Eteri... sau ... Etern (pretutindeni... tradus)
Filament e, subțire... dă lumini de wolfram.
Fină e, cum mătasea, venită din China.
Scumpă-i, peste filonul de aur, în gram.
Șarmu-i, Chanel natural și Ferrari-i mașina.
Stilu-i, Yves St. Lurent, de Paris adorat.
Estee Lauder-i e parfumul, adult în extaz.
Lasă-n urmă, când trece, vânt Zefir- aerat...
Muzica îi e Cabrel și iubește turcoaz.
Căutarea-i, într-una, de motto-uri eterne.
Cartea ei, Eliade, sau Kafka, Kipling...
N-o atingi, că-i mimoză, aventurile-și cerne...
Țara dragă-i Canada și poporul... viking.
În răbdare, are timp, rezervată cum stoic...
Ajutorul de-i ceri, îți dă tot... nu iubirea.
Credincioasă-i, cu suflet, ortodox sau catolic.
Ea iubește profund, doru-îi e nemurirea...
Nici nu cere, să-i dai, din nimic face tot...
Se hrănește din vis și visează mereu.
Zâmbetu-i permanent, inima-i un breloc...
Dacă lacrimi îi plângi, ea-ți redă curcubeu.
De deții un palat și regină o s-o faci,
Este pildă de-a fi, în morală, cultură...
De-o iubești cu nesaț și ești parte-n săraci;
Nu cunoaște reproș... Va trăi în natură!
Doar rămâne să-i fii partener ideal,
Forță brută, de minte și mușchi de velur.
Să o chemi, cât e timp, căci pasaju-i fatal...
Vei striga în neant; nu-i ecou de retur.
Gustu-i, e o aromă și mâncarea nectar.
Mângâierile-s dulci și ușoare, de puf...
Nu țintește celebru, are un simplu avatar...
Epoca preferată-i... Moliere și Tartuffe.
Stă adesea în lectură, muzica-i e pasiunea.
Poezie adoră, dansu-i drag... noapte-zi...
E-o româncă de neam, dar Quebec regiunea...
Limba ei e franceza... "Elle s'apelle Eteri"!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre țări
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Decizie mortală
Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
că așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!
... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.
... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!
... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, să înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!
Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre promisiuni, poezii despre plăcere, poezii despre naștere, poezii despre moralitate sau poezii despre gânduri
Imaterial...
Ca să uităm...
Nu se produce de la sine
Chiar dacă gândul ne întoarce.
Eliminăm, ce credem că nu-i bine
Și de e rău, și lacrimă ne stoarce...
Nu o vărsăm..
Să ținem minte...
Ne dăm silința de-a reține tot,
Sau cel puțin dorim o fracțiune
Și insistăm, crezând că alții pot,
Să apelăm la rațiune...
Dar ne dezminte...
O amintire...
E un mister, de "clip" incontrolabil
Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.
Ce-i important, nu e indiscutabil;
Reții detalii mai puțin reale...
Nu-i retrăire...
Un vis...
E o dorință ce nu poți atinge,
Un ideal, de-a fi, sau material.
Dar e și-un șir de-imagini; că-i senin și ninge...
Sau întâlniri cu chipuri neștiute-n spațiu sideral;
Nimic precis...
O realitate...
Este puterea de-a te recunoaște
Plin de defecte-... să te vezi că ai.
Pe cei din jur- chiar ura de se naște-
Tu circumstanțe atenuante să le dai...
Este-o necesitate...
Surpriza...
E șocul tahicardic, "flash" de adrenalină
Cu înțepături sternale și apnee scurtă.
Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;
Produci pupile fixe în extaz... derută...
Căci este miza...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre dorințe, poezii despre surprize, poezii despre realitate, poezii despre ninsoare, poezii despre idealuri, poezii despre hărnicie sau poezii despre bine și rău
Celălalt
Se umple timp de tine, spațiu-i vid
Dacă nu ești, mi se oprește totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e țel... cenușă este focul.
Nu mai e sunet de-ți dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai ești un sunet
Și nici speranță nu-i când bun rămas
Nu-ți lași... nici fulger nu-i de nu ești tunet.
