Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ferice de părinții 1980's

Adesea nu știu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Același timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ținut la piept în brațele de mamă dulce;
Femeia caldă și blajină cu trup și suflet încă fată.

Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeș la culoare
Și părul bucle larg căzând pe umeri mici și sâni de ceară...

... Aduși din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viață care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i ușoară...

Și nici nu pregetă o clipă să șteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face și trece zilnic prin oraș,
Ce spală, calcă, coase zdrențe, gătește ca să pună masă
Și așteaptă în zâmbet zilnic soțul cu proaspăt chip... de îngeraș.

Și timpul trece, tot ce-adună chiar de primește o bomboană
Aleargă sufletul la gură să aducă-n casă tot ce strânge
Să crească și pe noua ființă ce-i sora mea, o dolofană.
Dar tot cu zâmbetul pe buze, căci fericirea nu se plânge.

Iar viața care trece-n vuiet pe lângă ea nici nu contează,
Copii la școală învață bine, speranța singură nu moare,
Plătește mult la pregătire, ține doar pâine, nu oftează.
Și în dragoste deplină tatei oferă totul că nu doare.

Tot împreună cu bărbatul în timpul liber face casă
Frumoasă, mare ca s-avem; pe drumuri nu vrea să ne lase.
Mereu pe jos aduce hrană cu mâini roșite de grea plasă,
La școli înalte ca să poată, să țină doi copii în clase.

Eu reușitul drept răsplată îi las să fie fericiți
Plecând cu diplomă de merit să demonstrez bun simț, cultură.
Mă îndrept pretins specialist, zâmbindu-le; lăsați prostiți
Căci nici nu știu de bine e?! Cum să se arate-n conjunctură?

Se pare că cei 7 ani ce îi invoc crescuți acasă
Au fost prea mici ca să mă îndrume. La suflet cum să dau zălog
Căci nu-i de-ajuns nici ajutorul ce-am returnat cu bon de casă
Lăsând doar dor în inimi frânte; ce tot ei dau, nu eu îi rog.

Și tot nemulțumit în viață căci doar mașină și mulți bani
N-ajung la țeluri mult sporite de faimă, libertate, carte,
Mă îndrept cu zel spre nouă lume din cei ce ne erau "dușmani"
Trecând ocean cu multe spume și vise pline... de departe.

Și bine-o duc măcar în parte, copii răsar căci ăsta-i ciclul,
Tot vreau mai mult, să strâng, s-adun, să am avut mai meritoriu.
Nu-mi uit părinți, dau telefoane, căci știu că le-am produs supliciul
Ce ei nu-l plâng, deși răspund; la zilnic interogatoriu.

Cu drag i-am invitat să vină, căci libertatea și-au avut-o,
În vizită de țară nouă cu case-n nori și bunăstare
Ca un câștig ce se cuvine, dar nu de dat c- au obținut-o
Pe merit fericiți să-mi vadă; ai mei copii de peste mare.

Dar doar o lună au vrut să stea, căci nimeni n-are grijă acasă
Și două gemene-i așteaptă, nepoate mici, copii de soră.
Tata îmi muncește zi lumină, grădina mare-o dă la coasă
"Tondeoza" neștiind a conduce; iar mama croșetează robă.

Se întorc cu ochi sclipind de lacrimi de nici nu știu la ce sunt bune.
Regret de despărțiri, plecare sau stat atâta fără tihnă?
Sau dor pentru cămin cu fete ce de "iubire" le-au dat nume
Și multe griji ce au în sarcini; plus sorei ca să-i dea odihnă?

Dar ce mă fac căci școala multă, IQ-ul înalt nu-s de folos.
Nici bani ce-am strâns cu sârg de muncă și dor de ei nu au ajuns.
Nu știu s-o fac. Nu sunt capabil, deși copil sârguincios,
Să cumpăr o eternitate. Să nu rămân un bun de plâns

Am pus în joc a mea iubire, tardivă cum o dăm cu toți
Și-am vrut câștig de nemurire, cu doctori fazi.... puțină știință.
Dar chiar de suflet faci implant nu poți părinți să-i faci nepoți,
Nici viață în taler nu poți lua, nici bani n-ajung; e neputință.

S-au dus pierduți în veci, departe, un tată Dumnezeu și-o mamă
Veniți ca mine, în începuturi; plecați doar trup în scânduri lucii.
Pierduții minții căci doar simțitu-i rămas aici pe cruce, în ramă.
Iar tot ce-i dor, iubiri, speranțe, plăceri de bine, griji, ambiții,

Sunt doar făclii; căldură dându-mi la nesfârșit de existență.
Cu o credință filantropă de-a face bine pân-la moarte
Aș vrea să mă întrupez Mesie, să împrăștii duh și experiență
Să uit de rău, de răzbunare, de avuții, de vini deșarte.

poezie de (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.

Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.

pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparține

Controlul, rațiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deșarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Și ce-ar putea să-și dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el și el e în tot

Nimic nu-l oprește, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mișcare continuă, infinit, atracție lucidă
Și dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noțiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toți și în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".

Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.

Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se țin firavi de mână- de au pe cin' să țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, -asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".

Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se așează încet la masă, și scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...

poezie de (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destin

Ce vină am și ce blestem m-apasă,
De mi-a fost dat să fiu copil sărman?
În casa mică și sărăcăcioasă,
Ne înmulțim, în fiecare an.

Iar sărăcia noastră tot sporește,
M-am înfrățit, de când mă știu, cu ea,
Sunt resemnat, norocul nu-mi zâmbește,
De-aceea-nvăț să mă descurc așa.

Eu nu visez iPod sau telefoane,
Căci nici nu știu la ce mi-ar folosi,
Nu vreau cadouri mari, de milioane,
Ci pâine s-am pe masă, zi de zi.

La masă, nu m-arăt nemulțumit,
bucur de orice îmbucătură
Și-am învățat, așa, în sec, -nghit,
Când în vitrină văd o prăjitură.

Iar vara, când pe lângă mine trece
Vreun copilaș mâncând o înghețată,
Înghit din nou în sec, beau apă rece
Și uite-așa răcoresc îndată!

Când e vacanța gata, nu m-aștept
La uniformă nouă pentru școală
Și tac, deși pricep că nu e drept,
Dar cui cer eu, oare, socoteală?

Eu văd că nu-s curat, ca alți copii,
Și, deseori, îmi este cam rușine,
Dar merg la școală, zilnic, orice-ar fi,
Chiar dacă unii se feresc de mine.

Eu, iarna, Moșului cel bun nu-i cer
Nici brad, nici jucării, doar sănătate,
Și-s mulțumit de am, când este ger,
Șosete groase-n cizmele uzate.

Ce multe-aș mai avea de povestit,
Dar viața m-a-nvățat că-i de prisos...
De oameni buni eu sunt compătimit,
De alții-s ajutat, dar ce folos?

E viața mea și chiar nu am ce face,
Căci de-aș putea, destinul mi-aș schimba
Dar o-ntrebare tristă nu-mi dă pace:
Copiii mei ce soartă vor avea?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexander Pope

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înțelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minții mele pui hotar
Vreau doar să știu că Tu ești bun
Iar eu sunt orb și n-am habar.

Dar chiar și-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău și ce e bine
Și Trupu-n Soartă l-ai țesut
Însă Voința susține.

Și ce-mi dictează Conștiința
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez ființa
Și caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aș putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
fim supuși precum un prunc.

Nu mă lăsa fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu lași mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greșesc și n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Și scapă-mă de-a mea Trufie
Și de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nțelepciunea nu ți-o știe,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om -nvață
Și cum să-ndrept ce e greșit
ofer milă și povață
Ca să-mi revină însutit.

Deși sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poți să mă îndrumi socot
În viață și când moartea vine.

Pâine și tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu știi de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spațiul ca templu
Și ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ți știu Cuvântul.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "An Essay on Man Hardcover" de Alexander Pope este disponibilă pentru comandă online la 102.99 lei.

Motivație... sau fără

Cei plecați din alt secol - nu fugiți nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăți și dorințe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "ființe".
În speranța de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
petrec peste veac - de mileniu sfârșit -
Graduând multe școli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoți.
Căci, în țara mioarei de plai, nu mai poți!
Merge anapoda totul, mulți pierd viață... Ce bun?!
Judecați sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îți vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfășoară cu șaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toți punându-și aproape, ai lor; să se știe
Partizani fără țară... Înspre-a țării hoție!
M-am scârbit de orgii, neputință. Sărac,
Mi-am lăsat o credință; fugar am plecat,
Pe tărâmuri mai noi de Vespuci, de Columb;
găsesc noi prieteni, mai sinceri în gând...
Tot de ai mei- cei fugiții din timpuri străvechi-
Neîntorși doar de sila, din zvon la urechi!
Din cea țară, cu rege... nu; regină se pare...
Unde tot e cinstire, valoare, onoare,
Cu respect de dreptate, iubire de frați;
Nu pretinși guvernanți, parlament, magistrați...
Ce-n discurs ne conduc și își asigură plată...
Și ne întorc la trecutul de om, la primată.
Căci, știu doar de al lor ban, egoiștii de ei;
Propagandă făcând cât dai, nu să iei!

Dar, ce este, sau fostul cu gust de pelin,
Gând nu-i piedică-n dorul de vis revin...
Și să stau- să las totul din cel ce- am ajuns-
Să-mi continui destin neștiut, nepătruns.
găsesc la morminte de buni, dintre ai mei,
Cea credință lăuntre; "Eternul de-l vrei
Îl obții doar cu harul de a da... căci de iei,
Nici prieteni nu ai- purtătorul de vină-
Ce nu știi fi bun, ca iubirea să-i țină.
Anii toți, cei pierduți într-o goană de avere
Să-i împarți, la cei mulți, chiar de nimeni nu cere.
Să faci parte de viață, cunoașteri citite;
Alor tale rudenii de neam, ne școlite.
Cu credință și har dăruiește deplin!
Lasă suflet, nu oase, în pământul divin".

poezie de (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!

Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor "dreagă"!!!

poezie de (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Și mame ce au sufletele blestemate
Care dau viață la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conștiință
Acei ce condamnă doar la suferință

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonați, sărmani
Femei lipsite de omenie și iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns își strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulți copii îndurerați
Prin gări și prin spitale abandonați
Sunt tot mai mulți copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
obligăm statul îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig și foame
E tot mai plin pământul de cretini și ipocriți
De acele bestii ce pretind că sunt părinți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tur-retur

merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i așa?
Mai am și răsărituri de văzut,
Și mări, chiar și oceane, de trecut,

Mai am atâția trandafiri de dat
Și-atâtea suflete de alintat,
Mai am și visuri, multe, de-mplinit
Acum și mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu știu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când știu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aș face griji, sau geamantan,
Când știu că pe acolo-i tot ce am?
De ceplânge pentru-o viață, doar,
Când alta mă așteaptă la hotar?

Așa , dragii mei, plec doar puțin
Deși eumai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toți avem biletul... tur-retur!

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Și au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu știu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
sunt și ei oameni,
Nu sunt stafii!
iubim acești îngeri vii.

poezie de (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aspirație

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
-nalț, tot mă-nalț, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nuvreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur și țintesc absolut...
De mă vreți înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ și îl faceți mai greu,
Sunteți huma și lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau ușurința, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aș putea, aș purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experiență.
Las trăitul meschin și ambiții, și hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existență...
... În esență!

poezie de (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suferința

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.

Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui -ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.

Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.

poezie de (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinții plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, așa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nudoare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradoxul creației

Pășeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu servește la nimic,
Chiar de vorbești, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorințele nebune- câștigate...
Ce-am învățat, mulți ani, când făceam carte...
Și mulți apoi, gândindu- deștept...

Și poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Și niciodată, țel, nu reușeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu știu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ține...
Și timp, nu irosește de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce știința... îmi povestește? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu știu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când susțin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca șarpele pot să mă strecor,
Prin apă înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâș mișc, nici pom nu urc ușor.

Și chiar cu sticle de dublez vederea,
Și aripi de metal poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Și nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Și chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, fiu bine...
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine;
Tot nu aș umple univers... de miere.

Iar dacă aș fi Chanel, Armani... toți,
Cu averi imense și laboratoare;
N-am cum s-ating esențele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coți.

Chiar galaxie, de buchet, de-aș da în dar,
Eu dragoste nu pot, răspândesc;
Așa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.

De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu visezi, fără să știi că-s viu,
sunt palpabil – și chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.

Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști , tainic, ne-am iubit.

Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea -ți spun că îmi ești drag㠖
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slut㠖
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.

Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele moar㠖
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Diodor Firulescu

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu și tinerețea,
La fel ca voi!
Și am lăsat acasă gândul, măvoi întoarce.
Venim aici crezând vom deveni nu mai bogați,
Dar totusi ne mână dorința de a ne îmbunătăți puțin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forțată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiți!
Prietenă îți este decât noaptea...
Cu ea tu te trezești,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viață mai bună.

Mergem muncim pământul altor țări...
Și pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Și brațe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii și părinții altora,
Cei pe care suntem obligați să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noștrii părinți și copii,
Cine are pivirea ațintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de mașină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poți avea în țara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinerețea este bogăție...!
Un chip mai vechi, o față suferindă, o mașină, câțiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaște,
Curioși și necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoși și încă au părinți... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-ați făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână și-ți arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi și casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut și ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învățând mergi
Și unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook