Motivație... sau fără
Cei plecați din alt secol - nu fugiți nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăți și dorințe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "ființe".
În speranța de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
Să petrec peste veac - de mileniu sfârșit -
Graduând multe școli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoți.
Căci, în țara mioarei de plai, nu mai poți!
Merge anapoda totul, mulți pierd viață... Ce bun?!
Judecați sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îți vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfășoară cu șaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toți punându-și aproape, ai lor; să se știe
Partizani fără țară... Înspre-a țării hoție!
M-am scârbit de orgii, neputință. Sărac,
Mi-am lăsat o credință; fugar am plecat,
Pe tărâmuri mai noi de Vespuci, de Columb;
Să găsesc noi prieteni, mai sinceri în gând...
Tot de ai mei- cei fugiții din timpuri străvechi-
Neîntorși doar de sila, din zvon la urechi!
Din cea țară, cu rege... nu; regină se pare...
Unde tot e cinstire, valoare, onoare,
Cu respect de dreptate, iubire de frați;
Nu pretinși guvernanți, parlament, magistrați...
Ce-n discurs ne conduc și își asigură plată...
Și ne întorc la trecutul de om, la primată.
Căci, știu doar de al lor ban, egoiștii de ei;
Propagandă făcând cât să dai, nu să iei!
Dar, ce este, sau fostul cu gust de pelin,
Gând nu-i piedică-n dorul de vis să revin...
Și să stau- să las totul din cel ce- am ajuns-
Să-mi continui destin neștiut, nepătruns.
Să găsesc la morminte de buni, dintre ai mei,
Cea credință lăuntre; "Eternul de-l vrei
Îl obții doar cu harul de a da... căci de iei,
Nici prieteni nu ai- purtătorul de vină-
Ce nu știi să fi bun, ca iubirea să-i țină.
Anii toți, cei pierduți într-o goană de avere
Să-i împarți, la cei mulți, chiar de nimeni nu cere.
Să faci parte de viață, cunoașteri citite;
Alor tale rudenii de neam, ne școlite.
Cu credință și har dăruiește deplin!
Lasă suflet, nu oase, în pământul divin".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre monarhie
- poezii despre iubire
- poezii despre însănătoșire
- poezii despre școală
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre urechi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Portret de lume
Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toți oamenii în jurul ei roiesc,
Mulți uită să mai meargă pe acasă,
Iar alții cred că doar așa-i firesc.
Despre cei sfinți vorbesc cei cu păcate,
În fața celor mulți să pară sfinți,
Voindu-și lor să-și poată da dreptate
Că sunt părinți pentru ai lor părinți.
Sunt judecați cei ce-și cunosc greșeala
Lăsați în pace sunt cei vinovați,
Și chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar și cei morți sunt luați.
Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc și ei n-au timp de-ajuns!
Acei ce-s mulți și spun că știu de toate,
Pe cei ce știu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.
Sunt tot mai mulți ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Și nici de viața lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înșiși dumnezei.
Se tot rostesc și se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Și scrie, cu nesaț, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.
Pe la biserici, unii, vindecarea
Și-o vor, prezența zi de zi făcând,
De parcă totul își doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.
Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să își ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-și doresc.
Și-așa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-și zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie sau poezii despre vorbire
Vânzători
Vând nopți, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câștig din viață
Și vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experiență, vă răsfață.
Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu servește la nimic.
Mă vând deștept, pe cel ce-i cel mai prost
Și îmi mai rămân și bani, să mă destind un pic.
Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parțial,
Fără pretenții... pentru orișicare
Și dau factură înaltă, sau pe ilegal.
Vând totul, chiar și ce nu am
Căci ține, este obișnuință.
Pot vinde și copii sau câte un organ;
Nu de la morți, direct, direct din ființă.
Vă vând asigurarea vieții, după moarte,
Oricum nu vă servește la nimic.
Vă vând și diplome, fără să faceți carte,
Doar să semnați primirea când dați bani în plic.