Nici vânt n-adie de nu te atinge
Și amprentă-și caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Ești poezia vieții din neantul prozei.
Cum un cristal de gheață nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulcești
Sorbind sarea și amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... ești gesturi îngerești.
Ești nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existența însăși cum lumea-i doar una
Ce-o ți tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre trandafiri, poezii despre sunet sau poezii despre proză
Labirint...
Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferența de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.
Îl venerăm cu toții... "alimentul",
Ce ne menține, treaz și productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Și-n reușite este... instrumentul!
E gelatină pură, de-energie,
Ce-și schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îți-asigură, de-ți meriți... efigie!
Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îți spune, de alegerea e bună,
Și lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.
Cu el e cert, că poți să faci un ban...
Îți spune, start, și unde să oprești,
Să nu fi prost, dar nici să nu jignești;
Te învață să fi drept, sau nu... să fii infam.
El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învață, dacă să clipești,
Ca să câștigi ceva, de șmecher ești;
Să știi, cum să profiți, să ai folos.
Cu el te-ajuți, din mâini cu stil să dai...
Să bați în ritm, sau să lovești mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ți păzești onoare;
Să furi, de ești un hoț... dacă nu ai.
Tot el te-ajută, avantaj să scoți
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi și tu, să poți.
El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.
Cu el te naști, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.
Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îți aparține, să ți-l crești treptat...
Să ți-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ți dea mister, să fii, de nepătruns...
Te învață, dacă vrei, cum să conduci.
Îți poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ți-arată cum să-i duci.
Dar știe și conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ți fie ție bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferență; sănătos, sau boală.
E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine ești.
Te învață să câștigi, spunând povești;
La alții, să faci rău... și ție bine!
Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferența, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îți trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre sănătate
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre schimbare
- poezii despre răsplată
- poezii despre ritm
Perturbabil
E previzibil 'n tot ce face
Și din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poți desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!
Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influențând fără motiv!
Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!
E contrafort la hotărâre,
Nu știe sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!
Atenție, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veșnic balanță, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!
E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanțe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de fațete!... Perturbabil!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre limite, poezii despre fățărnicie sau poezii despre copilărie
Îndemn de bun... simț
Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranță
Pe-un individ, sau pe-o vacanță...
Să știi; nu-i unic! E alternanță!
Părtaș să-ți cauți, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ți pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simți straniu; drag ți-e și-altul!
Nu e partaj fără împărțire,
Cum suflet nu-i fără simțire,
Și schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!
Doar crezi, dar cald îl simți, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre zbor, poezii despre vacanță, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre timp, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre suflet, poezii despre iarnă, poezii despre dor sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre dor
Har de părinte
N-am să știu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ți revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculț, c-un mobil
cu roți de lemn, luat cadou, de părinți... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-și ia grâne-n desagi...
Ce-ți privesc, cu mult drag, turuitu-ți din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Își iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiți, ne avuții, de pe ulița în sat...
ce-au căsuță-n paiantă și servici pe la stat.
Film, apoi se derulă. Oh... la școală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, și-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalți, tu, speranța de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
ușoară, doar ție-ți, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulți și cu faimă... vestit.
Doar să uiți de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiți, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinși, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Și cu lacrimi în ochi și sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de ești mic, sau ești mare-
în odaia, cu cruce și cu candelă, arzând...
și cu poza-ți icoană, în locul, de sfânt.
În cel timp, ce tu stai, și-n oraș de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre încălțăminte, poezii despre școală sau poezii despre viitor
Poli... tic-uri
Ce extaz novator moșteniți din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiți ca fanatici;
Când tot voi sunteți gluma, cât și sursa... de lei!?
Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deștepți, creatori?
Care-i școala, sau știința; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?
Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alții să facă?
Cum de știu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.
Sunt cu sutele, mii, îmbrăcați peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări își fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiți, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, țel cu... șpiluri.
Nu îi doare de alții, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru șpăgi și injurii. Și plecări reci, trași de hamuri.
