Nostalgie (poem de toamnă târzie)
Îmi amintesc, nostalgic, câteodat',
Cât de naiv eram la vremea mea,
Copil fiind, așa cum mi-a fost dat,
Sub poale de Carpați, în micul sat
Ce-atât de mare,-atunci, mi se părea (!)...
Priveam, suind cu greu pe deal, în zori,
Gemând sub ale toamnelor poveri,
Căruțele-nspre cer, unde cocori
Dădeau înc-un ocol s-alunge nori
Ca stelele să licăre în seri,
Și-a doua zi iar frunze tresăreau
De piatra sub copite ce scrâșnea
Când boii-n jugul crâncen se-opinteau...
Frumoși, dar și ce mândri arătau (!)
Cred că și Grigorescu gelozea...
Dar se-ntâmpla, sub cerul neguros,
Cum toamna-și cerne ploaia de sudori,
Un car, urcând pe deal, cu fân, burtos,
Prin colbul pân' la glezne de clisos
Că se-nglodea în coastă uneori,
Când ăl mai bun, din boi, și mai vânos,
În jug se opintea, privind spre cer,
Trăgând, și car, și p'ăl neputincios
Care,-n genunchi, târât, fără folos,
Căta să mai și-mpungă, de mizer...
Târziu am înțeles, cu ani napoi,
Trecând prin școli înalte, la Bucale,
Că, ce văzusem eu, în sat la noi,
Nu se-ntâmpla, de fapt, numai la boi
Ci și la multe alte animale.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre înălțime
- poezii despre școală
- poezii despre zoologie
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre poezie
Citate similare
Seară rurală
Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Așteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe și prin alte sate
Cu gospodari și holde mai bogate?...
În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbușit cu turlele-n șosea,
Și-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coșuri negre de mașini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...
Prin curți,
Găinile și porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraș,
Unde-a schimbat sedilele de caș
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropați și trei flăcăi, morți pentru
Țară.
Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-așteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Și-a dat cu popa "noapte bună"
Și-a scăpătat...
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre șosele, poezii despre sfaturi, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre porci sau poezii despre plimbare
A cincea roată
Era a cincea roată și-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcție, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat.
Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roți s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogățit
Și au lăsat-o-n carul de pripas.
Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.
Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Și noul car de muncă-a fost scutit
Pe câțiva ani de-un jude, presupun
Ce ghinion pe roata cea drăguță!
Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre boi, poezii despre viteză, poezii despre viață, poezii despre ghinion sau poezii despre bani
Un car cu boi
Trecea prin colbul ostenit
Un car cu boi întors din mit
Și soarele în nemișcare
Se lăfăia pe bolți de mare.
De-a lungul drumului zăceau
În spice, boabe ce fierbeau,
Iar din înaltul necuprins
Se auzea un tril aprins.
Din arșiți, leneș se rupea
O ciocârlie și-nfrunta,
Privind din crucea cerului,
Mat, galben, dansul paiului.
Țăranul câmpul și-l privea;
Auzul holda-i încânta.
Pictat pe pânze-atemporale,
Un car cu boi trecea agale...
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre pictură, poezii despre lene, poezii despre galben, poezii despre dans, poezii despre cruce sau poezii despre arte plastice
Mă dusăi în deal să ar
Înjugai boii la car,
Mă dusăi în deal să ar.
Bătui drumul pe uliță
Cu plugul pus în căruță.
Zorile-mi dădeu ocoale,
Mai trecui un deal ș-o vale.
Pe la răsărit de soare,
Ajunsăi pe dealu-al mare.
Înjugai boii la plug
Și mă apucai să cânt.
Cum trăgeam brazdă adâncă
Zării pe mândra pe luncă.
Doamne văd, ori mi se pare
Vine mândra cu mâncare!
Vine-ncet și legănat,
Are părul dezlegat.
Vine-agale și doinește
Căci pe mine mă iubește.
Când se-apropie de deal
Dejugai boii la car.
Se făcuse prânzu-al mare,
Dădui și la boi mâncare.
Boii mâncau din căruță,
Iar mândra-mi dădea guriță.
