Miezul nopţii

Temerile ies din ascunzişuri
Dorm bărbaţii în oraşul mort
S-au spânzurat catargele în port
Ca nişte spade pline de tăişuri

Un ţipăt scurt de buhă plânge
Spintecând văzduhurile-n două
Prin hornuri coşcovite luna nouă
Toarnă raze cu miros de sânge

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

semnele s-au fost s-au supus
sunetelor lungi de goarnă
armiei care răstoarnă
zarea zilei spre apus

suferinţa care cade
peste capete şi umeri
din letopiseţ şi numeri
paşii noaptea din şarade

nimic nou şi totuşi este
neştiut într-un tablou
întrebarea, un halou
amintind de-o poveste...

şi acestea toate nouă
fiecăruia alt semn
pe răbojul lui de lemn
ne aduce luna nouă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Pâclă, beznă chioară
Şi afară plouă
Da nu-i prima oară

Curge din urcior
Catifea de noapte
Că mă şi-nfior
Parcă nişte şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur.

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirile îndepărtează sărutul

Depărtarea plânge prin ochii timpului,
Tu plângi prin lumina ochilor mei,
Clipele se pierd în uitarea regăsirii
Dintre două statui ascunse sub tei.

Bucuria dispare-n cuvinte-nfundate
La gura cu sânge pătat cu petale,
Nasc perle în dinţii de lapte-a iubirii,
În roua cu rime ies lebede-n cale.

Luna face baie în spume de dor,
Ne spală cu raze rotite pe frunte,
Avalanşa de-ntrebări umple întregul
Unde-n nisip se cerne un munte.

Travaliul vieţii ameţeşte în noi,
Închipuirile ne-ndepărtează sărutul
De s-aud lacrimile transfigurând
Jilţul ce ţine, în palme, pământul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze de crin

toate conceptele antichităţii se rup
spiritul veacului îmi umblă prin trup
prin trup şi prin sânge
îngerul plânge

el pretinde, tu întinzi mâna, eu cer
în fiecare zi din ce în ce mai puţin
metamorfoze de fier
metamorfoze de crin

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să trec prin oraşul tău fără să plâng

sau poate că nu
poate că voi plânge
şi sufletul se va rupe de mine
ca de o lume veche
sigur aşa va face
te va căuta pe străduţele înguste
cu respiraţia tăiată
va întreba trecătorii
unde locuieşte cel mai frumos băiat
din oraşul acesta
şi toţi se vor mira
dar el tot o să te caute
cu buzele arse
o să bată din poartă în poartă
şi va plânge
sărutând pietrele
atinse de picioarele tale
negreşit va plânge
de teamă
să nu te găsească
adormit
într-o inimă nouă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge marea

Plânge marea, plânge ţărmul,
Albatroşii plâng şi ei,
Vântul şi-a-nteţit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng şi crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecaţi departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Şi natura toată plânge
Lacrimi podidesc şi curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o locomotivă trece
prin tunelul lung şi rece
spintecând liniştea-n două,
piatra-n patru, vara-n nouă,
licuricii-n mii de cioburi,
liliecii-n roşii globuri...

prin al nopţii adânc fald
nesfârşite gânduri scald,
fluturii-i legăn pe flori
şi, de la prea mulţi fiori,
inima ta aburi scoate
ca un cozonac cu lapte!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Noapte chioară, beznă
Ca un lanţ de gleznă
Vremea care plouă

Curge din urcior
Larg şuvoi de noapte
Că mă şi-nfior
Toate aceste şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

Goarnă, goarnă ce răstoarnă
Ţipete ca nişte ciori
Şi la ora cinci le toarnă
Din soldaţi în închisori

Fugiţi vise, bidineaua
Mătură cu decibeli
Uite ziua cum e neaua
Şi iar mor aristoteli

Unde eşti mamă şi tată
Ochii plâng pe-o uniformă
Dintr-o poză înrămată,
Plânsul vostru n-are normă

Unde suntem noi şi voi
Cine pe cine desparte
Că visez numai strigoi
Care scriu şi citesc carte?

Nu mai plângeţi tată, mamă
Nopţi de veghe fără rost
Chiar când lumea se destramă,
Gardienii sunt la post

Goarnă, goarnă ce răstoarnă
Ţipete ca nişte ciori
Şi la ora cinci le toarnă
Din soldaţi în închisori!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începe

ca o poveste cu a fost odată
luna dispăruse pe undeva
oamenii din oraş s-au refugiat
într-un pod unde nu se auzea nimic
cu o debara în care s-a ascuns
un peştişor de acvariu obişnuit
să se sperie de semafor
din garajele betonate pe jumătate
susurau maşinile ca nişte obuze

să revenim la povestea începută
în oraşul cu scările interioare
construite pentru întâlniri fatale
toate erau spirale haotice
blocurile erau atât de contorsionate
încât te întrebai ce arhitect a avut
această viziune cu încăperile
ce păreau mai degrabă hrube
sau săli de cinema pline cu ecrane
uneori tavanul te comprima
oraşul părea de o imperfecţiune aberantă

moartea în oraş era facultativă şi dragostea
o cenuşă risipită de vânt în timpul iluziilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ore

Pân-la patru, două
Noaptea e adâncă
Oasele, de rouă
Se frăgezesc încă

Pură ca o boare
Te visez iubito
Ca pe-o carte care
Încă n-am citit-o

Muza mea, fragila
De care mă tem
Lacrimă pupila
Jocul în tandem

E un joc aparte
Cine să-l dezlege:
Cu viaţă şi moarte
Enigmă de rege!

Două ore-n care
Ca un ageamiu,
Plânge Ursa mare
Sufletu-mi pustiu

Vino şi te-ntoarce
Locul tău e gol
Un blestem de parce
Îmi tot dă ocol

Zbate-mi-se trupul
Ca-ntr-o cuşcă zborul
Cum visează lupul
Sânge, vânătorul

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare -
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.

Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate toate astea...

poate toate astea nici nu s-au întâmplat
dar eu le visez în fiecare seară
când se scurg luminile de ceară
pe damascul florilor din pat

cronicarii îşi făcuseră datoria
şi trecuseră cu zâmbetul pe buze
visând la cavaleri şi invocând pe muze
pentru iubirea ta, Maria

turnirurile ieşiseră din vogă
şi florile de crin au rămas pe scuturi
ca urme ale unor vagi săruturi
şi petele de sânge de pe togă

numai florile îşi cunosc singure tăria
mor şi renasc în fiecare an
nimic nu se naşte şi moare în van
şi nici dragostea mea pentru tine, Maria!

mai recunoşti oraşul, teatrul vechi
cu turnuri gotice, statui
când ni se pare azi că nu-i
decât un joc de cuvinte perechi?

noi suntem din lut de Tărtăria
şi purtăm istoria în sânge
tot la fel cum inima mea plânge
pentru dragostea ta, Maria

parcă de dincolo de fire
amândoi ne-am întors pentru o clipă
să unim aripă cu aripă
şi să trecem apoi în amintire...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe...

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...

Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea,
Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur,
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeşte,
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare,
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe...

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...

Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea,
Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur,
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeşte,
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare,
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine-ar scoate-o lege nouă,
Ca bărbaţii s-aibă două,
Şi, când le-aş striga pe toate,
Să-mi răspundă: - Da,-mpărate!

epigramă de Mitică Ion
Adăugat de N Gârleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!