N-au nimic din părinți, sau câștig din breslaș.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ți și când ceri, fug în laș!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.
Și de bani și de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ție îți dau ceva fise...
Telefon să plătești; să-i anunți... de ești mort.
Și te îndeamnă,- frumoși, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toți curați, impecabili, în mașini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să muncești pentru ei... nu copii!?
Ne înțeles este omul, ce-a învățat tot prin știință
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputință;
Când putea să-și conducă, singur, țara ce-i dată.
Nici nu știi- ce ușor e să-ți pui învățatul
Cel din școli ce-ai tocit și-i plătit de părinți-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulți, să-i ajuți, nu să-i minți.
Doar voința lipsește, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu școli... și cinstiți.
Să produceți schimbări- cu efectul major
Material și moral- în fericiți, și plătiți!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre știință, poezii despre minciună sau poezii despre vorbire
Între meridiane
Pe țarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Și nu-i ce-a fost; nu ți-e la cap, un umăr...
Nu poți fi doar o țintă, să tot dai!
Și întors, în lumea largă acceptat,
Așa cum ești, cu tot, cu tarele etniei,
Revii căutat, știi- doritul meseriei;
Măcar ești roata lipsă, din mers, neșchiopătat!
Doar gândul, iar himeră, îți tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ți-ar mai cere din nou, o altă voltă
Și dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!
Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Și lași un zi de zi, câștig, amici leali,
Zburând cu minți zălud, spre paria reali,
Din țara, toată rană, ce-și fură viitor...
Și nu găsești, iar, cine să-ți fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Și furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!
Revii scârbit de tine, te pipăind ce ești
Și-ți juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrățișând pe-ai tăi și alți ferici, că vii
În țara ce te așteaptă; doar tu să o primești!?!
... Uitând de măscăricii, din naștere... prostești!!!
PS
Când țară n-are grijă de mine, individ
Și Stat de vorbe goale, ce tot eu țin, mă fură,
Iar un popor, ce-și zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Și "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre înot, poezii despre zile, poezii despre viteză, poezii despre vinovăție sau poezii despre tinerețe
Sfătoși prieteni
Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Și pe nevastă s-o faci fostă
Și de nu au, tu să le dai?!?
Veșnic prezenți în a da sfaturi
Nu-și fac din rezultat probleme,
Că la eșec n-au de ce geme;
Singur te cureți de rahaturi!
Nici pentru bani nu-ți sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ții nătângule dom' Goe...
Din ei să-ți facă un audit!
De vrei să-ți iei mașină nouă
De lux, cu șarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?
Poți tot să spui; n-ai bani, ți-e rău,
De-n urmă ești cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E și spital, e și bulău"!?
De-ți sunt și la servici, colegi,
Te poți baza că-ți pun o pilă
La șefi; că tot le plângi de milă
Și-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!
Așa că ține-te de gură
Până și dinți de ți-or cădea;
Că de lătrat e vreo cățea
Sfătoasă... și de mușcătură!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre șefi, poezii despre soție, poezii despre sfaturi, poezii despre rouă, poezii despre prietenie, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Părinții mei
Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!
S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?
Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!
Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?
... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?
Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
Să vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, să dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!
Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!
Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca să le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinții mei!
Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?
Să știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!
Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre voce sau poezii despre vară
Din tot ce-i
Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăștii lumea de nectar,
Din stele ești o călătoare
Regină, în stupul planetar.
Din munții albi de spumă castă
Ești piscul ce vor toți s-atingă,
Din închisori ești o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.
Dintre petrecerile lumii
Tu ești dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brățară viageră.
Din tot adâncul de mister
Ești mina-n pietre prețioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Ești flacăra de rugi pioase.
Din fundul de abis marin
Tu ești lumina călăuză,
Din glas ești sursa de suspin,
Din scris doar tu te-așterni, o muză.
Din toate viile-nsorite
Tu ești esența de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Ești singura ce dă candoare.
Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.
Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simț, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moștenit.
Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopțile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.
Din fiecare clip-a vieții
Doar tu-mi faci ore de nesaț,
Din anii dulci ai tinereții
Doar tu mi-ești chip de vis la braț.
