Fecunditas
Se-ndoaie coapsa plopului pe culme
Când frunzele de-o nevăzută mână
Atinse cad și una câte una,
Zburând domol, se spulberă-n țărână.
Le văd în drum șiraguri așternute,
Un val de vânt le-nvolbură-n risipă,
Viața mea, la tine-acum mi-e gândul,
Cum te fărâmi tu, clipă după clipă!...
Trec zilele în goana lor pripită,
Și fiecare mai sărac mă lasă,
În orice clipă, minții zbuciumate
Câte-un drumeț îi pleacă de la casă.
Nu au popasuri gândurile mele,
Sămânța lor se zbate veșnic nouă
Și, călător pe drumuri nesfârșite,
Se risipește sufletul meu vouă!
În alergarea clipei călătoare
Atâtea-s date ochilor să vadă,
Și câte-mi trec fugare pe la poartă
Le cheamă toate sufletu-n ogradă.
Cu ele-mpart eu darurile mele!
Las inima comoara să-și desfacă
Și, când pornesc în calea lor pribege,
Cu ele duc podoaba mea săracă...
Nu sus în cer! Vă biruie înaltul!
Curmați-vă cărările spre stele,
Rotind răzlețe-n praful de pe uliți,
Vă vreau acolo, gândurile mele!
Cădeți, cădeți voi, frunze dezlipite,
Pe câmpul larg, în zbor, vă poarte vântul
Și vă-nfrățească rostul cu țărâna:
Pe urma voastră va rodi pământul!
poezie celebră de Octavian Goga din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre sărăcie
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Citate similare
Solus ero
Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătății mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuiește raza curată, viorie,
Când se oprește-n drumu-i pe-o strașină pustie,
Înveșmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâția fluturi în necuprinsul firii,
Și strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ți zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viață-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătății mele.
Eu port în mine noaptea, și-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănțuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolții cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-și scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra țintuire a lanțurilor grele
Cu praful sur al roții îi înfrățește rostul...
Zadarnic vrea să-și cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, și bletemă, și țipă,
Și sânge cald stropește trudita lui aripă,
Și veșnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de țărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce te cutremuri de-o luptă ne-nțeleasă?
Când zbor atâția fluturi în necuprinsul firii,
Și strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii...
poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre aripi, poezii despre îngeri, poezii despre vulturi, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge sau poezii despre stânci
Când gândurile...
Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Și greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase și fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Și când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Ușor să-ți bată la fereastră,
Și când salcâmi sub clar de lună
Și-apleacă crengile ușor
Ale mele gânduri să îți spună
De tine cât îmi e de dor.
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre Lună, poezii despre visare, poezii despre stele sau poezii despre somn
Clipa mea clipă...
Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la față,-
fir de risipă scurt ca o viață.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine țipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...
poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre lalele, poezii despre flori sau poezii despre Soare
În lumea lor
Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.
E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.
Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte țări,
Peste oceane, peste mări.
Își lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Și pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.
Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.
Vom fi și noi în gândul lor,
Rămași ascunși, în lumea lor
Purtați prin crânguri neștiute,
În sufletele lor mărunte.
Și vor veni din nou la noi,
Să-și vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre tăcere
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre vaci
- poezii despre urâțenie
- poezii despre supărare
- poezii despre soție
- poezii despre sat
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Suflete pereche
Azi, aș vrea să-ți dau o părticică
Din inima mea, pentru că, simt că,
Este neîndoios și jumătatea ta
Și din suflet dacă aș putea ți-aș da
O parte din viața mea, știind că,
Sufletul pereche împreună locuiește.
Gândurile mele adesea le subjugi,
Zboară către tine ca niște fulgi,
Plutesc în aer și curg dintr-un pufos nor,
Ca mie să-mi treacă de al tău dor.
La orice oră din zi și din noapte, tu strecori
În mintea mea, fermecate și dulci licori,
Îmbătată mă simt de-a lor tărie
Și aș vrea să zbor ca o pasăre din colivie.
