Paradoxul creației
Pășeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.
Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.
Căci limba nu servește la nimic,
Chiar de vorbești, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul, ce mi-l cer, devine mic?
Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorințele nebune- câștigate...
Ce-am învățat, mulți ani, când făceam carte...
Și mulți apoi, gândindu-mă deștept...
Și poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Și niciodată, țel, nu reușeam,
Ci un produs... a sute de persoane.
Nu știu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ține...
Și timp, nu irosește de pomană!
Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce știința... îmi povestește? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu știu, precum un greier.
N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susțin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge- nu sclavajul.
Abil, ca șarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâș mă mișc, nici pom nu urc ușor.
Și chiar cu sticle de dublez vederea,
Și aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Și nici distinge, chinul, sau plăcerea.
Și chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine;
Tot nu aș umple univers... de miere.
Iar dacă aș fi Chanel, Armani... toți,
Cu averi imense și laboratoare;
N-am cum s-ating esențele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coți.
Chiar galaxie, de buchet, de-aș da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Așa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.
Atunci, ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre dorințe
- poezii despre apicultură
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre știință
- poezii despre șerpi
- poezii despre vorbire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Mă tem
Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!
Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......
Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?
Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!
Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!
Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!
Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!
Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!
Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!
Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!
Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...
Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre inteligență
- poezii despre draci
- poezii despre înfrângere
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre vampiri
- poezii despre sânge
Balada unuia ca tine
Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit și nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roșcat, brunet, sau poate blond.
Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos și blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut și dulci și-amare.
N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteț pe cât am fost de bleg,
Printre bogați și printre săraci.
N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Și am trecut prin viețile a mulți...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuți
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.
Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă șterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toți și unic prin trăire.
Mă poți cunoaște dacă te uiți în tine.
Sunt genul cel iubit și cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi poezii despre iubire, poezii despre viață, poezii despre vagabondaj, poezii despre sărăcie, poezii despre păr roșcat, poezii despre păr blond, poezii despre frumusețe, poezii despre flori sau poezii despre eroism
De-aș fi perfect
Perfect nu sunt și nici nu mi-aș dori,
Chiar dacă Ceru-mi este-n suflet Crez;
De-aș fi perfect, nu m-aș deosebi
Dintre perfecți când o să înviez.
Cum eu, aici, sunt doar o frunză-n vânt,
Nu îmi doresc perfecțiunea-n zbor,
S-ajung, acolo-n Cer, perfectul sfânt
Dar nici aici perfectul muritor.
Perfect mereu, în verbul meu modest,
Nu pot a fi, chiar dacă alții-mi cer,
Dar mă crucific pe-un cuvânt celest,
Ca versul meu s-ajungă pân'la Cer.
De-aș fi perfect ca om sau ca poet,
Nimic nu ar mai fi din propriul eu,
C-aș deveni Lumină-ncet, încet
Iar eu nu pot fi însuși Dumnezeu...
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre perfecțiune, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre verb, poezii despre suflet sau poezii despre sfinți
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre suferință, poezii despre pâine, poezii despre prăpăstii, poezii despre obstacole, poezii despre noroc, poezii despre fericire sau poezii despre donații
Introspecție
Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.
Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.
N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.
Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.
Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.
Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!
Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.
Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!
Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.
Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.
Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!
Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!
Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!
Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.
Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.
De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...
... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.
Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre șefi, poezii despre votare, poezii despre valoare, poezii despre tată sau poezii despre schimbare
Ipostază
Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, știut, neștiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alții, ce nu-s eu și nu mă știu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Și nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe șleau!
Și cin' l-ar fi scris și nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat și nu-l știu,
Timpu-mi pierd -neștiut cât îl am- doar să fac retușări și obiecții,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alți răi; e mereu prea târziu
Și rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecții!
Ce simplu-i de spus necunoașterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neștiinței;
Căci sunt din mulțime și reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluții, să fac semnu' egal... neputinței!
Și atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că și voi tot la fel l-ați jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine și-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l știu blestemat,
C-ar fi, el, reușit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre cuvinte sau poezii despre ignoranță
Gânditorul
Îmi caut veșnic alte definiții
Așa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiții
Și plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.
Tot metaforic vreau și-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanță,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Și de prostia etalată-n soi de importanță!...
Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorința, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea și cum cerea, mânca... flămândul?
Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Așa cum și natura pare sau o fi? Nu știu
Și nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai ușor, fără obstacol ca-n deșert... pustiu!
Și câte exemple sunt, de "limpezi" reușiți... Ce fistichiu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre pictură, poezii despre natură, poezii despre mâncare, poezii despre mofturi sau poezii despre metafore
Întâmplarea de a fi
Străbat dimensiuni prin porți celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înțeles
de ce, și cum, și nici chiar... cine este.
Și trec din viață-n viață, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc și să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.