Din tot ce nu-i și din tot ce-i
Să plămădești ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ți fiu ingredient pe listă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre existență
În trecere...
Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.
Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.
Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.
Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranță către nemurire!
Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.
De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenței către lumea de apoi...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre uitare, poezii despre tăcere sau poezii despre trup și suflet
Nicicând ferice
De ce e vinovată fericirea
Și n-ajunge credința, cartea,
Să nu împiedice extaz, cu moartea;
Să-ți ia iluzia, că-i, nemurirea?
De ce e pedepsită fericirea
Cu trecerea în suferință;
Să n-o poți invoca, cu neputință
Și-afundul în abis îți e menirea?
De ce ne e furată fericirea,
Să n-o avem decât pentr-o clipită
-Ce-o sorbi într-un nesaț- ispită
Pierdută tot, luptând cu istovirea?
De ce e confiscată fericirea
Să nu fie izvor de veșnicie;
Ți-l ia-n neant, pe fiul ce învie
Sau fiica, ce n-atinge feciorirea?
De ce e blestemată fericirea?
Din ce tenebre Dumnezeu ne paște;
Ne ia Mesia-n fiecare Paște
Și de Crăciun, ne redă amăgirea?
De ce ne este luată fericirea
-Ca o himeră ce n-o merităm-
Și numai crucea sorții ne-o purtăm...
Rămâne-n nesfârșit... închipuirea?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre prăpăstii, poezii despre cărți, poezii despre cruce sau poezii despre Dumnezeu
Cum să iubești femeia
Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile
Chiar înainte de a se trezi
La tine-n brațe să o ții
Să îi vorbești în șoapte
S-o strângi în brațe
Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îți este tot mai dor
Visurile sunt stări ce le trăiești în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubești cu voluptate
Poți să-i vorbești de vise, iubește-o în realitate
Să o iubești la mic dejun
Spune-i că fără ea ești un nebun
Să-i amintești că e frumoasă
Să o săruți când pleacă de acasă
La ea întreaga zi să te gândești
La prânz și seara doar de iubire să-i vorbești
S-o rogi de ea să îți vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
Să-i amintești, când tristă este
Că viața-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârși
Atâta timp cât ea te va iubi
Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Și dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii și poezii
Să o privești în ochi
În mână capul să îl ții
Să o săruți pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăți, dacă ești plictisit
Să îi vorbești de viitor
De ea mereu îți va fi dor
Să-i amintești de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat și-o despărțire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
Și seara când acasă stați la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Și dacă îmbrățișați mai beți un par cu vin
Să-i spui că viața lângă ea este un vis divin
Chiar dacă anii au trecut
Să o iubești la fel de mult
Și fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră
Cum să iubești femeia, rămâne
Pentru mulți bărbați un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre numere
Trucurile cafenelei... "literare"
Încerc să fac o caldă analiză
La o ceașcă rece de cafea
Stând în picioare,
Căci la mese nu e loc...
Și mi-a luat timp să intru-n priză
Să fiu și eu așișderea,
Să-mi iau un aer oarecare;
Să pot, de alții să-mi bat joc.
Presupunând că ești un stoic
Și nu renunți din prima zi
La un melanj de bun venit
-Ce e-un amestec de capcană
Printr-un limbaj din mezozoic
Cu scop precis de-a se hlizi-
Vei fi-n final tot "neprimit"...
La farfuria cu tocană.
Că-n fond nu-i loc de-arome fine,
Nu e cafeaua elixirul,
Nici limba nu e elevată,
Ideile sunt puerile...
E-o cloacă ce se întreține
-Cu blăblăieli de nu-și știu firul-
De poezie neritmată
Și comentarii infantile!
În fond, zic ei, nu-i niciun bai
De stai să fi eternul prost
Sau vrei să pleci, un umilit
De scuipături pân' la refuz...
Au lumea lor, jegos alai,
Se știu cu toții pe de rost,
Tot ce le spui ești un smintit,
Nu-i înțelegi... senil mofluz.
Jignirea le e zilnic hrană
Și de răspunzi... tu îi jignești!