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre arat
- poezii despre văi
- poezii despre păr
- poezii despre mândrie
- poezii despre mâncare
- poezii despre iubire
- poezii despre gură
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când mă vei căta
Când mă vei căta în floarea de cireș
voi fi din nou plecat la Ieși
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraș, sau printre amintiri.
Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.
Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când ești poet, sau când devii senil.
Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.
poezie de Dănuț Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre oraș, poezii despre nuntă, poezii despre nori, poezii despre libertate, poezii despre flori sau poezii despre devenire
Roata
S-a întâmplat demult, nimeni nu știe,
Când prima dat a fost uimită gloata,
Din ginta nu știu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,
De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deștepții ce-și dădeau și-atuncea coate:
La ce-ar putea fi ea folositoare?! ;
Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,
Și-au învârtit-o-n cântec la fântână
Și-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viața lor doar cu o mână
Mai multe și mai iute și mai bine,
Pân-au găsit că-n abur e putere
Și rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,
Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt și de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,
De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munți, pe mări, prin aer sub aripă,
De roți să fim mânati, că-s mici, dințate,
Și-a lor supuși în orișicare clipă,
Fără să știm de mai avem vreo țintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre prezent, poezii despre negru, poezii despre mămăligă, poezii despre muzică, poezii despre munți sau poezii despre lut
Orașul văzut dintr-un car cu boi
dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul șimnicului de sus
ochii copilului încă împușcau privighetori
mai trăsese cu praștia după heruvimi frumoși
sau după fetele din sat întoarse de la școală în amiezi
acum avea brațele prea mici să cuprindă orașul
ce dormita leneș în brațele miriadelor de stele
și de luminițe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simțise până atunci orașul ca pe un munte uriaș
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreștile vene
înghițea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos și rece
unde înotau peștii săi mici
și bolovanii câmpului fierbinți
următoarea respirație a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
și cuprinse-ntreg orașul în brațele-i mici
orașul îl alerga mai să se prăvălească...
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre privighetori sau poezii despre pești
Mama
Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieții, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înțeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii și prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;
O văd și-acum, ce vis frumos! la patru anișori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agățat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, și-apoi bucate,
De-aveam impresia că știe ca să le facă ea pe toate,
Dar când crescusem puțintel, făcând "cei șapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învățăcel, și "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, și cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe știe chiar decât eu mi-nchipuiam!
De-abia prin școală, eu boboc, știind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la șaișpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, și cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,
Ca pe la optușpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci și cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)
Iar pe la patruzeci, povață, se întampla că îi ceream,
Știind atât de multe-n viață, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, și nu eram într-o ureche...
Așa pe-atuncea o vedeam, bătrână și de modă veche...
Dar iată că la șaizeci și... mulți dintre voi nu vă dați seama
Cam cât de mult eu mi-aș dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu școala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă țineam de fusta ei,
Chiar de mi-ar fi puțin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aș asculta-o că mi-e mamă și mai ales la vârsta mea,
Că ce pățeșteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Și-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre zgârcenie, poezii despre vârstă, poezii despre visare sau poezii despre urechi
Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora și Mirela)
Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil și eu,
O vorbuliță,-atât de mare,
De o aud și-acum, mereu:
Când mai făceam, deh! nebunii
Și auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Și mă soma uitând de glume:
Când vei avea și tu copii,
Ai să-nțelegi atuncea cum e!
Apoi, la școală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar și în post,
Rostind aceleași vechi cuvinte:
Când ai să ai copii și-un rost,
Vei ști ce simte un părinte!
Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aștepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd și-acum plin de mânie:
Când ți-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ți fie!
Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Și mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a știut,
Ce-nseamnă,-n viață, să ai fete.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre trecut, poezii despre tată sau poezii despre supărare
Constatare părintească
dedicată fetelor mele Eleonora și Mirela
Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil și eu,
O vorbuliță,-atât de mare,
De o aud și-acum, mereu:
Când mai făceam, deh! nebunii
Și auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Și mă soma uitând de glume:
Când vei avea și tu copii,
Ai să-nțelegi atuncea cum e!
