Efectul mortal al fumatului

Aşa cum ştim cu toţi', teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi... m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc... să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear' cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc:

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da' nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad... erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat...
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani!
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat...
Puteam să fiu pe-aici, de cin'sprezece ani.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

După sărbătorile de iarnă

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu' pe Lipscani...

Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas' ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc...

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat...
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono....
Cin' papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Am fost nedumerit de ce în ţară
E lumea cam de toate sictirită,
De preţuri, de corupţie, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,

Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi şi să edific
Dilema,-n modul cel mai raţional ;

De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Şi pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înşirat să fiu cu toate-n ton:

De şpagă, de corupţie, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe şenile,

Nici pomeneală, criză, faliment (!)
Industria gemea, agricultura,
Şi n-ar fi existat harababura,
Pe cât era ‘mnealui de competent ;

Am luat apoi, de-afar', un taximetru,
Iară şoferu,-n drum, pe scurtături,
Cât a condus printre înjurături
Mi-a explicat, frumos, metru cu metro:

De legile parşive, idioate,
Şi-tât ce se promite şi se minte...
Cinci ani dacă era el, preşedinte,
Le regula cu mâna lui pe toate ;

Dar la frizer ce chesti' am aflat (!?)
Modest, doar cu bacşişu-obişnuit,
Făr' să insist, cât m-a ferchezuit,
O oră mi-a făcut capul pătrat:

Că nu avem guvern pentru popor (!)
Şi el, în două luni, operativ,
Corupţii i-ar fi ras definitiv,
De ar fi fost măcar un senator...

Aşa că după cum fui informat
De indivizi oneşti şi competenţi,
Cuminţi, nici pomeneală violenţi,
Chiar foarte simplu am concluzionat

Că de-aia-i rău, să vezi profesionişti
Ce-n loc a guverna o ţărişoară,
Îşi fac o viaţă dulce şi uşoară...
Ca bărbieri, şoferi sau bagajişti!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-noapte m-am trezit în paradis

Azi-noapte m-am trezit în paradis,
Eu ortodox convins şi botezat,
Că, stând mereu departe de păcat,
S-ajung în locu-acela ca de vis
N-am fost surprins şi nici nu m-am mirat;

Ajuns în faţa "marelui altar",
Un înger milostiv m-a aşezat
La masă şi pios m-a întrebat
Cam ce-aş dori să pună la grătar...
Eu şapte mici pe loc am comandat;

Până atunci mi-aduse una mică,
Iar un ţambal bătrân şi o vioară
Mă alintau la ciorba de burtică,
Dar apăru şi nea Petrescu Gică...
L-am auzit prin fumul de ţigară;

Babani, zemoşi, condimentaţi perfect,
Simţeam în mici o nouă înviere,
Cu guler înălţam halbe de bere
(De la Azuga, să fiu mai corect)
Fără suspin şi fără de durere....

Nevastă-mea făcu o tevaturăăă...
Mă luă de dimineaţă foarte tare,
Nu mă credea că-n rai făcui o tură(!?)...
Noroc că miroseam a băutură
Şi-n gură tot sugeam o scobitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suerte rumano

Mi-amintesc şi-acuma, Doamne,
Om la patruşcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Şi-am muncit tot în prostie,
Nu tu casă, nu moşie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să mai am înc-o năpastă,
Iar de bani, de niciun fel!
Când priveam în portofel,
Ȋnjuram, fără perdea,
Apropo de mama mea!

Iară, vără-miu, Costică,
Ce noroc pe el, adică,
Mă-sa, că pe ea am boală,
L-a trimis să facă şcoală,
Facultăţi, un doctorat,
Văru'... supraeducat,
A-nvăţat atâta carte,
Moară Veta, să n-am parte!
Neamu' tot nu pot să-l pui,
Nici la deştu mic a' lui,
Mă-sa, nu mai zic că mor...
I-a făcut un viitor!

Dar, norocul e că noi
Avem un guvern de soi,
Il iubesc, l-am şi votat
De cinci ori!... e democrat!
N-a ţinut de şcoală cont,
Ori c-ai fi ultimul tont,
Ne-a adus la un nivel
Ca să fim plătiţi la fel,
De-am ajuns, ca şi Costică,
S-am o leafă bunicică,
Şi... făcând de ani şi ani,
Amândoi aceiaşi bani,
A venit, deh! rândul lui,
Om cu şcoală, cum vă spui,
Să-l aud pe arătură,
Cum pe mă-sa o înjură...

Telelei, ca doi nebuni,
Culegând de zor căpşuni!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Dragă, iar mi-a luat Ionel bani din portofel.
Soţia: Ia nu mai învinui copilul! De unde ştii că nu ţi i-am luat chiar eu?
Soţul: Imposibil! Mi-a mai lăsat 20 de lei.