Te pot bloca, anunță-admin
Că ești un porc sau un măgar!?!
Îngeri, sunt ei, cu loc în strană
Și expresii hâde femeiești,
Cu parte din limbaj divin...
Cât de bun simț, ei n-au habar!
Doar ce "crează" aici e "bine",
Sunt singuri și artă și modă...
Sunt "albi"... în versuri de doi lei
Se lingușesc la... reciproc,
Clasic... e nulul de la sine,
Mesaju-i depășit, de-o vogă
De vers, ce recunosc doar ei...
E-n fond un schimb de nul, în troc!
S-adună-n clinciuri femeiești,
Dar nu de doamne, ci de țațe...
Căci de citești din comentarii
N-ai ce alege, e-un jargon
În tari senzații... în rău de mațe;
De cum răspund băieți... plugarii
Flatulentați... că sunt "garçon"?!?
Și trucul ultim este... miza!...
Căci orice scriu ei, este-o joacă;
Prea talentați, fac vers lejer...
E doar o simplă parodie...?!?
Să-i lași domol cu expertiza
Căci nicidecum nu se strofoacă,
E-o chestie de caracter...
Nici nu te-ai prins, îs o seminție!!!
În final, există o morală;
Cum poți să fii, nefiind nimic...
Să joci doar roluri ce-ți convin
În trupe bine închegate
-Învăluindu-te de fală
De-un Univers cum Teatrul Mic-
Convins de singurul destin;
D-un viitor... de minți spălate!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cafea, poezii despre versuri, poezii despre țărani, poezii despre teatru sau poezii despre talent
În trecerea grăbită
În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.
Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.
Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ți timp să guști frumusețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.
Fă-ți timp de rugăciune, de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.
Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să-i dai vieții și morții tale preț.
Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre păduri
Acasă
Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poștal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.
Reper de-o casă
și un obicei,
e-o limbă
și c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numești "ai mei",
unde natura nu se schimbă
și doru-i sigur vis real, din iluzoriu.
Ciudat liant e,
nu-l poți dezlipi
de ești plecat
și nu ști cât vei sta
oriunde-ai fi și câștigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelență loc predestinat.
Ție hard de cord și minte, orice-ai îndura.
Este o casă
sau o țară,
unde îți sunt străbuni
și mulți contemporani,
îți este locul de trăit și stat la masă;
acolo unde-i veșnic primăvară,
unde chiar și dușmani ți-i știi, cum c-ar fi buni...
Căci ei îți vorbesc limba, te-nțelegi... toți sunteți suverani!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre poștă, poezii despre natură, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe
Iubire-i?
Știți voi oare iubirea
Ce pe cord lasă rană
Sau țintiți fericirea...
În egoism de Satană?
Știți de-a ei consecință
Cum omoară de vrei
Sau că-i naștere în ființă
Din nectar dat de zei?
Sau aveți simț fugarnic
De profit, palmares,
Folosind în fățarnic
Fadul hâd interes?
Credeți doar bani ce-alegeți,
Aștri, promiteri multe;
Fără gând să purcedeți
La morala din culte?
Doar țintiți săgeți minții
Noi amanți să vă fie.
Folosiți ispitiții
Pururi slugi la mândrie.
N-aveți timp de reflecții
Doar iubiri cât mai multe;
Caracter de "dejecții"
Meritorii în insulte!
Nu e vârstă, morală
De copii profitați.
Iarna vindeți drept vară
Ziua în noapte-o schimbați.
Cu eleganța îi smintiți
Iluzoriu creând.
Vă luați timp să mințiți,
Nu căiți la înfrânt.
Ca un vultur la pradă,
Din a voastră înălțare,
Vă hrăniți din ofranda
De naiv cu candoare.
Nu uitați însă roata...
"Rău făcut îți revine"!
N-ai idee când soarta
Îți redă groaza în bine.
Recompensă îți ofer
La căința în spre bine;
Neperversul ți-l cer
Schimb iubirii în destine.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre vârstă, poezii despre vulturi, poezii despre naivitate sau poezii despre mândrie