În albia din lacrimă ne dor cuvintele

Te chem să
înţelegi
cum cuvintele încep să se nască
încă din priviri
se aşează ca pruncii cuminţi
fiecare în legănul lui
şi cresc câte puţin ceas cu ceas
ne însoţesc şi ne amintesc că suntem
vinovaţi de naşterea lor
când suntem singuri
şi cînd suntem bătrâni

adeseori încep să se nască
în privirile noastre
curgând prin albia din lacrimă
dinspre alte izvoare cuvinte
care au însoţit cândva un înaintaş
neînscris în ceaslov

atunci glasul tău
nu mă lasă să mă sting
mă strigă
îmi luceşte în noapte
o stea în scorbura unui gând

deschide sub pleoape
începutul cuvintelor şi vei simţi
cum împrejmuiesc cu două braţe
ca un gard
cei ce au fost pe cei ce vor veni

mă chemi să gust

cuvintele coapte precum fructele
ce ocrotesc în miezul lor seminţele
şi se desprind de ram plutind
pe marea în care naufragiază uitările
aşa cum mă ocroteşti doar tu
când germinez în miezul vieţii mele

atunci prin flacăra tăcerii
o mână scrie un poem
scrie cu păsări în mine şi în tine
sub sălcii chiar şi copacul tresare
şi adoarme
cu flori galbene şi cu flori purpurii...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luigi Farao: Noi ştim totul chiar şi despre oamenii care încă nu s-au născut.
Cezar Codreanu: Este posibil acest lucru? Glumiţi sau...?
Luigi Farao: Bine, nu în sensul în care te gândeşti matale. Nu suntem şi nici nu vrem să părem prezicători. Ideea este că noi ştim cum vor evolua oamenii de la naştere şi până la moarte chiar înainte ca ei să se nască, cu unele marje de eroare, în funcţie de mediile în care se nasc, mă înţelegi? Lucrăm cu studii de probabilitate. Dar rezultatul este, grosso modo, cel pe care am încercat să-l concentrez în aforismul pe care l-am împărtăşit adineauri cu matale.
Cezar Codreanu: Şi prin totul... să înţeleg că ştiţi de pe-acum traiectoria celor mai mici mişcări pe care noii oameni le vor întreprinde în decursul vieţilor lor?
Luigi Farao: Prin totul mă refer la tot ce contează, fireşte. Avem birocraţia, în primul rând, pe care o folosim aşa cum doctorul foloseşte stetoscopul pentru a asculta bătăile inimii unui pacient, însă diferenţa este că atunci când noi aplicăm instrumentul nostru, pacienţii ne ascultă pe noi. Mai ales cei care nu doresc să ia pulsul închisorilor.

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cei mai grozavi atunci când contează. Dar cum suntem atunci când nu ne vede nimeni? În aceasta se dovedeşte caracterul - să fii consecvent chiar şi atunci când nu pare să aibă vreo importanţă.

Bill Hybels în Cum suntem atunci când nu ne vede nimeni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea zimbrilor

Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.
Moldovă! Zimbrii tăi ne privesc doar din steme,
ochiul lor înlăcrimat a ajuns gigantic
ca un gol în cele trei culori.

Moldovă!...
Tu, mamă,
în fiecare noapte îţi chemi copiii strigându-i
pe numele lor de taina şi moarte.
Te vor auzi odată,
din adâncul pământului sau al cuvintelor nemairostite,
într-o noapte de Înviere,
când Mântuitorul va sparge porţile întunericului
şi va prăda iadul.

Moldovă! Zăpada se împleteşte cu gândurile triste
şi se aşterne peste trupul tău ca o linişte...
Întoarcerea zimbrilor tăi
va fi Dumnezeiasca noastră Schimbare la Faţă.

poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut singuri şi murim singuri. Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuie să acceptăm şi să slăvim actul nostru de credinţă în alte persoane. Comunitatea înseamnă viaţă: de la ea ne vine puterea de a supravieţui. Aşa era când locuiam în peşteri, la fel este şi astăzi. Respectă-i pe cei care au crescut şi au învăţat împreună cu tine. Respectă-i pe cei care te-au învăţat. Când va veni ziua, spune la rândul tău poveştile lor şi du-le mai departe – astfel comunitatea poate dăinui iar tradiţiile vor rămâne aceleaşi.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de atunci spre acum

Aveam douăzeci de ani şi scriam
despre tine

Nici nu ştiu când au început să îmi picure cuvintele din degete
le puneam la somn într-o bucată de hârtie copilul meu dăruit de tine
emoţiile furtuna tăvălugul
Ah, tinereţea

Suntem culorile unei picturi vechi
crăpate despărţite acum de prăpăstii
praful fumul mucegaiul s-au aşternut peste noi în tăcere

Sunt o femeie transformată în piatră
orice arunci în mine ricoşează spre tine
Nu există suliţe care să ajungă la miezul cald
cioburi, cuvinte sau lacrimi

La treizeci aş scrie
despre tine doar ca să mă răzbun
să te aduc la limita nebuniei până înjuri
să îmi ceri să îmi asum
nefericirea ta miştocăreala ta
Autoapărarea ta

Dar, ah, un curator ciudat îmi toarnă lumină pe răni
o scânteie care înainte de a se stinge orbeşte
înghite cu nesaţ puterea
să iubească cu preţul rătăcirii

Am treizeci de ani acum
iar dorinţa de a scrie nu mai vine
din tine

poezie de Elena Mladinovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de lumină

noapte visată şi regăsită
printre seminţele timpului
învăluită în patimi cu aromă de opium
şi de poezie sângerândă precum amurgul
o astfel de noapte mă trezeşte
din aşternutul de himere
din visul pietrei ţărmului
din cetatea cu porumbei
rotindu-se prin Agora

într-o astfel de noapte
cresc ziduri de stele
tu îmi citeşti în palmă toată istoria
în ea sunt scrise caravanele
versetele străvechi
poemele de iubire
nopţile de amor
binecuvântarea sferelor

în palma mea tu îţi citeşti naşterea
şi vieţile din alte ceruri
pe când trimiteai răvaşe zeilor
şi-i implorai să-ţi aducă
amfore cu ambrozie
şi o fiică a nopţii care să te înveţe
că există viaţă după moarte

şi rugile ţi-au fost ascultate
suntem două animale la pândă
căutându-se unul pe altul
două animale ce-şi adulmecă moartea
şi luptă cu sânge şi nebunie
vânându-şi pasiunea prin nopţi ca acestea

Suntem două fericiri purtate de valuri
Pe un ţărm cu doruri ancestrale

poezie de Alina Beatrice Chesca (9 martie 2011)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Cânt viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdarea că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!