Vă vând averi, ce n-ați putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar ești... moștenitor!
E țara unde totu-i de vânzare
Și nu doar bunuri, tot ce nu gândești.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un țigan... ai vițe împărătești!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre comerț, poezii despre bani, poezii despre țări, poezii despre înălțime sau poezii despre zile
Banul...
E-o infuzie de Satană, în abstract...
Plaga-n sânge, din ochiu-omenirii.
Nu-i respect, nici onoarei, nici firii...
Rezultat devastant, ca impact.
Creator, e vânzării de carne
Nevăzut, cu valențe de marfă.
El plătește, regină sau boarfă...
Trocul, el reușind să răstoarne.
N-are formă precisă de fel...
Poate-i bronz, este nichel, arginți,
Chiar și aur, dolari, sau forinți...
Etalon-i, doar valoarea din el.
Mulți trăiesc doar din specula sa,
Se omoară, răpesc, violează.
Unde-i el, tot ce e, trepidează...
Existența-i, n-o poți inversa.
Minți încinge și trupuri se vând...
Pic de dau- la cel cere că n-are-
Pot apoi să ia tot, chiar suflare;
Legea junglei umane invocând.
Lanțul este la maxim întins
Și verigile-s toate ocupate...
Nu e loc, tu să intri ca frate;
Hora, doar între ei au încins.
Au tot ei, clanuri, bănci, companii
Și se vaită, că-i rău și tot pierd...
De mai vrei să câștigi, te dezmierd...
Cum, sunt ei ce te țin... tu n-ai fi.
Și e simplu să întorci nedreptatea,
Doar să-ți faci singur tu, un produs...
Să-l dai schimb, celui ce-are în plus
Și-amândoi câștigați... libertatea.
Căci oricum, fără voi, nu se poate,
Sunteți brațul și mintea, ce n-au.
V-ați gândit, de n-ați fi, ce făceau?
Cine bani producea, bonitate?
Proștii, pot să devină stăpâni,
Cei ce n-au niciun simț filantropic...
Ei gândesc, că a fi bun, e utopic;
Cei ce-n muncă se vând... sunt nebuni!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre schimbare, poezii despre respect, poezii despre prostie, poezii despre plată sau poezii despre onoare
Poli... tic-uri
Ce extaz novator moșteniți din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiți ca fanatici;
Când tot voi sunteți gluma, cât și sursa... de lei!?
Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deștepți, creatori?
Care-i școala, sau știința; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?
Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alții să facă?
Cum de știu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.
Sunt cu sutele, mii, îmbrăcați peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări își fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiți, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, țel cu... șpiluri.
Nu îi doare de alții, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru șpăgi și injurii. Și plecări reci, trași de hamuri.
N-au nimic din părinți, sau câștig din breslaș.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ți și când ceri, fug în laș!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.
Și de bani și de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ție îți dau ceva fise...
Telefon să plătești; să-i anunți... de ești mort.
Și te îndeamnă,- frumoși, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toți curați, impecabili, în mașini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să muncești pentru ei... nu copii!?
Ne înțeles este omul, ce-a învățat tot prin știință
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputință;
Când putea să-și conducă, singur, țara ce-i dată.
Nici nu știi- ce ușor e să-ți pui învățatul
Cel din școli ce-ai tocit și-i plătit de părinți-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulți, să-i ajuți, nu să-i minți.
Doar voința lipsește, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu școli... și cinstiți.
Să produceți schimbări- cu efectul major
Material și moral- în fericiți, și plătiți!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre promisiuni, poezii despre minciună sau poezii despre învățătură
Ferice de părinții 1980's
Adesea nu știu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Același timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ținut la piept în brațele de mamă dulce;
Femeia caldă și blajină cu trup și suflet încă fată.
Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeș la culoare
Și părul bucle larg căzând pe umeri mici și sâni de ceară...
