Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Şi trupul ce se vinde mi-a deşteptat în gând
O tristă frumuseţe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeţie,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Şi-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă şi-n lungi îmbrăţişări,
Tot trupul ţi-aş cuprinde, din creştet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ţi l-aş smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece şi splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea puterea

Dacă aş avea puterea
Domnului de sus din cer
Ţi-aş da toată mângâierea
Îngerilor ce nu pier.

Ţi-aş da fericire-n suflet
Că să nu fi trist nicicând
Ţi-aş trimite bucurie
În al tău orşice gând.

Dacă aş avea puterea
Celui care ne-a creat
Ţi-aş pecetlui iubirea
În pieptul tău nemângâiat.

Sărutându-ţi umbra ştearsă
De pe fiecare floare
Ţi-aş îmbrăţişa privirea
Şi-aş face-o nemuritoare.

Dacă aş avea puterea
Dumnezeului din Rai
Ţi-aş da ţie frumuseţea
Florilor din luna Mai.

Venerându-ţi astfel chipul
Te-aş păzi de orice rău
Mi-aş vinde şi nemurirea
Unicului Dumnezeu.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea în sânge

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijeşte o uşa deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

Eu n-am să-ţi mai spun "te iubesc"
Ţi-am spus-o de prea multe ori,
Se pare că te plictisesc,
Dac-ai ajuns să mă ignori.

Iubirea, dac-o simt doar eu,
Pe jumătate nu există,
E ca şi cum, un curcubeu,
Ar face lumea şi mai tristă!

Eu nu te vreau, de nu mă vrei,
Să fim ca doi pantofi pe stângul,
Pierduţi, neadaptaţi şi grei,
Zăcând de-a latul şi de-a lungul.

Cu ce cuvinte să te-opresc,
Dacă nici plânsul nu mi-auzi?
De ce ţi-aş spune "te iubesc",
Când pleci, iar eu am ochii uzi?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Nu vin în seara-asta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.

Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.

Căci Viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector

O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.

sonet de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Aş aduna în palme petalele de floare,
Din crini şi lăcrămioare o rochie să-ţi fac
I-aş pune şi paiete din razele de soare,
La poale aş tivi-o cu flori de liliac

Şi-n loc de cingătoare pe talie s-o ţină,
Ţi-aş împleti albastre flori de nu mă uita,
Ţi-aş aşeza pe frunte cunună de lumină
Şi nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ţi-aş face din florile pădurii
Şi ţi-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ţi-ar scoate-n evidenţă frumoşii tăi ochi verzi.

Şi astfel înflorită să fii o veşnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Şi pe covorul roşu când vei păşi mlădie
Umili, să ţi se-încline cohorte-ntregi de sori,

Să-ţi cadă la picioare neplânse ploi de stele
Şi vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopţile-ţi vor ţese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ţi voi coase, cu ea să ţi se-mbrace
Şi sufletul, şi trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori şi până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ţi fim gardă regală, regină peste flori!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţe solară

Îţi simt genele când se ridică,
Dimineaţa – minune a unui nou început,
Când privirea ţi se reflectă în metal şi în sticlă,
Şi-ntreg trupul gol, rămânând mut...
Corpul tău lungit pe 5th Avenue
În raze ce-i descoperă frumuseţea,
Doar un pictor de renume, un geniu,
Poate, pictându-i gleznele, să le prindă supleţea...
De tine m-am îndrăgostit, dintr-odată, pe loc,
Neuitându-ţi buzele roşii,
cum îşi cereau sărutările, în amurg,
Chiar şi atunci când inima mi-o perpeleai, ca-ntr-un joc,
Când plecai, reîntorcându-te apoi,
din valurile oceanului, reci, ce nu fug!

poezie de Alexandru Răduţ (2020)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât aş fi de poet, nu sunt chiar aşa de lesne de tras pe sfoară cum ai vrea s-o crezi, şi dacă ai să mă sâcâi prea des cu preţioasele tale sclifoseli, am să te tratez ca pe o femeie sălbatică, ori am să te arunc pe fereastră, ca pe-o butelcă seacă.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Femeia sălbatică şi femeiuşca elegantă (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întîlnire cu un înger

Mi-ai îmbrăţişat o clipă trupul obosit de vreme,
Şi atingerea-ţi de înger ţi-ai trimis-o să mă cheme
Într-o lume fermecată, ce-o crezusem dispărută...
Am păşit timid cu tine şi-a ei vrajă mă sărută,
Îmi aprinde trupu-n patimi răscolindu-mi iar, fiinţa,
Mâna ta atât de tandru îmi alungă neputinţa.
Simt cum urc pe culmi de munte într-o clipă, cu un pas...
Şi oceanul l-aş strabate doar cu-o plută, într-un ceas.
Orizontul l-aş cuprinde doar în palme, ca pe-un bol!
Mi-ai îmbrăţişat azi, visul, ce-mi era searbad şi gol!
Dulce, nesperată clipă ce mi-ai dăruit în fapte!
Glasul meu în şoapta-i liră, te-o chema noapte de noapte....

poezie de Mariana Ştefan
Adăugat de Mariana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

DORINTE NEDESCRISE

Cu trandafiri şi nu cu săbii
Apropie-te în primăvară,
Călăuzitoare de corăbii
Îndepărtata stea polară.

