
Există o întreagă viață în care te documentezi, faci cercetări care duc la rezultate neinterpretabile, deci științifice... Cauți să afli din punct de vedere filosofic, pe de o parte, cum lucrează sunetul asupra spiritului uman, și pe de altă parte care sunt condițiile în care sunetul este recâștigat de cosmos de la care a fost furat de om.
citat celebru din Sergiu Celibidache
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Ce se mișcă? Materia crudă substanțială: o coardă, o masă de aer sau de metal. Știm că totul este mișcare. Dacă sunetul este mișcare, atunci ce diferențiază sunetul, care poate deveni muzică, de celelalte mișcări? Structura sa specifică este de neînlocuit, care îi stă la bază: vibrațiile egale și constante. Pentru o anumită unitate de timp, același număr de vibrații: aceasta este esența tonului muzical.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce știm despre sunet și despre tonul muzical? Nu cu mult mai mult decât omul preistoric, care, urmându-și o chemare lăuntrică spre libertate, îl descoperă prin căutări pline de har și îl împrumută nepremeditat din univers. Sunetul este mișcare. Sunetul este vibrație.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un punct esențial al înțelepciunii stă în proporția justă în care ne îndreptăm atenția pe de o parte asupra prezentului, pe de altă parte asupra viitorului, pentru ca nu cumva unul să strice pe celălalt.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza fatalității există războaie și o parte a omenirii trebuie să fie dominată de o alta. Fatalitatea se face vinovată că nu este posibil să fie mai puțină suferință pe pământ decât a fost dintotdeauna. Fatalitatea poate fi raționalizată din punct de vedere filosofic drept "lege naturală" sau "destin omenesc", din punct de vedere religios drept "voința Domnului", din punct de vedere etic drept "datorie" - pentru caracterul autoritar ea este întotdeauna o putere mai mare exterioară individului, căreia individul nu poate decât să i se supună. Caracterul autoritar venerează trecutul. Ceea ce a fost va fi în veci. Să dorești sau să muncești pentru ceva care nu există dintotdeauna înseamnă crimă sau nebunie. Miracolul creației - pentru că creația este întotdeauna un miracol - se află în afara experienței sale emoționale.
Erich Fromm în Texte alese (1983)
Adăugat de Homo Novus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu înțelegi ceea ce auzi, deoarece atenția ta este în căutare de sunet. Când cauți sunetul, te separi de liniște. De aceea, înainte de a asculta sunetul, ascultă liniștea din care provine sunetul. În acest fel, te vei elibera de nevoia de a înțelege, iar această eliberare îți va aduce o înțelegere mult mai profundă a realității.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce fiecare ton în parte este un sistem solar, între el și aparițiile adiacente există relații strânse, nearbitrare și neinterpretabile. Aceste relații se formează nu numai în spațiu, ci și în timp. Ceea ce muzicologia ignoră cu desăvârșire este structura temporală a apariției epifenomenelor și efectul lor, reflectat în universul afectiv al oamenilor. Esența muzicii se află în relația ton-om și în căutarea corespondentelor dintre această structură a sunetului și structura universului afectiv uman.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stabilind faptul că lapsusurile care au un sens, departe de a fi o excepție, dimpotrivă sunt foarte frecvente, acest sens, de care încă nu s-a vorbit în legătură cu actele ratate, va apărea în mod necesar ca lucrul cel mai important și vom avea dreptul să împinem pe ultimul plan toate celelalte puncte de vedere. Vom lăsa de-o parte toate momentele fiziologice și psihofiziologice, limitându-ne la cercetări pur psihologice asupra sensului, asupra semnificației actelor ratate, asupra intențiilor pe care acestea le relevează.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vorbim de marea psihiatrie, atunci genetica are un cuvânt greu de spus, o importanță mare. În cazul nevrozelor, este o problemă psihologică, duhovnicească. Există o manifestare a bolii, pe de o parte, și niște factori de mediu care pot duce la apariția bolii, pe de altă parte. Dacă omul trăiește în niște condiții normale din punct de vedere duhovnicesc și sufletesc și duce un mod de viață sănătos, nu va dezvolta această boală.
Dmitri Avdeev în interviu (10 martie 2008)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul
Crezi
într-un bărbat care duce cu fața la spate
o femeie pe pieptul lui
care duce cu ceafa în față
un copil pe spatele ei
care duce cu un obraz întors
un alt obraz neîntors dintr-o parte
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
cu noi în spate cu spatele la voi
cu voi în față cu fața la noi
în altă parte
din altă parte
aici!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există o diferență reală între intelectualism și inteligență. Intelectualismul lasă afară ceva ce are inteligența și ce este într-adevăr o parte a spiritului uman. Sunt mulți oameni care sunt foarte intelectuali și au totuși o judecată absolut greșită.