... Aduși din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viață care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i ușoară...
Și nici nu pregetă o clipă să șteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face și trece zilnic prin oraș,
Ce spală, calcă, coase zdrențe, gătește ca să pună masă
Și așteaptă în zâmbet zilnic soțul cu proaspăt chip... de îngeraș.
Și timpul trece, tot ce-adună chiar de primește o bomboană
Aleargă sufletul la gură să aducă-n casă tot ce strânge
Să crească și pe noua ființă ce-i sora mea, o dolofană.
Dar tot cu zâmbetul pe buze, căci fericirea nu se plânge.
Iar viața care trece-n vuiet pe lângă ea nici nu contează,
Copii la școală învață bine, speranța singură nu moare,
Plătește mult la pregătire, ține doar pâine, nu oftează.
Și în dragoste deplină tatei oferă totul că nu doare.
Tot împreună cu bărbatul în timpul liber face casă
Frumoasă, mare ca s-avem; pe drumuri nu vrea să ne lase.
Mereu pe jos aduce hrană cu mâini roșite de grea plasă,
La școli înalte ca să poată, să țină doi copii în clase.
Eu reușitul drept răsplată îi las să fie fericiți
Plecând cu diplomă de merit să demonstrez bun simț, cultură.
Mă îndrept pretins specialist, zâmbindu-le; lăsați prostiți
Căci nici nu știu de bine e?! Cum să se arate-n conjunctură?
Se pare că cei 7 ani ce îi invoc crescuți acasă
Au fost prea mici ca să mă îndrume. La suflet cum să dau zălog
Căci nu-i de-ajuns nici ajutorul ce-am returnat cu bon de casă
Lăsând doar dor în inimi frânte; ce tot ei dau, nu eu îi rog.
Și tot nemulțumit în viață căci doar mașină și mulți bani
N-ajung la țeluri mult sporite de faimă, libertate, carte,
Mă îndrept cu zel spre nouă lume din cei ce ne erau "dușmani"
Trecând ocean cu multe spume și vise pline... de departe.
Și bine-o duc măcar în parte, copii răsar căci ăsta-i ciclul,
Tot vreau mai mult, să strâng, s-adun, să am avut mai meritoriu.
Nu-mi uit părinți, dau telefoane, căci știu că le-am produs supliciul
Ce ei nu-l plâng, deși răspund; la zilnic interogatoriu.
Cu drag i-am invitat să vină, căci libertatea și-au avut-o,
În vizită de țară nouă cu case-n nori și bunăstare
Ca un câștig ce se cuvine, dar nu de dat c- au obținut-o
Pe merit fericiți să-mi vadă; ai mei copii de peste mare.
Dar doar o lună au vrut să stea, căci nimeni n-are grijă acasă
Și două gemene-i așteaptă, nepoate mici, copii de soră.
Tata îmi muncește zi lumină, grădina mare-o dă la coasă
"Tondeoza" neștiind a conduce; iar mama croșetează robă.
Se întorc cu ochi sclipind de lacrimi de nici nu știu la ce sunt bune.
Regret de despărțiri, plecare sau stat atâta fără tihnă?
Sau dor pentru cămin cu fete ce de "iubire" le-au dat nume
Și multe griji ce au în sarcini; plus sorei ca să-i dea odihnă?
Dar ce mă fac căci școala multă, IQ-ul înalt nu-s de folos.
Nici bani ce-am strâns cu sârg de muncă și dor de ei nu au ajuns.
Nu știu s-o fac. Nu sunt capabil, deși copil sârguincios,
Să cumpăr o eternitate. Să nu rămân un bun de plâns
Am pus în joc a mea iubire, tardivă cum o dăm cu toți
Și-am vrut câștig de nemurire, cu doctori fazi.... puțină știință.
Dar chiar de suflet faci implant nu poți părinți să-i faci nepoți,
Nici viață în taler nu poți lua, nici bani n-ajung; e neputință.
