Singurătate -
pe banca scorojită
bunica plânge.

haiku de Valeria Mahok (25 iunie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate -
la uşa scorojită
bate poştaşul,
pe holul întunecat
moşul îşi târâie anii.

tanka de Valeria Mahok (31 iulie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătate, eşti o balanţă între greutăţi şi libertate.

definiţie aforistică de Valeria Mahok (13 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile -
pe banca putrezită
umbre pierdute.

haiku de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise de vară
pe banca învechită -
doarme pisica.

haiku de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jarul iubirii -
romanţa tinereţii
bunica cântă.

haiku de Valeria Mahok (25 iunie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise urâte, iar...
petale de magnolii
rănite de vânt,
Pe banca învechită,
vorbele au mutit.

tanka de Valeria Mahok (4 aprilie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

seară de vară –

pe banca scorojită

umbra teiului

haiku de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă vie -
sub salcia bătrână
banca veche e ruptă;
regretând răul vieţii,
un om m-aşteaptă iar.

tanka de Valeria Mahok (30 septembrie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă Haiku

Singurătate -
Abisul liniştii spart
de razele Lunii.

haiku de Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul

Dacă în singurătate
Nici să cugeţi nu mai poţi,
Atunci neîntârziat
Ai să-mparţi apă la morţi.

epigramă de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi bate liniştea în geam
Şi tâmpla caldă pe divan,
Gândurile răzvrătite nu mă ocolesc,
Amintirile în singurătate nu obosesc.

Valeria Mahok (22 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de-a vă plânge nefericirea gândiţi-vă cu ce-aţi greşit faţă de semenii voştri.

Valeria Mahok (29 iunie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă uitată
Sub iedera uscată
plânge un pisic –
Ecouri prelungi
Sub ziduri părăsite.

tanka de Valeria Mahok (22 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi bate liniştea în geam
şi tâmpla caldă pe divan,
gândurile mute nu mă ocolesc,
amintirile în singurătate nu obosesc,
doar se răzvrătesc în noapte,
ca ţelul lor divin să-l împlinesc,
înainte de moarte.

Valeria Mahok (22 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul cu lacrimi grele,
Pedepsind muritorii cu cele mai rele...
Plânsul înmoaie însăşi Natura,
Cu timpul toate se duc de-a dura.

Valeria Mahok (23 iunie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tristă singurătate...

O, tristă singurătate!
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i şi-al lor,
să-şi piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.

O, tristă singurătate!
floare veşnic ocolită...
de apropiaţii tăi,
ce rezişti ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credinţă,
plăcută lui Dumnezeu.

O, tristă singurătate!
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ţi greu,
mesaje vii cuibărite,
dar divin în sânul tău,
Ispite din tinereţe,
care m-au curtat mereu,
arta şi credinţa coaptă,
veşnicia în neam lumesc,
cheamă oamenii buni îndată,
şi mă strigă câteodată,
cu speranţă că trăiesc.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai deocheat, singurătate...

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Şi slalom printre necazurile vieţii am făcut,
Ca un schior olimpic pe un teren virgin,
Dar m-ai găsit călită, ca oţelul
Şi n-am îngenuncheat,
Ca cei ce fără vlagă i-ai lăsat.

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Şi drumul vieţii mele în casa ta umbrită s-a oprit,
Tăceri înlăcrimate şi vise poticnite,
Ca iedera pe garduri m-au înbrăţişat,
Dar nu pentru mult timp,
Căci amorţirea rece îndată mi-a pierit...
Şi spiritul meu nemulţumit
Spre şlefuire vie a gonit.

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Şi încredere în tine nicicând nu voi avea,
Viaţa printre oameni voi petrece,
Căci unii de la alţii avem ce învăţa,
Iar a ta provocare mutuală,
Cât voi trăi o voi sfida,
mereu o voi sfida.

poezie de Valeria Mahok (9 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micu...

Cine-i Micu?
E bunica ce sfinţeşte
Tot ce Dumnezeu iubeşte.
Tot ce e mai scump pe lume,
Nobleţea şi bunul nume,
Ţara, neamul şi copiii,
Comori sfinte, fără preţ,
Bucurii şi slăbiciune...
Artă veche cu renume,
Stemă cu respect în lume,
Neam frumos, să nu te pierzi!
Spune Micu, în rugăciune,
Când se roagă lui Isus.

poezie de Valeria Mahok (17 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!