citat din Thomas Foran
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea majoritate a conflictelor interioare sunt cauzate de identificarea completă a oamenilor cu ceea ce conține Viața, fără a conștientiza Viața în Sine. Conținutul Vieții, nu înseamnă Viața în Sine, ci ceea ce se petrece în Viață. Identificarea cu conținutul Vieții, te face Una cu conținutul Vieții și te ține departe de Ceea Ce Ești Cu Adevărat: Viața în Sine, care se exprimă printr-o formă umană. Liniștea în Sine, care se exprimă printr-o formă de sunet. Nu ești sunetul care provine din Liniște, ești Liniștea din care provine sunetul, căci orice formă ar prinde sunetul cu care te identifici, Liniștea rămâne neschimbată. Sunetul vine și pleacă. Tu, rămâi. Prezența Ta rămâne, indiferent de diversitatea sunetelor care îți calcă pragul realității.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă un zgomot îți perturbă liniștea, înseamnă că liniștea ta este condiționată de zgomote. Înainte de a percepe sunetul, scufundă-te în dimensiunea Liniștii în care a fost creat. Mergi dincolo de sunet și percepe Liniștea din care se manifestă sunetul.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul există în Liniște. Dincolo de aparențele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniștea este fundamentul creației, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniștea nu cere, Liniștea nu condiționează, Liniștea nu așteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniștea se oferă pe Sine, se dăruiește în mod necondiționat și susține, fără efort, existența sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniștea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniștea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniștea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Liniște, iar această Liniște se îngrijește de buna funcționare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conștient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniștea nu face zgomot și nu cere atenția sunetului - tocmai de aceea este nesfârșită.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- spirit uman
- Spiritul uman este o entitate indivizibilă, în sine închisă, care se confruntă mereu cu o multitudine de înfățișări. Este un "unu" și poate avea de-a face, în același timp, doar cu un alt "unu".
definiție clasică de Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu se poate îndruma temeinic agricultura dacă nu vom avea întinse cercetări științifice aplicate la condițiile noastre de pământ și climă, la plantele și animalele adaptate la mediul nostrum , la organizarea cea mai potrivită pentru condițiile economice și sociale în care ne găsim.
citat din Gheorghe Ionescu Șișești
Adăugat de Dr. Ilaria Doucet

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu se poate îndruma temeinic agricultura țării dacă nu vom avea întinse cercetări științifice aplicate la condițiile noastre de pământ și de climă, la plantațiile și animalele adaptate mediului nostru, la organizarea economică cea mai potrivită pentru condițiile economice și sociale în care ne găsim.
citat din Gheorghe Ionescu-Șișești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clopotele au devenit parte integrantă a religiei creștine în jurul anului 400, sunetul lor care îi cheamă pe creștini la slujbă fiind prima lor legătură cu Crăciunul - o asociere care se păstrează și astăzi.
Gerry Bowler în Enciclopedia Crăciunului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un șir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naștere, vibrează și ele laolaltă și se întrunesc într-o multitudine complet nouă și rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariții adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spațiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparțin sferei familiei sunetului de bază. Așadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoțit de familia sa, care îi aparține și îi este aproape. Și foșnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcția de întemeiere a conștiinței mele, pentru că sunt nediferențiate.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce se identifică total cu sunetul - cu forma - să mediteze la acest adevăr: înainte de sunet, a fost Liniște; când sunetul se va consuma, va rămâne Liniștea, care a fost mereu în fundalul sunetului. Când forma s-a născut, a fost tăcută. De ce oare? Pentru că tocmai venise din Liniște. Pe măsură ce pășește prin tărâmul sunetului, forma începe să învețe limbajul sunetului și uită de unde provine, ajungând să se identifice complet cu tărâmul sunetului, tărâm pe care pășește doar în vizită. Această raportare exclusivă la sunet, îi creează formei o amnezie temporară, care o desparte, fictiv, de Liniștea din care provine. De ce? Pentru că privirea formei este direcționată exclusiv pe formele de sunet și pe mișcările acestora. Iar lumea sunetului - a formelor - nu este permanentă, ci este supusă mereu schimbării. Iar ca rezultat al raportării la sunetul exterior, atunci când sunetul se va consuma, forma va suferi, deoarece va pierde existența respectivului sunet.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punct de vedere psihologic, trebuie să distingem două forme de ateism. Mai întâi, un ateism satisfăcut, optimist, care își găsește expresia în ușurarea resimțită de om la gândul că nu există Dumnezeu... Pe de altă parte, există un alt tip de ateism care constă în a spune: "Dumnezeu a fost asasinat", așa cum făcea Nietzsche. Primul repetă: "Dumnezeu a murit, slavă Domnului! În consecință, ne putem organiza viața de aici, după bunul nostru plac". Celălalt spune, în replică: "Ce tragedie că Dumnezeu a murit! Totul e pierdut, viața nu mai are nici un sens pentru noi."
citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!