S-au dus pierduți în veci, departe, un tată Dumnezeu și-o mamă
Veniți ca mine, în începuturi; plecați doar trup în scânduri lucii.
Pierduții minții căci doar simțitu-i rămas aici pe cruce, în ramă.
Iar tot ce-i dor, iubiri, speranțe, plăceri de bine, griji, ambiții,
Sunt doar făclii; căldură dându-mi la nesfârșit de existență.
Cu o credință filantropă de-a face bine pân-la moarte
Aș vrea să mă întrupez Mesie, să împrăștii duh și experiență
Să uit de rău, de răzbunare, de avuții, de vini deșarte.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre plâns, poezii despre fericire, poezii despre suflet sau poezii despre muncă
Cu premeditare
V-au strâns aleșii asasini și v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenați, hapsânii derbedei
Și, nici răniți nu vă mai lasă trai, deloc.
V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulți, mulți, ne lăsați dor și jale.
Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc și suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.
Mulțimi din voi, ce-ați lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat și vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie țării, din dureri ce inimi frâng.
E un întreg complot în a mea țară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Și bani să-și pună peste cei ce-au din furat...
Să-și facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.
E-o hoardă sumbră de inculți jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toții o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.
E încă timp, că suntem mulți, să-i dăm afară,
Spălați la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-și înalțe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...
Premeditat sunt vinovați... ce neam ne-omoară!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sacrificiu sau poezii despre testament
Prieteni...?
Aveți prieteni cu adevărat?
Ați stat s-analizați prezentul?
Verificați întâi de-ați "up datat"
pe cel ce încă - nu de ieri - este absentul!?
Trăiți convinși că e la fel,
că din copil, copil rămâne,
îl aveți fără temei drept top model...
Nu știți că-ncetul cu încetul perfidia îl răpune.
Nici ce-n liceu erau, nu mai rămân
așa cum îi simțeai atunci, aproape...
S-au dus la alte școli, pe alt tărâm
și-au luat fără să știi, licența în... infidelitate.
Erați ca unu-n facultate,
totu-împărțind chiar și femei,
aveați proiecte de societate...
Însă pe-atunci, erați toți tineri, tineri, tinerei.
Doar că cinci ani nu-s deajuns,
căci scurtul e imprevizibil;
la suflet, nevăzutu-i motivația, un moft ascuns,
schimbarea se produce încet, imperceptibil.
Împrăștiați de hărăzire
nu mai aveți niciun control...
Picați în vraja de iubirea
apare de niciunde, sexul zilnic, monogamul monopol.
Comunicarea e defectă,
eteru-i distorsionat,
amic, devine noțiune absentă...
Mesajul, altădată clar, e-acum scurt-circuitat.
Alegerea e o conjunctură
și-i mai perfidă de-un consens...
E interesul doar, măsură;
sinceritatea-i a intrat definitiv pe contrasens.
Vorbești cu cel ce-l crezi aproape
- nici nu gândește ce îi spui -
începe morții să dezgroape
să vadă bine ce ți-a dat și ce-ai de gând să pui...
Nevoile ți le cunoaște,
dar, nu te știe când îi ceri?!?
Te vede doar din an în Paște...
Te vede mâine, dacă poate, astăzi, pentru ieri.
Așa-s prietenii de-o viață,
să-i cumperi, dacă vrei să-i ai.
Căldură n-o să poți să ai din gheață
și să nu-i ceri, că veșnic n-are... și-i ești ca să-i dai.
Suntem sfârșitul unei ere;
Ce-am învățat de la părinți
S-a dus de mult! La tot se cere!
Prietenii vi-i căutați?... Plângeți-vă la sfinți!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre tinerețe, poezii despre prezent sau poezii despre viitor
Și tu nu știi...
Te prind fiori, te simți murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Și tu nu știi, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
și-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiți la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nțeleagă...
Și tu nu știi, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârșit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.
