Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Toamna

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul înghețat.

Frunzulițele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Și le ia încetișor
Pe aripa lui în zbor

Și le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitați, neplânși
Luptătorii cei învinși...

Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul și-au curmat, -
Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsare
Nicio frunză, nicio floare
Pe pământul urgisit
Și de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ultima dorință

În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!

Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.

Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?

Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!

poezie clasică de (1873)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiți cu toții

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

poezie clasică de (1878)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deși nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puțin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Și zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Și, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Adriana Matei

Eminesciană

Pânza bleumarin se lasă
peste ochi fără de pleoapă
cad și doliurile-n coasă
și ziua nu se mai crapă

Floarea-i din satin albastru
umezește lacrimi mute
să picure câte un astru
pe mormintele cărunte

Cad stele întregi din ploaie
cercul se desprinde-n brumă
cad și nopțile șiroaie
dintr-o veche semilună

Dama din plopi nu mai pică
ramurile-s fără soț
numai frunza se ridică
și arbustul cade mort

Teii încă mai așteaptă
mierea ei din cale-abruptă
dar ea fluturii și-i-ndreaptă
în petale fără umbră.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Ciclul vieții

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îți va daruii
Ea îți da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viața ce o trăiește un om
O frunză agățată-n pom
O primăvară veselă se ivește
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzește la viață ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubești soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viața si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotație a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieții nu poate fi schimbat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ce-o fi o fi

am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăți
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forțez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
și caut zile umbroase

sunt doar un om supus greșelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă și tristă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvana Andrada Tcacenco

Aici

Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!

Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt

Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puțini

Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;

Vindecătorule, sunt bolile aici prea vii,
O lume fără de copii
Se naște,
Oaia rătăcită paște

Pe un ogor de aur, fără de întoarcere,
Stau și privesc prin gratiile de carcere,
Toți luptătorii de vreodată,
E lumea mult prea vinovată

o mai faci cumva luptată;
Mai naște-te Iisus o dată!
Înalță-te cât mai curând
Ridică mieii rând pe rând

În nori,
Aici, ne tot ucid pastori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veșmintele luinu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile? Așa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său: nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămâne nepedepsit.

în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită și la viață curată - 6:27-29
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.

Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

poezie celebră de (1875)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai plâns și tu vreodată

Ai plâns și tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor și chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În natură-i grea tăcere...

În natură-i grea tăcere:
Păsările au muțit,
Și în tainică durere
Florile s-au veștejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a șoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.

Arborii plini de mâhnire
Mișcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda știre,
De pe crengi s-au ridicat.

Apoi cerul se-nălbește,
Și încet, încet din nori
Cade neaua și-nvelește
Frunze morte, morte flori.

Tot, ce-a fost în lume viață,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub lințoliul cel de ghiață,
Ca un vis a dispărut.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.

Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Mi-amintesc de cuvinte

Cât de multe cuvinte formează tăcerea...
Mă rezem cu gândul de drumul uitat,
La capătul lui m-ascund după lună
Scriindu-ți cu voce, cuvîntul oftat.

Mă trezesc sentimente ce cad amețite,
Din ochi pică lacrimi și gesturi lipsesc,
Un ceas se ridică deasupra luminii
Când noaptea se duce dar stele lucesc.

Filigranul luminii își schimbă culoarea,
Mi-amintesc de cuvinte lăsate zălog,
Împletesc dimineții din versuri chemarea
Dar tăcerea revine și degeaba mă rog.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întâi Maiu

Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniștit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.

Toporașul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie.

Și din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.

Soarele mai sus se-nalță și c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Resentimentele susținute îndelung duc la cancer, critica și autocritica duc la artrită, vinovăția duce la dureri, teama și tensiunea duce la ulcer și dureri de picioare.

în Poți să-ți vindeci viața
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Invata cum sa folosesti puterea afirmatiilor in 21 de zile" de Louise L. Hay este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 18.60 lei.

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfață...
Cui i-se cioplește cruce?
Cin' s-a petrecut din viață?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Ațâțați de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopții-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de știre
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viața, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Și de-un veac, de-o veșnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fără titlu

Frunzele care cad spun poeme
despre dragoste și disperare,
despre pustiu și moarte
și curgerea lor, când roșie și caldă, când
galben-întristătoare,
ploaie de lacrimi friabile și putrezinde,
tânguire…
Frunzele care cad murmură poeme
despre răspântii și destinații îndepărtate!

poezie de
Adăugat de Ioan JorzSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noiembrie

Noiembrie, perlă pe cerul cenușiu,
treci din roșul călduț al zâmbetului de
octombrie, cu frunzele ce cad în vârtejuri
lente din galaxiile copacilor, -
când trupurile lor sunt dezvelite
și formele rămân dezbrăcate făpturi tăcute;
când iarăși pamântul își trimite ramurile, brațele
golașe, spre cer;
spre decembrie cel alb, ce barba-i
dezplitește stele din nori, - fulguite clipe
așezate în straturi albe și moi,
mărturia trecerii spre alt basm.
Noiembrie, te așezi liniștită în iarba verde,
ca o lună neinvinsă a toamnei.
Golașă ar fi amintirea fără tine,
fără încăpățânarea ta, fără secretele tale.
Amprentele tale sunt cele mai colorate
și mai aprinse din lunile anului. Ești povestea
fără de sfârșit a bucuriei inimii!

poezie de (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook