Învăţaţi de la ei...

În iarna "81 în... Latina se numea
În lagăr de fugiţi "profughi stranieri" stăteam
Cehi, albanezi şi ruşi, maghiari, poloni eram
Blestemuri de popoare... cu comunistă stea

Nu cunoşteam nici limbă, nici cum să cer înduplec
Prin semne, simpatie... ne înţelegeam oricum.
Din toţi aveam prieten pe acel debut de drum
Un fost circar polon, un clown... cu mare suflet.

El m-a învăţat credinţa, mai mult decât aveam
M-a ajutat în limbă să o cunosc mai bine
Mi-a explicat istorii de leşi, de ruşi... de mine
M-a dus la Vaticanul... Papă polon de neam.

Plecaţi apoi aiurea peste oceane... mări
Ne-am regăsit pe plaiuri de-o ţară uriaşă
Primiţi ca regi... gândeam, dar doar valori în faşă
Ni se dădea normalul, la martori de... orori.

În numele durerii, al vieţii... de-a fi demn
Popor ce nu acceptă nicicând exemplul lor
Lăsaţi false adevăruri sau crezuri de-autor
Vă conjur preţuire... poporului Chopin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
şi m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranţa în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranţa... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele şchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărţii
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Aşa ajuns în ţara anilor din urmă
în ţara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în faşă
şi fericit şi plin de siguranţă.

Dar a venit tata şi când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-şi arma
şi a împuşcat cu două gloanţe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărţi.

poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Ballard

În vara puterii mele
L-am înjurat pe Dumnezeu, dar el nu mi-a dat nici o atenţie:
La fel de bine aş fi putut înjura stelele.
În timpul ultimei mele boli eram în agonie, dar neschimbat,
Şi l-am înjurat pe Dumnezeu pentru suferinţele mele;
Oricum, nu mi-a dat nici o atenţie,
M-a lăsat de capul meu, cum, de altfel, a făcut-o întotdeauna.
Aş fi putut, la fel, să înjur Edificiul Presbiterian.
Apoi, cum începusem să-mi pierd puterile, m-a cuprins groaza:
Poate îl alungasem pe Dumnezeu cu înjurăturile mele.
Într-o zi Lydia Humphrey mi-a adus un buchet de flori
Şi mi-a trecut prin minte c-aş putea să mă apropii de Dumnezeu,
Aşa că am încercat să mă fac prieten cu El;
Dar la fel de bine aş fi putut încerca să mă împrietenesc cu buchetul.
Acum eram deja aproape de secret,
Pentru că chiar aş fi putut să mă împrietenesc cu buchetul
Aducând tot mai aproape de mine dragostea pentru buchet –
Şi astfel mă apropiasem mult de secret, dar....

epitaf de Edgar Lee Masters din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

A trecut insesizabilul noroc al vieţii mele
definitiv
şi m-a prins pe piciorul greşit
al neputinţei să fac cale întoarsă,
pe care n-o mai ştiu oricum,
căci urmele lăsate s-au tot şters,
s-au depus în semne,
pe mine însumi, adunate
de nespălat...
eternitate,
eternitatea mea...
cu numele etate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bestialitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stupoare

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrenţuit,
De mult, de când doar ştiu, că încă nu eram...
De alţii, zişi de-ai mei, ce tot l-au ciopârţit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Şi-l vând şi-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alţii o fac, în ţara lor vecină,
Punând la loc, la toţi, aceeaşi bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Şi tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toţi, pe străzi... nu-n internat!?!

Aveam şi Nistru odată şi leşi aveam vecini
Şi aur am avut... făcuse cloşca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduţi, la răsărit... oriunde şi oricui!!!

În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Şi odată preoţi caşti, cu minţi mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul mi-a schimbat priorităţile vieţii, m-a învăţat să dau valoarea pe care o merită fiecărei întâmplări din viaţa mea şi m-a ajutat să fiu mult mai ordonată, disciplinată, riguroasă. Ca la armată! Cu program bine stabilit, cu grijă pentru toate minutele şi pentru toate poftele, pentru că acum sunt mult mai atentă la alimentaţia mea.

citat din Elena Gheorghe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea învăţătoare

-Ştiţi voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învăţătoare?
Vă spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuţă a mea!

Ea m-a învăţat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine raţa de la baltă''
Şi cu,, Moşul de la vie''.

Şi tot când eram micuţă
Îmi povestea despre Guguţă.
Cum încăpeau sub cuşma lui
Toţi copiii satului.

De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de nepreţuit
Pe pământ-ele-s tezaur!

M-a învăţat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!

Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în şagă-
M-a învăţat bunica dragă
A bucătăriei artă!

Cum se cerne făinuţa,
Cum se face măliguţa.
Cum se frământă aluatul
Şi cum se coace cozonacul.

Plăcintele cum se prepar
Şi cu bostan, şi cu mărar.
Cum se împleteşte un colac
Şi biscuiţii cum se fac.

Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Şi m-a învăţat să împletesc
Colţuni din cei mai groşi de lână
Ca iarna, nu cumva să îngheţ!

Priveam cu drag la a mea bunicuţă
Cum ţesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliţă''
Perne şi ştergare.

Mai croşeta ea horboţele
Ca neaua albe şi frumoase.
Apoi înfrumuseţea cu ele
Prosoapele din casă.

