Floarea de câmp

Florea 'n câmp când veştejeşte,
Alta 'n locu-i înfloreşte;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veştejesc,
Cade roa în zadar,
Alte 'n loc nu mai răsar!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rosă veştejită

Când greua mea durere,
Când viaţa-mi s-a sfârşi,
Pe inima mea mortă
O rosă veţi găsi:

O rosă veştejită;
Dar să nu mi-o luaţi,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropaţi!

În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.

Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veştejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Îţi mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai ştii acele locuri, unde ne întâlneam?
Şi n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-aşa de dulce, şoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ţi par eterne, şi flori, şi primăvară
Şi scumpa ta speranţă şi junul tău amor!

Cu inima fierbinte şi plină de credinţă
Te-arunci în lume-atuncea şi speri că-i birui
Şi crezi că pentru tine, prin slaba ta voinţă,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Şi frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viaţă la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi şi de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui

Demnult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,
Sau dacă am murit...

O, frate! — anii care trec...
Nu ştii că-n drumul lor
Iau ce-i mai dulce pe pamânt:
Juneţă şi amor;

Dar neclintite lasă-n loc
Iubirile curate,
Iubirea dulce de părinţi
Şi dragostea de frate?...

Părinţii noştri hodinesc
Demult sub piatra rece,
Şi lacrimile noastre curg
Zadarnic... Timpul trece!

Când mi-o veni şi rândul meu,
De-i plânge după mine, —
Că nu mai sufăr, să gândeşti,
Că dorm, şi că mi-e bine...

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aş fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!

Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Şi încet în mintea mea
Vălul nopţii se întinde.

Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Şi aştept doar s-a sfârşi
Viaţa mea cea chinuită.

Vremea trece-ncet şi greu
În amara aşteptare
Şi de-acuma tot ce vreau
E odihnă şi uitare!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trecut

În visul nopţii câte-odată
Văd încă faţa ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.

Acuma nu mai ştiu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!

Şi din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Şi cea din urmă amintire
Şi ultimul surâs.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură-i grea tăcere...

În natură-i grea tăcere:
Păsările au muţit,
Şi în tainică durere
Florile s-au veştejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a şoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.

Arborii plini de mâhnire
Mişcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda ştire,
De pe crengi s-au ridicat.

Apoi cerul se-nălbeşte,
Şi încet, încet din nori
Cade neaua şi-nveleşte
Frunze morte, morte flori.

Tot, ce-a fost în lume viaţă,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub linţoliul cel de ghiaţă,
Ca un vis a dispărut.

poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plâns şi tu vreodată

Ai plâns şi tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor şi chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei

Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.

Eu nu pot să plec fruntea
Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!

De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.

Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să ştiu că m-ai iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

În pădurea înverzită
Să-mi săpaţi mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!

Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viaţa-mi s-a sfârşit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.

Numai blânde lăcrimiore
Semănaţi-mi pe mormânt,
Ca să scie toţi, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când salcâmul înfloreşte

Când salcâmul înfloreşte,
La mijloc de primăvară,
Greieruşul se trezeşte
Şi ne cântă la vioară.

Sar în nopţile senine
Broaştele, să îl bruieze;
Florile de miere pline
Fac copacul să vibreze.

Când salcâmul înfloreşte,
O mireasmă-n primăvară
Zi de zi se risipeşte
Parfumând pădurea rară.

poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţi sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii că niciun suflet nu plânge-n urma ta!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răchita

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr' de credinţă a rătăcit prin lume
Şi numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească...
Ea singură o ştie, ea singură-a văzut!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi Maiu

Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Şi pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniştit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de uşurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.

Toporaşul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii şi mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăşi zile bune, după zile de urgie.

Şi din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.

Soarele mai sus se-nalţă şi c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Şi pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi cu toţii

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum şopteşte fiecare floare?
"Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul îngheţat.

Frunzuliţele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Şi le ia încetişor
Pe aripa lui în zbor

Şi le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitaţi, neplânşi
Luptătorii cei învinşi...

Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul şi-au curmat, -
Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsare
Nicio frunză, nicio floare
Pe pământul urgisit
Şi de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omenesc este o parte din intelectul divin şi deci când spunem că sufletul omenesc percepe una sau alta nu spunem decât că Dumnezeu, întrucât se manifestă prin natura sufletului omenesc sau întrucât constituie esenţa sufletului omenesc are cutare sau cutare idee.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut la pieptul tău

Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuţa mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.

Când eu îmi culc pe pieptul tău
Şi trup, şi suflet, şi durere,
Eu simt atunci că braţul tău
E forţa mea şi-mi dă putere.

Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu ştiu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.

Când braţul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ţine fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile gândului

Florile gândului
sculptate în cleştar, răsar peste verile
parfumate... Aripi de lumină
însoţesc visul alb când umbrele veghează
din tenebre...
E o şoaptă de tristeţe pretutindeni,
un murmur al somnolentelor
reverii,
a sufletului dorinţă frântă care renaşte
din cenuşa uitării
şi triumfă precum mireasma ambrei
dincolo de răscrucile
vieţii...

Florile gândului
sculptate în cleştar, răsar peste verile
parfumate...

poezie de Cristina Maria Şandru (2012)
Adăugat de Cristina Maria Şandru
Comentează! | Votează! | Copiază!