O, cât ai vrea să fii curat
și să începi o viață nouă!
Și tu nu știi, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.
Ți-a spus un duh neînțelept
că nu mai poți găsi iubire.
Și tu nu știi că tot ce-aștept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulțumire...
Ce fericiți sunt frații Mei,
toți cei iertați de fapte rele.
Și tu nu știi, și tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna și să iei
ofranda îndurării Mele.
O, vino dar! Te chem să vii,
să-ți iei din mâna Mea cununa!
Și-atunci vei ști ce azi nu știi
c-ai fost al Meu din veșnicii
și ești al Meu pe totdeauna!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre mulțumire, poezii despre iertare, poezii despre cuvinte sau poezii despre curățenie
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rude sau poezii despre noroc
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre greșeli, poezii despre bine și rău, poezii despre îngeri sau poezii despre sperieturi
Iad
Cererea este uriașă, deci sunt foarte mulți pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toți păziți de-alții cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ține într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
și unde-i tot o frecare între toți, dezgoliți, de sar fulgi...
Toți cu afișe pe frunți, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...
... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
și-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulțesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau față... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznașă
și chiar de plâng toți de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
și în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulțumesc...
... când, se strigă, cu toții se știu, se cunosc, s-ar cunoaște,
c-au brațe deschise să ia... să cuprindă
își dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
și femei și le lasă, le dau după un timp, plictisiți,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paște,
întind mâna s-apuce, că știu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
își împrumută ce-a... fostă...
și tot, ce-au mai luat -de se dă- să țin, eu, loc, la... iubiți.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiți!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre zbor, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre ritm sau poezii despre reciprocitate
Miel
peste ceva timp va fi ieri,
din nou,
a trecut Paște, am mai mâncat un ou,
am dat crez iar la învieri.
port în imagine pe mielul-sacrificiu,
din care mușc...
parcă mă împușc
când știu că n-a clintit la ultimul supliciu.
nu mă mai plâng, că mă tot trec,
căci nu sunt cast;
omor pentru al meu fast,
doar să petrec.
de ce mă-nchin atunci,
cerșesc credință
că sunt mai bun... copia de ființă,
cu-i mă aseamăn... și-omor altora, prunci.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre oi, poezii despre mâncare, poezii despre imagine, poezii despre copilărie, poezii despre cerșetorie sau poezii despre bebeluși
Contribuiți ca mine sau... Demagogia
Sunt convins, neclintit, că dețin adevărul,
Că doar alții greșesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-și permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneș; bani să iau... ca și ei.
Din puțin în puțin, dând încoace și-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relații dețin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Națiuneee te adorrr"; pe aleși... nu mințim.
Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", șemineu,
Cu Ferrari și Jeep; nu doar eu... fiecare.
Și copiii și ei sunt deștepți, peste poate.
Nici nu merg pe la școli, ei știu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!
Și soția e bine, tot cu lucrul la "Stat"
Nu ca altele, slabe, doar cu știința de carte...
Ci cu un plic, telefoane și-i concurs câștigat,
Toată lumea e Ok; fiecare are... parte.
Și contracte, salarii, premieri, ce curg râu,
Totul merge prin gropi, dar nu asta contează.
Avionul e în aer, iahtul nu pune grâu,
Toți aleșii îs ferice; și românul... visează
Nici guvern nu contează, toți sunt unși sau sunt fâțe.
Dacă-i criză, cu barda ei taie în sărac...
Căci planeta e a lor, nu e loc de maimuțe,
Suntem toți solidari; să-i primim... la conac.
Toți ne facem că vrem, un mai bine, la Țară,
Și țipăm pe ecrane, sau pe străzi, pe estrade,
Că ceilalți sunt de vină, și la rând ei să ceară,
Cum și noi am cerut; și să învețe... să prade.
Căci oricum, totu-i roată, ce se învârte în sus.
Astăzi eu, mâine ei pe felie, lucrăm.