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Moş Crăciun

să nu mă uiţi iar Moş Crăciun
anul acesta chiar am fost mai bun
şi în efortul de a fii cuminte
am fost mult mai atent cu cele sfinte

obrazul l-am întors de-am fost lovit
şi nu m-am plâns chiar de-ar fi trebuit
să dovedesc c-am fost un bun creştin
am ţinut post nu m-am atins de vin

nu m-am ţinut de rele ca-n alţi ani
şi nu-s atât de lacom după bani
iar cine mi-a cerut un ajutor
eu i l-am dat fără a-mi fii dator

hai vino Moş Crăciun şi pe la mine
uşa e larg deschisă pentru tine
şi pentru toţi cei care m-au uitat
eu îi primesc cu sufletul curat

eu te aştept nu accept un refuz
să nu mă laşi din nou trist şi confuz
trimite-mi un răspuns în orice fel
scrisoare, sms sau chiar printr-un e-mail

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum mobile

Am alergat atâţia ani
Cu sănătatea după bani.
Iar astăzi, când mă lasă toate,
Cu banii după sănătate.

antimetabolă epigramatică de Eugen Albu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Nu vreau să produc stupoare,
Nici s-ajung iar de poveste:
Musca, pentru mine este
Cea mai proastă zburătoare ;

N-am nimica personal
Chiar de este vreunul, frate,
Care intră şi se zbate
În vreo balegă de cal,

Sau aşa cum zice-o vorbă,
Precum dumneaei, în grabă,
Doar ca să se afle-n treabă
Se amestecă în ciorbă,

Şi apoi, privind la fapte,
Că pot face-o epopee (!)
Făr’ să aibe vreo idee
Cade-aiurea şi în lapte,

Însă treaba cea mai cea,
De consider musca bleagă,
Când mi-e lumea a’ dragă
Pică proasta-n ţuica mea,

Chiar când trag un păhărel,
Nu-i scot vorbe, numa’ zic,
Cicătelea mi-e amic (?!)
Mă trezesc, aşa, cu el….

Iar acum, nu-i mare sculă,
D-aia nici n-am să vi-l spui,
Sper şi io ca dumnealui
Poate-o simte pe căciulă!....

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Ţările de Jos, încă mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi ceva de ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma şi devenise protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar de zece era aliată deschis cu Ţările de Jos.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Lia, domnişoara consilier, nici nu mai ştia ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar aşa dorea ea să lase impresia? Ştia doar că o iubeşte, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales faţă de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simţea pentru ea. Şi atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile aşa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puţin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toţi aceşti ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, faţă de el? El spera că da. Şi avea toate şansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie să supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succes editorial

Acum vreo lună, eu, afon,
Am scris o carte despre bani
Şi cum poţi face-un milion,
Vânzând gogoşi, în câţiva ani;

Mare scofală-n ea n-am scris,
Doar despre bani nişte poveşti,
Printre reţete cu dichis,
De aluaturi olteneşti,

Pe care, franc, le-am reprodus
Dintr-un caiet vechi, moştenit
De la bunica ce s-a dus,
Fie-i gazonul însorit!...

Ei bine, cartea, ce succes!
Ca pâinea caldă s-a vândut,
Şi ce talent am, mai ales,
De n-o scriam, n-aş fi ştiut!

Plus... câţi faliţi nu au habar,
Citindu-mi opera, setoşi,
"Cum poţi s-ajungi milionar
În câţiva ani, vânzând gogoşi"!

P. S.
Acuma scriu o carte nouă,
Unde, pe scurt voi releva
Cum am făcut aproape două,
Nici într-o lună şi ceva.

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţie bolnavă

A fost bolnavă ani şi ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu nişte copii,
Cu copiii noştri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greşesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în braţe pe cel mic,
Legănă-l şi cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in braţe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptuşeală."

Am închis uşile şi ferestrele,
Am părăsit copiii rămaşi fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am aşezat jos, neputând să-i însoţesc.
I-am rugat să cumpere nişte dulciuri copiilor mei.
Am plâns în faţa lor.
Am încercat să nu mă vait, dar durerea era prea mare.

Am dat prietenilor banii trebuincioşi.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în braţe...
Am umblat încolo şi încoace
Prin camera aceea goală.

Apoi am ieşit afară şi am jurat,
"Voi uita şi nu voi mai vorbi despre ea niciodată."

poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Welcome to Romania!

După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi

Până într-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

Să îmi spună un bolând,
Că dau jos, acolo-n piaţă,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniştii sunt în viaţă!

"Mai, nenică",-i zic lu' Ion-
"Toţi dişmanii mei să moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns în altă ţară?!"

Până când văzui pe unii,
Ca în filme de oroare,
Ȋmpărţind, mascaţi ca hunii,
Un pulan la fiecare...

Io, cum sunt băftos şi-n vis,
Nu c-aş vrea să mă dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr'o patru pe spinare...

Nu vă spun cum m-am simţit
Cu-o primire-aşa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!