Răchita
Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.
Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Și ca visând se mișcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit
În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr' de credință a rătăcit prin lume
Și numai bietul arbor numele l-a păstrat.
Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească...
Ea singură o știe, ea singură-a văzut!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înot
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Din trecut
În visul nopții câte-odată
Văd încă fața ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.
Acuma nu mai știu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!
Și din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Și cea din urmă amintire
Și ultimul surâs.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- citate de Matilda Cugler-Poni despre visare
- poezii despre trecut
- citate de Matilda Cugler-Poni despre timp
- poezii despre noapte
- citate de Matilda Cugler-Poni despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre amintiri
Ultima dorință
În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!
Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.
Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre verde, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre păduri, citate de Matilda Cugler-Poni despre durere, poezii despre dorințe sau poezii despre cruce
Numai o clipă
Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,
Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.
Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre plâns, poezii despre flori, poezii despre dor sau poezii despre bucurie
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre zbor, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă sau poezii despre roșu
O rosă veștejită
Când greua mea durere,
Când viața-mi s-a sfârși,
Pe inima mea mortă
O rosă veți găsi:
O rosă veștejită;
Dar să nu mi-o luați,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropați!
În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.
Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veștejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, citate de Matilda Cugler-Poni despre inimă sau citate de Matilda Cugler-Poni despre flori
Am plecat de lângă tine
Am plecat de lângă tine,
Nu știu încotro mă-ndrept,
Haide, vino după mine
Și nu mă lăsa să mă pierd.
În perdeaua deas-a nopții
Cerul nu s-a mai deschis.
Rătăcesc pe drumul vieții
Și mă scufund într-un abis.
Numai ochii tăi albaștri
Ar putea să mă găsească,
Cănd îți vor spune sihaștri
Că s-a deschis bolta cerească.
Să vi să-mi intinzi o mână
Dacă știi că mă iubesti,
Că-mi plâng ochii și suspină,
Numele când îmi rostesti.
N-am să plec de lângă tine,
Două vieți de-aș mai trăi,
Fiindc-am rătăcit prin lume
Visând mereu la ochii tăi.
poezie de Gheorghe Deniștean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre ochi albaștri, poezii despre ochi sau poezii despre albastru
Două inimi
Două inimi într-un singur piept, își împărțeau bătăile.
Una se satură și decide să urce sus, în cap.
Își construiește un întreg oraș, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.
Timpul trece...
Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să își dea întâlnire cu prieteni invizibili; să își aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a și-o aminti.
În fiecare dimineață, de cum se deschid pleoapele, își repetă că "știe ce face", mințindu-se fără să vrea.
Timpul trece...
Precum două păsări pe același cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârșit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu știe limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaște liniștea.
Timpul trece...
Până-ntro zi, când se oprește-n loc.
Și pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.
De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Și adevărul e, că nimeni nu știe să descrie exact ce s-a întâmplat, deși mulți au încercat.
Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Și așa de la înălțime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... și din doua inimi, Una s-a făcut.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre tăcere, poezii despre superlative sau poezii despre singurătate
În natură-i grea tăcere...
În natură-i grea tăcere:
Păsările au muțit,
Și în tainică durere
Florile s-au veștejit.
Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.
Arborii plini de mâhnire
Mișcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda știre,
De pe crengi s-au ridicat.
Apoi cerul se-nălbește,
Și încet, încet din nori
Cade neaua și-nvelește
Frunze morte, morte flori.
Tot, ce-a fost în lume viață,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub lințoliul cel de ghiață,
Ca un vis a dispărut.
poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri
Vânătorii, aci înghit un pahar mai nainte de a se porni, aci se odihnesc pe iarbă verde, cu caii lângă dânșii, aci iar sosesc voioși, sunând fanfarele lor de izbândă. Damele, grațios plecate pe șeile lor de catifea neagră, se uită cum șoimii se reped în aer pe păsărelele spăimântate; una din ele s-a depărtat în taină spre pădure, și după dânsa aleargă, în fuga calului său alb, un galant cavaler, ducându-i vălul pe care ea l-a uitat atârnat de craca unui copac; tocmai în fund, pe marginea pădurii, se zăresc, prin ceața umedei Olande, câinii urmărind un cerb abia profilat.
Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, VIII (1874)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânătoare, citate despre păduri, citate despre cai, citate despre verde, citate despre păsări, citate despre odihnă, citate despre negru, citate despre femei sau citate despre câini
Durerea
Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?
Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!
Cu inima fierbinte și plină de credință
Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.
O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.
Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viață la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre tinerețe sau poezii despre sânge
Cea mai frumoasă femeie
Am întâlnit, în unica mea zi din viață,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deține avere,
doar o privire care descumpănește stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaș, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.
Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeți și extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
și, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.