Bogății încă sunt și la bancă de pus.
Europa dă bani; și cu ei... vă îngropăm.
Și nici griji să n-aveți- căci suntem credincioși-
De biserici, noi ctitori, ciugulim bani să dăm.
Pe la slujbe, de Paști, de Crăciun, toți frumoși
Mergem rugi ca să punem; și între noi... ne pupăm.
Și ăsta este portretul reușitei de-acum;
În icoane să credeți și-n scandal ca țiganii.
Vă închinați la politici ce iubiți orișicum!
Revoluția, libertatea v-a dat; noi luăm... banii
Totul e alegorie, ce-am descris, presupusul
Cu țel pur de trezire, de popor... adormitul.
Dar, schimbând din politic în profesii condusul,
Specialist programați! El repară;... greșitul.
Școală, limbă, cultură, onoare, morală-
Ce-s acum derizorii, de hoții perimate-
Etaloane au în mii de școliți, și nu fală;
Țara, ei nu v-o fură... doar v-o pun iar pe roate.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre politică
Testamentul unui rege
Eu, Mihai întâiul, am trăit în dragoste de țară
Elena Mama mi-a vorbit de voi întâia oară
Un singur vis eu am avut întru eternitate
Să-mi port poporul în drumul lui spre libertate
Eram tânăr și România era într-o răscruce
Cu toată ființa mea eu am jurat pe cruce
Că țara am să pot să o salvez la greu
Doar cu credință în bunul Dumnezeu
Am fost forțat de comuniști să plec din țară
De refuzam îi ucideau pe tinerii de-afară
Am îndurat exilul, amarul și singurătatea
Departe de Voi și țara mea, am căutat dreptatea
N-am contenit de fel să vă iubesc
Doar pentru țară am putut să trăiesc
În fiecare clipă am stat și m-am gândit
Ce viitor avem de făurit
Credința-n Dumnezeu și fapta ce-a urmat
Mi-au dat putere prin viață să străbat
Să sper că am să văd o țară fericită
Să mai conduc o Românie întregită
Acum când mă întâlnesc cu Ana Regina mea
Să vă mai spun doar un cuvânt aș vrea
Întru credință și demnitate să fiți cu România
Să nu uitați istoria ce-a făurit-o Monarhia.
Vă mulțumesc la toți ce mă-nsoțiți cu gândul
Voi cei pe care v-am iubit ani de-a rândul
Să nu vă pierdeți credința, cinstea, omenia
Și să iubiți în fiecare clipă România
Lăsați-vă purtați de gândurile mele
Noi mai avem de-ndeplinit o vrere
Să scoatem țara noastră din durere
Întru credință și moralitate să-i dăm putere.
Tot ce vă scriu, în aste rânduri, e testamentul meu
Îl am aici ca martor, pe bunul Dumnezeu
Cu demnitate, cinste, speranță și mândrie
Vă las în grijă vouă, această Românie.
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri
Dregători
Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.
Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!
Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?
La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!
Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!
Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre nevinovăție sau poezii despre negru
Perplex
Mă întreb degeaba, din reflex,
De ce omoru-i de doi bani;
Se pedepsind vreo șapte ani
În țara mea... pământ perplex?
Că-n timp ce hoții-s în conex
La vârf de neam; prin dregători
Se leagă la dosar cu sfori!!!...
Nu cu cătușe! Nu-i perplex?
De arăt cu degetul convex
Eu "hoț", scârbit de judecată;
Că ou, ce am pe-un an, nu-i vacă...
Și-a mea-i găina! Nu-i perplex?
Dar totu-i bine, în scris Codex,
Că toți ce "pot" sunt imuabili,
De neclintit; ba conți contabili,
Ba romi, rege, împărat perplex?...
Primarii îs primii la anex
De tot ce-n timpuri nu visau;
Că azi nu-i "Sfat", e un bau-bau
"Popular"... Democrat, perplex!