Ale tale raze, fie-mi călăuze!
Arătându-mi blânde, cine sunt,
Sărutul cald să-l simt pe buze
Timpul să plutească pe pământ.

Revarsă-ţi peste mine privirea
Ochilor ce mă cuceresc!
Nesfârşită să-ţi fie iubirea,
Iar eu la infinit să te iubesc!

Nu pot să spun ceea ce simt
Pierdut în cruda-mi neputinţă,
Încerc în versuri să-mi ascund
Durerea din a mea fiinţă.

Trupul tău, vulcan nestins
Cu sângele lavă fierbinte,
Care-n mine au aprins
Dorinţe nedescrise-n cuvinte.

Iunie 1967

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii tu comoara mea

Ce ţi-aş face de te-aş prinde
De te-aş prinde, te voi vinde,
De-ndată, tot eu te voi cumpăra,
Să fii tu comoara mea!

Iubită-mi vei fi ani de zile,
Am merge la Rio şi în Chile
Departe de lumea aceasta rea,
Că tu eşti comoara mea!

Şi mereu dragoste am face
La cât am stat eu pe ace,
Râvnindu-te pe tine stea,
Să fii tu comoara mea!

poezie de Alex Dospian (4 august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea...

Aleea peste care-n ninsori de chihlimbare
Se scutură iubirea şi-n sângeri de sărut
Un ultim semn cu mâna se zbate fin în zare,
Aleea-aceea, oh, nu, nu mai e demult.

Aleea aceea este un vis, o amintire...
Coroanele de ramuri, oh, se plecau umil,
Aveau pentru iubirea mustind în noi, uimire,
Dar a venit şi toamna... Noi nu ne mai iubim!

Mai caut cu privirea o strângere de mână,
Sărutul care-n noapte, întâi, ca-n vis, mi-ai dat...
Şi trandafirul roşu – un fir de trandafir, iar la sfârşit,
Iubite, răspunsul: "Nu se poate, de astăzi,
Împreună, ca doi amici să fim".

O strângere de mână, o ultimă chemare...
Iubirea noastră poate a fost un vis... atât...
A fost sau nu iubire?! sau poate-o întâmplare
Ce ne-a părut în pripă, un tandru început...

A fost sau nu iubire?! O ultimă chemare
Pe-aleea-aceea tristă ce nu mai e demult...
A fost o amintire şi amintrirea. Privind în urmă-mi pare
Atât de necrezut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură

Mă doare trupul amorţit
Stând în cavoul alb şi rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă şi îmi va trece!

Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Şi nu credeam să mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!

Deci suflă-ţi peste mine focul
Să-ţi simt dogoarea din privire
Şi poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!

Sărutul tău să mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ţi lacomă, flămândă!

Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte şi clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
Să fie hrana corbilor!

Mă strânge-n braţe cu iubire,
Şopteşte-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorţire,
Să ia mireasma florilor!

Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara mea

Ce ţi-aş face de te-aş prinde,
De te-aş prinde, te voi vinde
Dar tot eu te-aş cumpăra,
Să fii tu comoara mea!

Iubită-mi vei fi ani de zile,
Vom merge la Rio şi în Chile,
Departe de lumea asta rea,
Să fii tu comoara mea!

Noi mereu dragoste am face,
La cât am stat eu pe ace,
Şi-am râvnit la tine, stea,
Să fii tu comoara mea!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, I : Cancer / Ca (î)n Cer...

Răni nevăzute, dureri atroce;
Tăcerile nu mai au conţinut!
În fiecare plagă arderea e-o voce,
În fiecare gând e sufletul pierdut!

Seringi, aburi de sânge şi alcool;
Privirea caută orizontul orb!
De-atâta viaţă, Doamne, -mi este dor
Încât în lacrimi nu ştiu ce să Te rog!...

Un alb rece, de piatră este inima-n care
Sentimentele se distrug rând pe rând...
Doamne, nu-mi da de astăzi renunţare;
Mă simt încă pradă sieşi sângerând!

Negru peste tot; ochii nu-i închid de frică;
Proiecţii cu lumânări şi cruci şi morţi...
Din patul rece trupul rece alţii-l ridică!
O, Doamne, ce spun oare copiii la nepoţi?!

Un drum printre îngeri; lumină orbitoare;
De-atâtea aripi mă prăbuşesc în alt zbor...
Întind unii mâinile sub trupul peste care
Cineva aşează o floare şi-şi frânge-un fior!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!