Copil naiv cu păr bălai

Mă văd copil într-o căruţă
Mergând cu cei mai mari la târg
Când visele-mi dădeau în pârg,
Pe lângă hanul lui Măruţă;

Purtam cu mine-un univers întreg
Alai de Feţi-frumoşi şi cosânzene
Şi nu ştiam că, nota bene,
Va trebui să mă dezleg

de tot ce-a fost. Ce-a mai rămas
Din landu-acela cu poveşti,
Cu bunătăţile-i regeşti
Când te pune viaţa în impas?

O fi aievea sau doar cred
C-am fost un prinţ aşa ferice
Cu graţii, jocuri şi arşice
Sau numai visul lui Tancred?

Copil naiv cu păr bălai
Te cat întruna printre vise
Acum, bătrân, când pare-mi-se
Soseşte iarna-n luna mai...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viaţa să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieţii n-a fost bun
şi m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecăţii am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craiova din vis

Acum, la apus de viaţă, când m-ajunge tristeţea
Mă întorc la Craiova să-mi revăd tinereţea,
Să-mi revăd începutul, să capăt puteri
Pentru ziua de mâine, pentru ziua de ieri.

Merg încet pe străzile mele, prin oraşul meu
Şi mă rog în sine la Cel Bun Dumnezeu
Să fac-o minune, să fiu transformat
În copilul de atuncea, cu sufletul curat.

Şi mă văd, copil fiind, la şcoala cu popi,
Străjuită la poartă de patru mari plopi,
Cu "brüder" Silvestru învăţând să scriu şi să cânt
Şi să spun în germană "mutter", primul cuvânt.

Iată-mă 'nălţând zmee pe cer
Şi mergând desculţ prin iarbă şi flori,
Cu grija de mâine ascunsă-n ghiozdan
Şi mingea de cârpă jucată-n maidan.

Mai târziu, la liceu fiind, jucam în piese de teatru,
La Naţional, seara sau la matinal la patru
Şi uneori cu alţii şi cu doamna Margo
Frecventam cenaclul de versuri la Frau Farago.

Şi văd prima dragoste, colorând plânsu-n batistă
Pentru o fată frumoasă, cu faţa albă şi tristă.
Fată frumoasă cu păr şi ochi de poveşti,
Mai eşti oare-n viaţă, mai eşti sau nu eşti?

Mă uit în juru-mi, mirat ca un prost;
Nu a mai rămas nimeni din cei ce au fost.
Pentru cei dragi, viaţa din ochi pe vecie s-a stins...
Ai fost tu aievea, Craiovă sau numai un vis?

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi nu numai tată, dar şi mumă.

ca altădată tu ai rămas la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule,
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Înainte eram mai brut
Acum sunt mai puţin
Dar mai şlefuit
Şi mai puţin copil
Mai mult bătrân
Nu cât ar trebui
Aşa, cu măsură
Mai degrabă un copil bătrân
Nepotrivit
Bătut de ploi şi ninsori
Degeaba
Poate doar pentru palmares
Îmbrâncit de viaţă în faţă
Să trăiesc
Nu ştiu ce
Pentru ce
Şi până când?

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta

A fugit în zori frumoasa
Cu un crai necunoscut
În adâncuri de ţinut
Dincolo de Ruginoasa

Şi-a rămas, ce panoramă
În afişe pe pereţi
Nunta cu ţiganii beţi
Într-o toamnă de aramă

În zadar au pus iscoade
De cu seară pe la garduri
Şi pe slove dau cu farduri
Că invidia tot roade:

Din prestij, din coroniţă
Nu pui zvonului zăbală
Că din tot ce-a fost cu fală
Nu mai e nici rămăşiţă

Doar când vine un apel
Se dă falsă, o alarmă:
Pune bre, mâna pe armă
Să le declarăm rezbel!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să cred...

Vreau să cred în primul rând în tine,
să fii aşa cum te-am cunoscut prima dată.
Vreau să cred din nou în prieteni,
în faţa lor zâmbitoare sinceră şi nu falsă.
Vreau să cred în vise, în speranţe,
într-o lume mai bună, nepătată.
Vreau să pot depăşi acele momente dureroase
pline de negura vieţii zbuciumate.
Vreau să cred că ce-a fost până acum întunecat,
a fost doar un coşmar ce-a trecut treptat.
Vreau să cred în zile mai bune,
care vor fi altfel de-acum înainte.
Vreau să cred în noapte,
care să-mi ia tristeţea inimii
şi luna ce îmi va lumina sufletul.
Vreau să-nvăţ să zbor spre noi orizonturi,
dar să fiu alături de tine, chiar de vom ajunge
în universul necunoscut şi plin de întuneric.

poezie de Eugenia Calancea (14 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n serai de mai

Într-o zi, spre sfârşitul lui mai,
Mă simţeam ca un paşă-n serai.
Ce-o fi fost, nici acum nu-nţeleg
Şi aş vrea, că-i mister, să-l dezleg.