Harnică era bunica,
Precum albina şi furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!

Bunica multe m-a învăţat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!

Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret şi, din păcate,
Se pierd tradiţiile toate!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechiuşă?

Am luat o lecţie de la un câine,
O căţea, în fond o umanitate-
Despre credinţa oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nţelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să ştiu c-avea dorinţe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferinţe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni şi c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Şi mă vedeam culcat iubitei 'n lanţ de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Şi-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Ştia de-atunci că i-a fost soarta gravă
Şi-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce şi-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost şi morţi deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoşi şi i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veşnic o hoinară
Ce supravieţuia în mii de circumstanţe;
Era o enciclopedie d-experienţe, relevanţe
Şi mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu ştiu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferinţa
Căci niciodată nu şi-a exprimat voinţa
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălţat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duşi, mai duşi, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat şi suflet şi angoase,
Dar dimineaţa crudă o-ngheţase...
Murise Urechiuşă, ca o binecuvântare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de iubit...

Oare aţi auzit???
Cineva a povestit
Intr-o limbă pe un grai scâncit
Doar ce m-a privit

Şi am fost cucerit
A lui blană m-a încălzit
A lui privire m-a vrăjit
Şi m-am îndrăgostit

Frigul afara a venit
Eu in casa mea l-am primit
El mai bine s-a simţit
Şi iubire mi-a oferit

Voi să îl ştiu de frig ferit
Vrea o vreme să mă facă fericit
Îl ofer in dar pe el la cine ştie de iubit
Şi mă simt deosebit de nemaipomenit...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important om cu care am jucat a fost Ion Iancovescu, un actor nemaipomenit. De la el am învăţat mult. M-a luat cu el peste tot şi făceam turnee, deoarece el nu avea familie. Aşa că m-a luat ca un fel de om al lui. Mi-a oferit nişte lecţii inimaginabile pe care nu le făcusem la Conservator. El mi-a arătat mai mult decât aş fi putut învăţa.

citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porci

La ceasul când mama mea era în dureri
au înconjurat casa şi cartierul, toată ţara
a fost arsă în foc, cum arde febra.
M-au urcat într-un camion ca pe atâţia alţii
dezbrăcaţi de viitor. N-am mai fost strigat niciodată
pe numele meu, nimeni nu m-a mai chemat,
aveam doar un număr lung, precum drumul
pe care mergeam, sau mai degrabă,
pe care eram duşi: noi eram porci
cu un număr tatuat,
pe un drum întunecat în mijlocul nopţii.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă culcam seara, niciodată nu aveam chef de somn. Stăteam întins în pat cu ochii deschişi şi ascultam sunetele îndepărtate ale unei sonate beethoveniene ce ajungeau la mine de la câteva încăperi distanţă. Mamei îi plăceau sonatele din volumul I. Apoi veneau mazurcile, preludiile şi valsurile lui Chopin, iar câteodată Liszt. Compozitorii ruşi preferaţi de mama erau Ceaikovski şi Rubinstein. Anton Rubinstein era la apogeul faimei sale şi mama îl considera un fenomen mai mare chiar decât Ceaikovski. Un portret al său atârna deasupra pianului.

Serghei Prokofiev în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz (tare-i rău să fii singur, când eşti bolnav!)

M-a pălit o gripă dură
Cu dureri de cap şi gât
Şi o tuse de-anvergură
La pământ m-a doborât.
Nu mi-a trebuit mâncare,
Nici ţigare, nici cafea
Şi aveam şi febră mare
Şi spinarea mă durea.
Singură, ca vai de mine
Mi-am dorit să mor subit.
Mi-ar fi fost cu mult mai bine
Moartea dac-ar fi venit.
Dar, mi-era de poezie
Şi de Cookie, că le las
Şi mi-am tras una-n chelie
Şi azi am făcut un pas.
Mai târâş, în patru labe
M-am urnit şi-am scos-o-afar'
Cum oi fi ajuns în casă,
Nu prea ştiu şi n-am habar.
Am mîncat şi o lămâie,
Că nu pot să mânc nimic
Şi din cap până-n călcâie
Mă zgâlţâie-un drac de frig.
Sper să nu mă duc de-acuma
La loc cu verdeaţă, zic.
Pentru lume e totuna,
De mai sunt sau nu-s nimic.
Da' mai vreau s-apuc o vară,
Să mă mut lângă copil.
Şi să mai trag o ţigară
Şi s-ajung şi la azil...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adancul necurmat al iubirii

Am incercat mereu sa aflu pacea,
Am cautat-o inlauntrul meu,
Am rascolit prin amintiri si vise
Si am gasit doar cerul meu, mereu...

Doar cerul meu. Albastru infinit,
Si dincolo de-albastru, Dumnezeu.
De-acolo pan-aici, intr-o secunda
Nici o distanta;numai cer si eu...

Pe aripa de suflet ma inalt,
Iubind ce-mi este dat, fara oprire,
Iubindu-L mai intai pe Dumnezeu
Ce m-a vegheat mereu de la sosire...

A fost cu mine cand eram copil,
Cand, tanara, iubire-am intalnit,
Cand greu mi-a fost pe cale deseori,
EL niciodata nu m-a parasit.

poezie de Iulia Comaniciu (27 iunie 2011)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!