Sub bolţi de vis

Plutesc uşoare
miresme dulci
de flori rozalbe...
Bănuţi de soare,
sub bolţi de vis,
atârnă-n salbe.

Catolic templu
umil şi trist
exală cânturi...
Pe zid contemplu
icoane vechi...
Şi-n albe-avânturi

pribeagu-mi gând
se-nalţă lin
pe note grave
şi-ascult plângând
infiripări
de rugi suave.

Prelungi drapele
cu sfinţi ciudaţi
par vii cascade
pustii vântrele
pe mări de-argint
când noaptea cade.

Pornesc cu vântul
acorduri grele
de bronz pribeag
şi pe mormântul
atâtor trupuri
dansează vag.

Cu-aripi sfioase
imagini dragi
planează-n taină:
visări duioase,
iluzii mii
te-mbracă-n haina

multicoloră
de umbre moi
şi fermecate
o auroră
pe zări pustii
de mări pictate.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Nelinişti (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin munţii pustii de la nord, singuratic

Prin munţii pustii de la nord, singuratic
Se-nalţă un brad pe-un pripor;
Se leagănă-n vânt, aţipeşte; şi fulgii
S-aştern şi-l acopăr uşor.
Visează; şi-n vis i se pare că vede
La sud cum se-nalţă stingher,
Pe-o stâncă golaşă, încinsă de soare,
Un mândru şi trist palmier.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Pustiu... o lume ce arde,
fugind de potopul ce vine
din visele celor ce urcă peste noapte
şi plini de talent, pictează cu sânge,
pădurea şi lumea, ce râde, ce plânge,
într-un cântec plin de note grave,
de acorduri zburând pe hârtia pictată de moarte
şi ritmuri ce ies din chitarele sparte,
parfumând aerul greu al dimineţii
cu clipe pustii şi sute de ofuri.

Pustiu - o inimă rece promite iubire
şi scrie pe stele că ea e menirea
dar literele seci pictate în noapte,
s-au dus... s-au dus cu furtuna venită
şi-n urmă a rămas o inima tristă,
ce aşteaptă iubire...

Pustiu - pustie lumea, pustie menirea.

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe

Scapără-n noi tăciuni de cuvinte,
Orbim de-ntuneric, murim printre zări,
Se-aud vâjâind crini pe morminte
Renasc negre vase plutind peste mări.

Pornesc către noapte călcând peste vânturi,
Lovesc cu uitarea trupuri de nori.
Mori, omule strivit între gânduri,
Alungă mireasma durerii de flori!

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse

Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.

Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.

Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii de Mai

mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai
izvoarele iubirii se scurg în carafe
saturând orgolii oriunde pe plai.

pletele nopţii-s prinse cu aurii agrafe
stelele rezonează cu simfonii de nai
mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai.

fluturi pe flori sunt ţesuţi pe eşarfe
natura jubilează cu minuni de Mai
orele plutesc pe corzile de harfe
ori tanspun în slove sentimente corai.

mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresia

La colţ de stradă mor prieténii,
amantele se culcă cu mai mulţi,
copiii simt c-au devenit adulţi,
tot alergând pe străzile pustii.
Şi toamna rece vine peste noi,
iar frunzele, pe ritmuri de poem,
plutesc incert pe trenuri care gem
ducând soldaţii noştri la război.

Oraşul tot e un coşmar stupid,
iar oamenii stresaţi nu înţeleg
ce-i parte separată ce-i întreg
în graniţele care ne închid.
Şi-n orice întrebare e un chin,
îl resimţim în inimă şi-n gând,
se sting în noi speranţele plângând
pe marginile unui crunt destin.

Himerice imagini trec prin vis
şi ne trezim în spaime şi-n delir,
iar patul ni se pare cimitir,
plutind imponderabil în abis.
Iar cei apropiaţi, în mod fatal,
ne intră cu picioarele-n destin
şi când paharul de durere-i plin
ne internează noaptea în spital.

Dar, ca răspuns la gestul lor brutal,
pe doctori, care-s mai nebuni ca noi,
îi dezbrăcam şi îi închidem goi
într-un salon cu gratii de metal.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcitor

Prin frunze îmbătrânite păşesc
Prin ramuri, prin flori făr' de parfum
Peste ţinutul strămoşesc
Privesc plângând şi-apoi dispar în fum

De-ar şti cei ce-au plecat în alta lume
Că iarăşi pleacă paseri, dispar în zări
Că iar priveşte soarele de după culme
Şi iar pornesc furtunile pe mări.

Dar poate îi înştiinţează îngeri
Şi le oferă-n dar parfumuri de gutui
Să nu piară chinuiţi în veşnicile plângeri
Să nu conteze pe mila nimănui.

Când am murit cădea frunza din codri
Iar paseri plecau lăsându-mă stingher
Îmi amintesc şi-acum cum trecea clipa
Acum sunt spirit şi clipele nu pier.

Şi-aşa vor trece ani de-a rândul
În lumea mea doar veacuri ca un gând
Prin ramuri ude voi sta aşteptându-l
Pe-al meu părinte ce-l văd mereu plângând.

poezie de Alin Ojog (18 noiembrie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre animate

Cobor în game grele, nu mai ştiu să cânt
Şi nici măcar un zâmbet nu-mi mai amintesc.
Străbate anotimpuri gândul meu înfrânt
Şi-ntrebări născute de-atâta nefiresc.

Umbre animate în joc actoricesc,
Crispate, sub bagheta Unui-Nevăzut;
Luminei robi vom fi ce se aerisesc
Cu zboruri bănuite în necunoscut.

Nu peste mult purtând păcatul peste mări,
Cum păsările miresme de bucate,
Încremeniţi în viscole de abdicări,
Vom fi doar umbre cu ochii plini de moarte.

poezie de Stelian Platon (17 noiembrie 2012)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora tăcerii

Aruncă-mi
Ancora tăcerii
În rupte mări,
Scaldă-mi
Umbrele plăcerii
Cu ploi din zări,
Oferă-mi
Din neant
Culoarea tristei mări,
Poartă-mi
Pe talazul vocilor
Cântări,
Răpeşte-mă
Pe vânt
Dintre suflări.
Opreşte-mi
Visele
La ultimul cuvânt,
Şi-aruncă-mi
Ancora tăcerii
În triste mări.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu Dumnezeu

Pornesc, la pas, cu vântul de o mână,
Prin toamna parfumată, arămie;
Pe urma unei frunze ce îngână
Solfegiul trist, şi simt miros de brumă
Şi-un anotimp ce astăzi va să vie.

Pornesc la drum îngândurat, de parcă-
Îi sfârşitul lumii; lupta e pierdută!
Dar, văd pe mare,-'n-minunata barcă,
Pe Cel ce totul poate să întoarcă.
Din braţul Lui am scutul şi-o redută!

Pornesc la drum cu barca şi Luntraşul
Pe mări adânci şi-ades învolburate;
Pe mantia de - albastru văd locaşul
În care-mi voi zidi pe veci sălaşul
Cu binecuvântări nemăsurate.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din De mână cu El (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aşteptării

Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăştie mireasmă-n prag de seară,
Pe-o bancă, sub teiul încărcat, te-aştept să vii,
Din chioşcul vechi străbat acorduri de vioară.

Amurgul se coboară în ape străvezii,
Se tulbură în val priveliştea de-afară,
Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăştie mireasmă-n prag de seară.

Dorul m-apasă greu şi simt a lui povară,
Înfrânt şi-ngândurat te-aştept, tu n-ai să ştii
Că-n lunga frământare a serilor târzii
Singurătatea mi se zbate prinsă-n gheară,
Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceane

Mari păuni deschide apusul peste
orice plecare dintre ape -
şi dincolo de drum, dacă mai este,
trupul tău pe ţărm nu-ncape.