Tu esti lumina din zorii dimineții,
Ce-mi aprinde zâmbetul pe chipul feții,
Și acest de binețe salut îmi dă puteri,
Să nu mă mai gândesc la ziua de ieri
Și să cred că-n zilele ce vor urma
Voi înțelege limbajul universal și-l voi accesa.
Tu ești o perlă rară din adânc culeasă,
Mai sclipitoare decât o piatră prețioasă,
Luminezi în noapte o lume-ntreagă,
Fără poate să știi că tu ești un colos,
Ce strălucești pentru a lumii folos.
.
Tu ești buchetul de mărgăritare
Ce-ascunde-n el al meu alean,
În mreaja lui sublim mirositoare,
Mă las purtată pe al vieții val,
Captivă dorului călător mă simt,
Cum e canarul ce vociferează-n colivie,
Deși sufletul mi rătăcitor ar vrea,
Să asculte doar muzică și poezie.
Un joc nevinovat împreună ne-a adus
Și-am descoperit întâmplător împreună,
O lume nouă, una de vis și de nedescris
Cine sunt eu, cine ești tu, sunt doar întrebări
Că răspunsul este scris dincolo de nori.
Orice clipă și zi de zi de noi trăită,
Este de un mister de nepătruns învăluită
Și dacă mii de întrebări îmi pun,
Mă cufund în gânduri cadențate
Și nu găsesc nicicum acea cauzalitate.
poezie de Georgeta Ganea (18 iunie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflete pereche, poezii despre dor sau poezii despre zâmbet
Iubire
Când luna sus răsare pe cerul înstelat
Inima mea, nebuna, se zbate ne-ncetat,
Se umple de iubire și dragoste curată
În timp ce stelele cad una câte una,
Magie presărându-mi în ale mele gânduri
Să fim legați o eternitate, de-a pururi:
S-o privești mereu, că acolo suntem noi,
Încoronați de iubirea ce ne-o purtăm pe veci amândoi
Veșnic îndrăgostiți, nedespărțiți de oameni,
Împărtășind mereu aceeași minune, cu-o rază sclipitoare, ce arde fără oprire,
Ce poartă numele de IUBIRE.
poezie de Diana Alexandra Sima (17 iulie 2012)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre încoronare, poezii despre inimă sau poezii despre curățenie
Iubire fără granițe
Iubesc marea și al ei nisip,
Tot ce văd și ce simt.
Iubesc al cerului infinit
Si valurile mării,
Ce se scaldă-n răsărit.
Iubesc natura,
Munțîi cu a lor
Podoabă dalbă,
Codrul verde al cărei
Inimă mă cheamă
Iubesc cerul senin,
Soarele, stelele și luna,
Zilele și noptile
Pierdute una câte una.
Iubesc florile
Și a lor parfum,
Petalele cu rouă
Ce se scutură pe drum.
Iubesc azi,
Iubesc mâine,
Nu doar pentru o clipă,
Iubesc cu pasiune,
Tentat să fac risipă
Dar frumusețea din suflet
Nu are margini,
Nici frontiere,
Am iarnă și vară
Toamna și primavară
Le am pe toate,
Într-un singur loc,
În al meu suflet.
Nu am timp să astept,
Să renasc, să trăiesc,
Să transced,
Și să mă pierd
Într-un infinit deșert.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre graniță, poezii despre viitor, poezii despre verde sau poezii despre toamnă
Si... trec trecand trecutul
E noapte, e timpul sa incep sa scriu, sa-i scriu iubitei mele,
De cand n-am mai dormit nici nu mai stiu,
Cum trec tacute zilele.
Si trec trecand trecutul meu
Si dulcea amintire-a ta,
Tot trec trecand trecutul tau
Unde se duc, iubita mea?
Unde se duc, de ce alearga si de ce oare se grabesc?
Cat de departe vor sa plece oare, luand cu ele chipul tau ceresc?
Vor oare ca sa mi te fure?
Sa rupa lantul care ne-a legat nu vor putea si-or sa indure
Furia unui suflet de lacrimi innecat.
Le voi lovi lipsit de mila,
Cu valuri pline de durere,
Cu ura ce am adunat-o-n suflet
Le voi lasa fara putere.
Lasandu-le fara putere, se vor opri din goana lor
Si am sa pot sa fiu din nou cu tine
Iubita mea, caci te ador!
poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre furie sau poezii despre durere
Timpul ne aleargă
Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Și zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, și-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veșnic ne grăbim.
Trebuie să facem și una, și alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.
Timpul ne aleargă și trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu și de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.
Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar ființe mute.
Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul și trupul ni le obosim
Si scânteia vieții, încet-încet, piere.
Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideți să trăim iar, cu-adevărat!
Haideți să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'
Să avem prieteni și să știm ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naște sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.
Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a ști când viața ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim
Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârșit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Și nouă, de noi, ni se face milă....
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre trup și suflet
Melancolie
Melancolic stau la poartă
doar cu gândurile mele,
Căutând a mea consoartă
în puzderia de stele.
Melancolic stau la poartă
în noaptea cu lună plină,
Gândurile sus mă poartă
unde zarea e senină.
Melancolic stau la poartă,
privesc cerul plin cu stele,
Printre ele a mea consoartă
strălucește ca și ele.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre melancolie sau poezii despre lună plină
Sânzienele gingașe
Sânziene dragele mele,
Voi aveți sufletul drag,
Vreau să fiu cu voi în stele
Și-am ieșit să văd în prag.
În seara asta mintea mea,
Caută-n stele cu privirea,
Că vrea să uite viața grea,
Și-ncearcă din nou nemurirea.
Acolo sus sunt ani pierduți,
Îi văd când sunt eu trează,
Dar îmi apar niște năluci
Și sânzienele dansează.
Pe-o rază caldă călătoare,
Văd o stea unde e iubirea mea,
Ce luminează ușor în zare
Și ea-mi bucură viața grea.
poezie de Eugenia Calancea (24 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Drăgaica, poezii despre seară, poezii despre dans sau poezii despre bucurie
Să zbor din nou spre soare
Mă uit pe cer și văd viața ca pe-o alinare,
Aș vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu ești o ființă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Și simt că sufletul meu ajunge în deșert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Și ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.
poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre deșert
Zbor
Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deși nu asta mi-am propus...
În fiecare zi, puțin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!
El, vântul, mi-a făcut traseul
Și zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!
Și, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!
De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre uitare, poezii despre realitate sau poezii despre naivitate
Ce te legeni?...
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.
Și se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Vestejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Este disponibilă și traducerea în portugheză.
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre noroc, poezii despre muzică sau poezii despre depășire
Mi s-a rătăcit și urma...
Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut pașii în timp,
Mi s-a rătăcit și urma către casa părintească,
De vreo șapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec și-au început spini și bălării să crească
Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger și-n veri fierbinți
Prin mireasma de rășină de la crengile de pin
Nu simțeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinți
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin
Parcă-i văd cum așteptau cu privirea înduioșată
Și împovărați de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă ațintiți mereu spre poartă
Doar ca să-și vadă copiii... altfel viața n-avea rost...
Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcați cu soarta lor și credința-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...
Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Și prin casă ard tămâie cu miros ca de rășină
Dar nu pot oricât aș vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare și plec capul spre țărână...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vară, poezii despre rouă sau poezii despre religie
Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)
Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.
Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.
Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.
Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.
Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.
Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.
Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.
Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.
cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prietenie
O plimbare-n mintea mea...
Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Și vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.
Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Și știu că viața mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.
Văd umbra ta în pașii tăi pierduți,
Ieșind din mintea mea cea trează
Ș-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.
Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Și speranța mea să vină de la soare.
poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre ochi sau poezii despre frică
Când berzele pleacă în august
Berzele se-adună-n stoluri și fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Și planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.
Și-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid și îi adună,
Stolul îi îmbrățișează și îi prinde-n rotocol
Și trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.
Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte țărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra și se pierd în depărtare...
Mă cuprinde o tristețe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă știu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla și privighetoarea... și mai știu că toamna plouă...
Și vin vremuri de restriște, vin cu ceață și cu vânt,
Vin cu burnițe și brumă, nopți și zile friguroase
Care-alungă zbor de fluturi și al păsărilor cânt,
Vin cu frunze ruginite, flori uscate... și angoase...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe
Peste sufletu-mi cărunt
Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.
Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.
Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.
Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre păr cărunt