Apoi, la școală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar și în post,
Rostind aceleași vechi cuvinte:
Când ai să ai copii și-un rost,
Vei ști ce simte un părinte!
Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aștepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd și-acum plin de mânie:
Când ți-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ți fie!
Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Și mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a știut
Ce-nseamnă,-n viață, să ai fete!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invocare (pentru preîntâmpinarea catastrofelor din transport)
"Car frumos cu patru boi"
E romanța de demult,
Ce n-aș da s-o cânt cu voi
De-ar fi car, că boi mai sunt.
epigramă de Constantin Pănoiu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre transporturi, epigrame despre frumusețe sau epigrame despre boi
Fabula poporului de boi
Cum își dorise-o corcitură
De lup german,
Șef mare-n sat
Ce se voia încă o tură
Ca Președinte instalat,
A reușit, cum a visat
Să aibă un guvern al lui,
Condus de un cocoș,
Cam beat
Dar care-n Parlament, tehui,
Dând de băut,
A dărâmat,
Guvernul vacii care-a vrut
Și care chiar a ridicat
Nivelul traiului, scăzut,
Pentru toți boii-acelui sat.
Cocoșul însă le-a cântat
Că el le va schimba destinul
Și corcitura de-or vota,
El le va face la toți plinul,
Încât toți boii au votat
Cu ochi de boi spre viitor,
Uitând, normal,
Tot ce le-a dat
Guvernul, vacii-n satul lor.
Astfel că boulenii-n sat
Foarte curând
Au constatat
Că-acest guvern și corcitura
Au dat numai așa, cu gura
Înfometând întregul stat.
Fără speranță, înșelați,
Au mers toți boii la prelați
Că numai Ceru-ar fi putut
Să le dea iarăși ce-au avut
Și-L întrebau:
-De ce doar noi
Suntem atât de oropsiți,
De-ai noștri-aleși mereu loviți?
Iar Cerul le-a răspuns corect
Prin glas de tunete și ploi:
-Pentru că voi, v-o spun direct,
Sunteți doar un popor de boi!
fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre votare, poezii despre guvern, poezii despre cocoși, poezii despre șefi, poezii despre viitor sau poezii despre vaci
Rustică
Azi, țăranul de la noi
Nu mai are car cu boi,
Dar, în frunte cu primarul,
Satul are boi cu carul!
antimetabolă epigramatică de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sat, epigrame despre țărani sau epigrame despre prezent
Boul victorios
Președintele-animal,
Ales, înc-un cincinal,
Peste sat, e vorba, clar,
De-un plăvan prost, ordinar,
Anunță de-a doua zi
Măsuri care-i îngrozi
Pe alegători, ce-n stat
Cu speranță l-au votat,
Aceeași ce protestau
Că doar caii conduceau
Și-au adus chiar, într-un fel,
Traiu-n sat, mai bunicel:
Pensiile-au fost mai mari,
Iar iezii protestatari
Puteau gratis circula
Cu trenul sau altceva...
- Muuu... iezi proști, credeați că-n sat
Vă dau liber la plimbat,
Cum v-a dat un cal închis
Ce-a vrut în sat paradis?
Gata cu gratuități,
Marș, la școală nulități!
Apoi, spre pensionari,
Mugi, făcand nări mai mari:
- Ascultați, hoaște și voi,
Cei mai proști bătrâni ca boi,
Ce-ați pus botul la ce-am spus,
Marș, acum, către apus;
Pensiile voastre sunt
Ca și voi, tot la pământ,
Că bugetu-i pentru noi,
Marii însă tineri boi!
Apoi, către luptători:
Cocoși, curcani, lătrători:
- Măi, voi ăștia, ca suprem
Comandant, acum vă chem
Să-mi pupați copita iar,
Că vă înzestrez precar
Cu-armamentul de doi bani
De la boi americani,
Mă rog, ei își spun bizoni,
Însă voi, slugoi cazoni,
N-aveți voie să cârtiți,
Deci, rămâneți prost plătiți,
Iar poporu-ntreg din sat,
Să asculte acest sfat:
Când, prin vot, ți-alegi "eroul",
Nu ești altfel decât boul!
fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre pensie, poezii despre cai, poezii despre victorie, poezii despre trenuri sau poezii despre tinerețe
Poezie de Paști
Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;
Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,
Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;
Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare,
Isus, a' lui Maria, cu lumină!
Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul îmbrăcat în văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,
Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)
Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh! la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,
Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...
..........................................
În miez de noapte, satu-n așteptare
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi cum altul nu-i,
Căci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,
Și câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă, mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...
Aș vrea să vin din nou în satul meu
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...
E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...
Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre bătrânețe, poezii despre suflet, poezii despre creștinism, poezii despre copilărie, poezii despre Paște, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre trup și suflet
Sosesc
Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de țintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Și noi îmbătrânim.
Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Și când ardeam cărțile scrum,
Și școalei dam ocol.
Și mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.
Și vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să știu
Ce pot să fac și ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.
Și-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la țintirim.
Mă simt nepriceput și mic
În gloata de zădărnicii,
Și nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Și caut spre copii.
poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre odihnă, poezii despre ochi, poezii despre dor sau poezii despre degete
Glasul pământului
Un petic de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De și eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.
El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un deal.
-Bătrânii au murit demult, de-atuncia suntorfan,
Urmașii lor sunt domni și hoinăresc prin țară,
Eu am rămas aici și-aștept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.
Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculți, în dimineți cu rouă
Și te jucai cu lopta, cu Mihai Berbecel,
Când o pășteai pe Mojar și oițe vreo nouă.
Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne,
Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân
Și alte întâmplări, ce veșnic vor rămâne
Precum și eu același, dar... fără un stăpân.
Țăranii au dispărut, s-au dus care-n cătrău,
Își caută norocul mai mult pe la oraș,
Ici-colo câte unul, mai trec prin Făgădău
Si pun țara la cale, să facă niște pași.
Dar... prea puțini se-ndură să are un ogor,
Să semene, să sape, să crească un mălai
De-aceia, măi Cornele ! Eu mă sufoc și mor,
Nu pot răzbi cu lenea, și iugăre de scai.
-Te înțeleg prea bine, pământ din rocă și din lut,
Cu câtă nostalgie îți amintește de mine,
Deși atâtea vremuri și ani ce au trecut
Tu dai viață lumii, tu plămădești destine.
Pe umerii tăi veșnici și eu am zbenguit,
Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur,
Apoi... am dat cu sapa, recolte-am pregătit
Și ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur.
Eu îți percep durerea și glasul ce mă cheamă,
Dar anii au trecut și am un alt destin,
El este mai puternic, de nimeni nu e teamă,
De aceia îmi port crucea, cât pașii mă mai țin.
O să revin totuși, poate... la primăvară,
Să văd cum crește iarba, cireșii cum rodesc,
Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară
Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc.
De fiecare dată voi urca și poposi pe Grui,
Acest dâmb ce . . . pentru mine-i sfânt,
Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui,
Pe care s-o stropesc cu lacrimi, să crească pe mormânt.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere
Pribegie
De-ar ști fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,
Și-n roata ei ar învârti
Și Carul mic și Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;
Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:
Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Și laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrățișare,
Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii pași făcând cărare,
Și-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,
Un pumn de colb de vară-ncins
Din ulițele-acuma goale,
Și lângă Crivățul aprins
O pârtie-n omătul moale,
Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din șindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,
Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,
M-ar așeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore și la șezători
Lângă Mării și Mărioare,
Iar la-nceput de Cireșar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălța car după car
Spre ale viselor izvoare,
Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat
.
De-ar ști fântâna mea din vale
.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre zarzări, poezii despre tauri sau poezii despre sărbători
Guvernul se laudă că trage din greu la carul țării, dar face legile cu tupeu, are boi mici la jug, spre deal.
aforism de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre țări, aforisme despre legi, aforisme despre laudă, aforisme despre guvern sau aforisme despre boi
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc".
Ion Creangă în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sat, citate despre vârstă, citate despre timp, citate despre tată, citate despre rude, citate despre protecție, citate despre ocrotire, citate despre mamă sau citate despre lactate