Oi fi fost sub o vraja de zână
Ori aveam mâncărime la mână
Când stăteam pe fotoliu-ntr-o rână
Şi-atingeam câte-un şold de cadână.

Şi-mi plăcea – o, my God! – ce-mi plăcea
Când, mai sus, mâna mea atingea
Rotunjimi dintr-o lume de vis!
Ce să mai! - un serai... paradis.

Oh, ce zi! Ce a fost, ce n-a fost,
Cred c-avea-n ziua-ceea un rost,
Că mi-a fost zi de dulce, nu post
Ca acum: robotind ca un prost.

Muncă, eu? Munca mea-i să gândesc
Şi, cumva, chiar acum mi-amintesc
De o zi când prin juru-mi muncea,
Prin "serai", doar o singură... Ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

ca altădat'rămas-ai tu la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, om frumos...

Mi-e dor de dorul tău de mine,
Nu cel de acum, de cel ce-a fost odată,
Când gura îţi rostea numai cuvinte tandre,
Ce inima-ţi simţea cu adevărat,
Iar dragostea-ţi era înflăcărată.
Un Romeo îndrăgostit erai din poartă.

Mi-e dor de doruL meu de tine,
Nu cel de acum, certat cu timpul nou,
De cel ce-a fost o dată de simţuri sufocat,
Când sărutările fără nesaţ mă înfiorau
Şi inima în pieptul meu bătea s-o spargă.
O Julietă eram, înflăcărată toată de iubire.

Mi-e dor de îmbrăţişările curate,
Ce nu credeam că vor pieri vreodată,
Mi-e dor de cerul înstelat privit din iarba înaltă
Şi de concertul greierilor fascinant,
(când urşii rătăciţi aproape ne gâdilau în talpă)
Când Luna curioasă ne însoţea discretă.

Mi-e dor de râsul nostru sănătos şi însetat de glume,
(ce uimea mereu auditorii)
De băile de apă şi de soare lângă stânci abrupte
Sau lângă focuri înalte ce Luna eclipsau,
În mijlocul naturii uimitoare,
Când frăguţele aromate
gurile ne îndulceau mărinimos,
Iar zilele noastre musteau de încântare.

Mi-e dor de tot ce-a fost frumos odată,
De tinereţea noastră mereu invidiată,
De dragostea cu timpul ei discret.
Mi-e dor de tine, om frumos!
Greşelile cândva nesuportate ţi-am iertat...
Dar timpul nu le iartă,
Doar dorul a rămas nevinovat.

poezie de Valeria Mahok (3 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu — şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu — şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig: Par proştilor puternic.

Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau cel puţin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv şi nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Mirosul lor mă bată.
Şi mi-e aduce aminte
Că am fost şi eu copil odată.

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Şi viaţa este mai frumoasă,
Şi lumea îmi pare un colţ de rai
Când amurgul încet să lasă.

poezie de Vladimir Potlog (20 mai 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior

La mine-n suflet e furtună
Şi secetele crapă lutul
Când vin zapcii şi cer tributul
Pe bruma razelor de lună

Pe tot ce-a fost şi-ncă mai este
Îmi cere veşnic câte-o dare
Acel ce-a devenit mai mare
Peste cei mici, ca-ntr-o poveste

Şi poezia mă destramă
De mâlul meu cotidian
Şi iar mă ţese într-o tramă,
De pe un alt meridian

Şi-o să ne-aducă resemnaţi
Pe coama unui val, Bosforul
Şalupe cu-ncetinitorul
Ca altădată pe piraţi

La mine-n sufet bate vântul
Că ziduri mari se prăbuşesc
Şi pentru care-am să plătesc
Silabele zidind cuvântul

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior

La mine-n suflet e furtună
Şi secetele crapă lutul
Când vin zapcii şi cer tributul
Pe bruma razelor de lună;

Pe tot ce-a fost şi-ncă mai este,
Îmi cere veşnic câte-o dare
Acel ce-a devenit mai mare
Peste cei mici, ca-ntr-o poveste

Şi poezia mă destramă
De mâlul meu cotidian
Şi iar mă ţese într-o tramă,
De pe un alt meridian

Şi-o să ne-aducă resemnaţi
Pe coama unui val Bosforul
Şalupe cu-ncetinitorul
Ca altădată pe piraţi;

La mine-n sufet bate vântul
Că ziduri mari se prăbuşesc
Şi pentru care-am să plătesc
Silabele zidind cuvântul.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!