă-n noaptea de safir și lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Și când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoșei domnești,
Prințul te simte, spada fermecată,
Prinsă de șold, c-ai tremurat și crești.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

La răspântia nopții

Un cântec va muri mai târziu
pentru toți
căutând să spintece comorile vremii
în fiece seară glăsuind:
- Deschideți, deschideți
sunt din povestea viforoasă a lumii
și-n frunze am inima roasă de molii.
Pe aici clipocește durerea ân ani
și-amurgul mă desparte de umbră,
în vis nu încap salamandre
nici heruvimul
prăbușit din sângele norilor.
De mâine se pietrifică timpul
iar urmașii lui vor ataca
la răspântia nopții
iubirea peticită
pe chipul unui mag.

poezie de (15 noiembrie 2008)
Adăugat de Caliopi DicuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pași sub ploaie... licurici în priviri...

Hai să fugim, iubito, prin ploaia așteptării,
privind la norii grei cu inima deschisă,
bobițele sunt faguri din taina cuvântării
și mierea în celule-i cu-aromă de caisă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bucuriei,
tinându-te de brâu să simt că înfloresc,
cu ochii languroși să-i ceri copilăriei
culori din curcubeu și cuget păstoresc.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mulțumirii
uitând de vântul rece și șoapta sa rebelă
cu sângele albastru să închinăm iertării
cele mai dulci poeme în sfânta ta capelă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bunătății,
învăluiți de gânduri ce ne-au legat etern,
din palme să sorbim sărutul voluptății,
este nectarul sacru al dorului matern.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia dăruirii,
suspinul nopții este pe talpa unei frici,
ții minte, dulcea mea, în clipa înfloririi
cum liniștea privea cu ochi de licurici.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mărturiei,
până când cerul gri va fi din nou senin,
cu slovele să-i ardem plăcerile furiei,
spovăduind iubirii cu sufletul blajin.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia libertății,
lanul de grâu și drumul au karma ca și noi,
deschis să cerem timpului valorile dreptății
și cugetul Iubirii să-l plăsmuim în doi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce trebuie să ținem cont la achiziționarea unui aparat foto? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!