Am întâlnit în singura mea viață
o femeie ca o peniță de scris -
nimeni nu știe să spună mai frumos ce am vrut să rostesc;
am căutat al cântecului rost,
l-am ademenit în curtea mea
unde cuvinetele se strigă din post în post
spre a vesti lumii
că am rămas sub același acoperământ cu gândul,
unde uneori ne strecurăm printr-o ascunsă crăpătură,
unde basmele se adapă dintr-o nestatornică apă
ce strigă mereu o chemare spre nesecatul izvor.
Numai ea, cea mai frumoasă femeie din lume, știe că de unde am plecat mereu mă întorc.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre stele, poezii despre lumină sau poezii despre gânduri
Zmeul și nunta
Lui Pompiliu Borș
Treceau dincolo Prutul
Numai păsări în zbor.
Numai păsări înot.
Numai
Umbra visătoare și tristă
A lunii pe valuri trecea.
Și, dus de vânt,
Dus de vânt,
Dus de vânt,
Zmeul copilăriei
Iscălit cu numele meu
În litere noi, colțuroase,
Aduse de vânt,
Aduse de vânt.
Neamuri din Cot, din Miorcani,
Pe celălalt mal
Deasupra zmeului se aplecau
Citindu-l cu lacrimi în ochi
Ca pe-o scrisoare trimisă
Din cea mai adâncă urgie,
Din iad. Coborau rude
Pe celălalt mal mai apoi
Să asculte muzica
Ce la nunta mea cânta.
Nu au văzut,
Nu au putut desluși
Chipul miresei.
Poate că nici nu
Existase mireasa cândva.
Poate că era numai
O plăsmuire imaginară a mea,
Albă și minunată,
Albă și minunată,
Albă și minunată.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Cărarea macilor
Ai vrea și tu, aș vrea și eu
ca vara-n care macii cântă
să fie vara cea mai sfântă
din calendarul tău și-al meu
Și, împreună de-am putea
cărarea macilor s-alegem,
cântarea lor să înțelegem,
ne vom iubi și vom spera
că-n timpul nostru viitor,
trecând prin multe anotimpuri,
ne vom mai aminti-n răstimpuri,
de-această vară fără dor.
Iar cântecul de-ar înceta
sau vara macilor s-ar stinge,
în nemurire vom învinge
și printre stele vom dansa.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Paradox... tu și eu
În jurul meu doar frumusețe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristețe,
Căci nu te am tocmai pe tine.
E soare și mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd și eu nefericită,
Când totul vreau și nu primesc.
Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Și totuși... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...
Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deși doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.
Pe unde pașii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aș fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;
Am totul... numai tu nu ești...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în povești,
Unde cărările sunt line.
Mă uit în jur și mă-ntristează
Perfecțiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ține trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.
Am totul și nu am nimic
Și n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...
Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului ești primul,
Dar vremurile-au timpul lor.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre promisiuni, poezii despre perfecțiune sau poezii despre paradox
Dialog liric
Și-acum mă-ntreb eu: simțirea adâncă
Cum de se naște pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Știam atâta că ești poet!
De-aș putea întrupa iubirea
Ce simțesc eu pentru tine,
Timpul și nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine
Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte șuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.
Dar tu ca un luceafăr departe strălucești
Abea câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.
Și-n ora cea de pace, de sfântă liniștire,
Ființă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc
Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc
La tine se îndreaptă cu drag a mea gândire.
Și a cerurilor taină adâncă și divină,
Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind -
Ca s-o-nțeleg mai bine eu ochii mi-i închid -
Și-atunci văd că de tine e inima mea plină.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre portrete, poezii despre poezie, poezii despre pace sau poezii despre ore
* * *
Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o
Și totuși când pe dânsa cu țărână-a acoperit-o,
Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă
Și aș fi vrut cu dânsa să mă puie-n groapă [...]
Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă
Și rătăcit la minte strigam unde ești, mamă?
Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu
Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, citate de Mihai Eminescu despre negru, poezii despre mamă, citate de Mihai Eminescu despre mamă, poezii despre râuri, citate de Mihai Eminescu despre râuri, citate de Mihai Eminescu despre ochi, poezii despre moarte, citate de Mihai Eminescu despre moarte sau citate de Mihai Eminescu despre inimă
Întâi Maiu
Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniștit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.
Toporașul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie.
Și din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.
Soarele mai sus se-nalță și c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre uitare, poezii despre sărut sau poezii despre spaimă
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-și aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, citate de Miron Radu Paraschivescu despre iubire sau poezii despre bătrânețe
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Restaurare
Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
și-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.
Când l-am pictat, am pus în el iubire
și l-am păstrat n-am vrut nicicum să-l dau
iar apoi l-am privit cu mulțumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.
Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.
Culorile veneau din vechi poeme
și se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.
E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o față urâțită
în timpul ce-a trecut, și nu oricum.
Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.
Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiță ca de gel.
Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuși l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!
Aș vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
și iată o idee minunată!-
îl scot din ramă și-l restaurez.
E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceață,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă față?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre vinovăție, poezii despre salvare sau poezii despre nori