Tot dau în gropi, sau urc apex
Pe neaoșe căi ca-n savane;
Că și bordura-i milioane...
Aici, cu asfalt căscat perplex!
Mă pierd de proști fără complex
Parlamentând, mulți, șase sute...
Și alți de-ai mei, de școli prea multe,
Stau toți cruciș, tâmpiți perplex!
Cu amenzi din neavut, latex
Mi se întinde pielea goală...
Și hoți din pușcării, ce-s școală,
Ies tot bogați! Că-i văd! Perplex!
Viața-i divertisment, doar sex
Cu trei de "X" mânjind ecrane;
Nuvele tele, nu romane,
La burta goală... Ce perplex!
De limbă nu mai zic, de "dex",
Că "alfa", bete" azi sunt rare;
Ceva grecesc, de prin fanare...
Deci scris și vorbă îs prea... perplex!?!
Iar dacă încerc la ziar telex
-Să mă plâng lui de nedreptate-
N-aude nimeni; surditate
E laitmotiv, motiv perplex!
Nici scară nu-i după cortex,
Că nu sunt trepte de valori;
La vârf stând cei cu capu-n nori,
Întunecați pân' la perplex!
Mi-e mintea în două, un duplex;
C-o parte-i vis, primit minciună,
Cât ochii îi țin închiși... Ca lună;
Ce-i văd doar nevăzut, perplex.
Oi fi eu singurul index
Cu țară... neam, un individ,
Sau trași în piept, toți apatrid,
Ne-au dat-o gol? Un tun per... plex?!
Mi-e țara toată un circum... flex,
Adică un fel de circ; c-o droaie
Ce fac orice, ce cap nu-i taie...
Tăind de la toți, lor... Perplex!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vaci, poezii despre sfaturi sau poezii despre sex
Pe meleaguri străine... în țară natală
Să-mi fi furat of țara, să-mi fi furat trecutul?
Să plâng pământ, pe buni jucând abil pe hâtrul?
Să am mândrii, dispreț spre ce-l stabil rămas e?
Să fiu îndoctrinatul unei pretinse rase?
să neg tot ce-am avut și tot ce-am refuzat,
să fiu deșertăciunea unui alienat?
Să nu-mi găsesc o vină de neputință pură
să mint copii, prieteni? Am fost "lepădătură"?
Să nu-mi port judecată de slab și nestatornic
să fie numai joc credința mea de dornic
să-mi cumpăr libertatea cea sfântă ne avută?
Să fiu sortit s-o cer în țară neștiută?
Să zac cu psihic cancer umblând de țară gol,
să-mi iau un atestat muncind din greu pe un pol?
Să-mi fie destinat inexplicabil ură,
să nu pot stăvili părere de... "lătură"?
Să nu-mi dea nimeni crez de știință dobândită
să nu pot să muncesc în țară retrăită?!
Să am total refuz, cu o experiență nouă
să nu pot s-o purced spre a profita și vouă?
Să merg privind pe străzi la ai mei colegi de odată,
să nu revăd nimic din "fu frumoasă fată "?
Să fiu hulit adesea de-ai mei copii lăsați
să-și ducă singuri viața în tărâm de exilați?
Să țip la muți și surzi ai nației natale
să-mi dea răspuns un tânăr; "alo, auzi matale
să știi pe-aici au fost de-a toate știutori,
să uiți de noi, de țară, poți să te întorci sau mori.
Să nu ne dai povețe, noi știm suntem școliți
să n-acceptăm realul de a fi nenorociți
să ne purtăm a pururi nereușita crudă.
Să credem doar prostia, hoția, mintea nudă"!?
Să-ți dau un sfat; "ochi ager ca al celui de erete
să nu rămână vis lovit de gri perete,
să nu te frângi în zbor de orb predestinat
să cumperi ghid de viață, pilot automat.
Să știi ce sunt orgolii stupide sau deșarte,
să știi că toți petrecem prin viață către moarte.