Trebuie să rătăceşti ascuns cu sara
prin pădurile uitate pe sub mări,
unde rădăcinile se nasc din flori ca ceara,
şi-unde nu cresc nici blesteme, nici ocări.

Zilele plutesc deasupra brumării,
ciudate, ca un zbor în somn, departe,

grele bolţi de domuri verzi şi fumurii,
unde viaţa de lumină se desparte.

N-are loc o stea să şadă
n-are cine s-o mai vadă...

poezie de George Drumur din Solstiţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros salcâmii

Miros salcâmii de-aici, de departe..
Parfum de aer proaspăt şi de vânt,
De crengi care se-apleacă la pământ,
Şi-aud chemarea lor în mii de şoapte.

Cu gust de miere şi copilărie,
Cu flori imaculate, mici şi albe,
Atârnă-n gândul meu frumoase salbe,
De amintiri pierdute-n poezie..

Pe drumul presărat doar cu petale,
Plutesc şi parcă zbor cu-aripi supuse,
Îmi împletesc trăirile nespuse
Cu aşteptări care mă duc la vale..

Miros salcâmii, şi-i simt mai aproape..
Cum zboară timpul peste-a lor tulpină!
Puţin mai scorburoasă, fără vină,
Îmi picură din seva ei pe pleoape..

poezie de Marilena Ion Cristea (27 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Îţi scriu cu aripile-n raze, dintre sori,
Atingătoare şi-albe-n traiectorii
În umbra lor de-argint să îţi omori
Ochii tăi recii, visătorii...

Aveau acele mări irizator contur
Mări de materii şi astrale doruri
Nostalgica-ţi privire de azur
Pleca spre anticele coruri...

poezie de Paul Polidor din Emigrant în reverii (1983)
Adăugat de Paul Polidor
Comentează! | Votează! | Copiază!

VII

Răpeşte-mă pe-adânci, mirate mări,
În care dorm păduri de madrepore,
Când luna-ncinge tristele lor flore
În fosforul adâncilor cămări!

Adie-mi selenarele chemări,
Şi poartă-mă în culmea albei prore,
În unduirea cosmicelor hore,
Pe mări adânci, pe vesperale mări!

Încet te duci pe braţele Palorii,
Spre cerul unde ard Nemuritorii...
Glorificată, pânzele-ţi întinzi,

În vântul larg, pe-al undelor tezaur:
Corabie ce vine de la Inzi,
Cu smirnă, cu tămâie şi cu aur.

poezie de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe în lumina Lunii

În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăţi de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină să mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.

Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopţii strună
Şi plutind sub vântul vechilor porunci.

Setea lor de viaţă îşi găsea izvor
În privirea caldă şi-n frământ de braţe,
Visul fericirii nopţilor să-nhaţe
Şi să-l facă scutul zilelor de dor.

Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin să mă-mpresoare-n nopţile pustii
Şi aşteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi scrie...

Voi scrie Adevăr pe braţele sleite
şi vor putea să ducă poveri nemărginite.
Voi scrie Adevăr pe inimi temătoare
şi vor porni pe mări cu duh de-mbărbătare.
Voi scrie Adevăr pe lacrimile grele
şi boabele de-argint se vor întoarce-n stele.
Voi scrie Adevăr pe buze prihănite
şi vor sfinţi cântări, şi vor sfinţi cuvinte.
Voi scrie Adevăr pe chin şi pe durere
şi zilele cu nori afla-vor mângâiere.
Voi scrie Adevăr pe ii şi pe ştergare
şi fiecare zi va fi o sărbătoare.
Voi scrie Adevăr pe duh de rugăciune
şi lumea întreagă va deveni minune.
Voi scrie Adevăr pe răni, voi scrie pe spini
şi voi culege mană, şi voi culege crini.
Voi scrie Adevăr pe tristeţe şi pe-amar
şi voi culege miere, şi voi culege har.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,
Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieţii mele curg
Din ce în ce mai reci şi mai pustii.

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!