E totul programat - așa îmi pare;
să schimb ceva nu pot și mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.
Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
și făr-a ști ce-i scris în Cartea Mare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre cărți sau poezii despre cunoaștere
Nu întrebați !
Nu mai răspund la întrebări,
Răspunsuri n-am la ele ;
Le-am căutat în patru zări,
Dar cred că-s sus, la stele.
Nu pot nici eu să îmi explic
Lucruri nenumărate...
Nevolnic e omul și mic,
Dar la vrea ști pe toate.
Nu știu de rostul pe pământ,
Știu cum doare iubirea...
Nu pot găsi nici un cuvânt
Să explic fericirea.
De ce alerg mereu s-adun
Comori nemăsurate?
În inimă n-am ce să pun -
Iubirea-i scrisă-n carte.
Nici nu pot ști ce drum e bun
De străbătut în viață...
M-așez confuz sub un alun:
Iubire... vis... speranță...
Nu mă-ntrebați, vă rog, nimic,
Ce-i rău sau ce e bine!
Vă dau dintr-un răspuns un pic:
Omul nu veșnic ține!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (29 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre inimă sau poezii despre comori
Ultim regret... de debut
Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...
Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...
Nu pot nici trist să fiu, să plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!
Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă să fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...
PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam să interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre somn, poezii despre păr, poezii despre plâns, poezii despre negru sau poezii despre naștere
De ce...
... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre nuditate, poezii despre noapte, poezii despre mâini sau poezii despre minciună
Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre început, poezii despre viitor, poezii despre teatru sau poezii despre râs
În loc de prefață
N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Și nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câțiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...
N-am fost așa precum se spune
Și nu sunt nici așa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Și nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aș putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aștept un cititor cinstit să mă răzbune
Și să m-arate lumii cine sunt!...
N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediții repetate -
Volumul voluptăților mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Și greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...
Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deși există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Și tot așa, la fel,
De la-nceput și până la sfârșit -
Până se va-nțelege ce daltă de oțel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre boi, poezii despre trecut, poezii despre tipografie, poezii despre stânci, poezii despre sfârșit sau poezii despre senzualitate
Traseu
... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...
(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)
... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre promisiuni sau poezii despre lumină
Tăcere
Mă recunoști?
Da
desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Și nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ți mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate
doar să te privesc
Îți amintești?
-toate în viață au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îți explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o știe:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aș fi putut să te urăsc
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viața mea.
Și n-am să-mi însușesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aș fi primit mai mult
Nici un cuvânt
Nu am să-ți zic.
Oricum n-ai înțeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deșert ce ne desparte.
Și chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre plumb sau poezii despre numismatică
Lumea mea e-n poezie
Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.
N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.
Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.
M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.
Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre trandafiri
EU NU MĂ POT TÂRÎ CÂND TE IUBESC
Încerc a fi aici enoriaș
Cum azi îmi dau poruncă preoți noi,
Dar vreau să-ți fiu, Părinte, un ostaș,
De-aceea nici genunchi nu vreau să-ndoi;
Că Tu ai vrut Lumina Ta s-adun,
Și ochii mei să-și ia lumini din Cer,
Deci, eu, în jos, cum oare-aș fi nebun
Să pot privi și-n Iadul rău să pier?
Eu n-am primit, zvârlit pe-acest pământ
Și soarta grea de șarpe-aici căzut,
Mă lasă, Doamne, deci, să fiu un sfânt
Cum chiar m-ai vrut, făcându-ți chip din lut!
Eu știu că nu mă vrei nici tu plecat,
Că după chip și-asemănare-ai vrut,
Să-ți fiu, aici, chiar Fiu crucificat,
Dar vertical, cum Tu m-ai conceput!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre lut sau poezii despre iad
N-am chef
N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Și răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aș duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... și mai pot?
N-am chef să mor când biruie căldura
Și sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morții ura,
Cât pot iubi Femeia... și mai pot?
N-am chef să mor când este plin de roade
Și-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aș lăsa belșugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... și mai pot?
N-am chef să mor nici pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aș aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... și mai pot?
Mai merg arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâșnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Și nici nu știu de ce mi-am pus problema!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre femei, poezii despre întuneric, poezii despre văi, poezii despre schi sau poezii despre medici
Conflict interior
E tare gheața, știu - și nu ne este bine,
E tare gheața, știu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, știu și este și-ntuneric,
Iar singurul câștig e că par mai puternic!
...
Dacă aș fi rămas copilul ce-l știai,
Sau, cel puțin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!
Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiți, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neștire!
Așa că, mă-nțelege și nu mai fi de gheață!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viață...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Și poate, cine știe, n-o să mai eșuăm!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre copilărie sau poezii despre naivitate
Dregători
Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.
Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!
Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?
La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!
Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!
Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală sau poezii despre nevinovăție