Să ai răbdare, minte, să asculți întâi să zici,
să nu mai crezi pe aceia ce-ți se numesc amici
să-ți ia din libertatea un drept spălat cu sânge.
Să nu te-n crezi chiar dacă se face că te plânge,
să-i dai să înțeleagă, că ești matur de rău
să-ți vrea nou sacrificiu; al tău și nu al său.
Să fii mai drept, uman, să înveți la școli mai bune
să faci ca acest neam să aibă iar renume,
să fie oază a lumii. Neprihănire în bine
să fie loc de toți; de tine și de mine."
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Andrei... Gheorghe
Avem toți proprii Dumnezei,
Așa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!
N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ștoarfe, false din popor-
Să-și ia cu barda, cu topor
Ascuțit spirit... de-un Andrei!
Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... țara lu' Andrei!
Există, să știți, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!
Nu va mai fi ușor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Și să-l arunci 'nspre fețe moarte...
Să stropești falșii... cum Andrei?!
De azi vor fi doar derbedei
Mai mulți, din adevăr să fure
Și, mai puțini onești să înjure
Meschini și hoți... Era Andrei!
Ce rară-i lumea de idei
Și va fi tot mai rar, mai rară
Să țină sincer la a mea țară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!
Mă închin la spirit de holtei
În gând și în fizic, în credință,
Cum încă îl am, Gheorghe, conștiință
De-un neam... Ce l-aș vrea tot, Andrei!!!
Te salutăm cu toții, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!
In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate sau poezii despre porumbei
Ofrandă... sau... Blestem
Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalț peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!
Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac și să spun.
Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinți sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.
Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pământ.
Tac sfios la dușman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.
Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid mă feresc de intrus.
Carapace de om nepătruns
Stau în mine, pândesc în ascuns.
Paradoxul divin mă înspăimântă!
Gând de omor port eu celei ce cântă?
Când mă închin, machiavelic de gând
Mă tortură în ateu, înjurând.
La cuvinte ce aleg ca să spun
Stă ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transformă bun gândul străbun
În rușini de dorit să răzbun.
Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu știu ce-i destin, ce-i defect?
Cine îmi tulbură gând în infect?
Cum se poate? Mă port în "deject"!?
În dorință răzbat, reușesc,
Dar n- am timp să opresc, să spășesc.
Meditație aș face, o doresc
Și de-s Diavol? O, doamne plătesc.
Poate sunt doar o clonă pierdut
De planetă demult din trecut,
Cu mesaj odios nevăzut
De la spirit astral dispărut.
De-i așa să devin amuletă!
Vreau să joc, să pierd tot la ruletă.
Singuratic, sărac, mă delectă
Doar să pier; salvator... de planetă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre draci, poezii despre sărăcie sau poezii despre singurătate
Între meridiane
Pe țarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Și nu-i ce-a fost; nu ți-e la cap, un umăr...
Nu poți fi doar o țintă, să tot dai!
Și întors, în lumea largă acceptat,
Așa cum ești, cu tot, cu tarele etniei,
Revii căutat, știi- doritul meseriei;
Măcar ești roata lipsă, din mers, neșchiopătat!
Doar gândul, iar himeră, îți tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ți-ar mai cere din nou, o altă voltă
Și dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!
Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Și lași un zi de zi, câștig, amici leali,
Zburând cu minți zălud, spre paria reali,
Din țara, toată rană, ce-și fură viitor...
Și nu găsești, iar, cine să-ți fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Și furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!
Revii scârbit de tine, te pipăind ce ești
Și-ți juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrățișând pe-ai tăi și alți ferici, că vii
În țara ce te așteaptă; doar tu să o primești!?!
... Uitând de măscăricii, din naștere... prostești!!!
PS
Când țară n-are grijă de mine, individ
Și Stat de vorbe goale, ce tot eu țin, mă fură,
Iar un popor, ce-și zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Și "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot sau poezii despre viteză