Dincolo de mine

plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbeşte
îndrăgostiţii sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaş
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aştept o roată să se desfăşoare, fără drum
încălţările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfăşoar faţa trupului meu, nu am uitat
am o uliţă în priviri, pe care merg şi capătul
poate eşti tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deşira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat paşii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colţi de piatră ascuţiţi, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat că...

Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.

Că-n braţul lumii tale
nopţi ard aprinse
că dor gândurile
şi simţurile răscolesc
galben de soare.

Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irişilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.

Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.

Am uitat...
căminul nopţilor noastre
jăratec în nebunii.

Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde laviţa iubirii
stă cu licori care desfată.

Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.

Am uitat...
uliţa din buzunarului meu
prăfuit şi gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.

Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să ştiu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.

M-am uitat în...
masa de lemn şi-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruţă... cal
munte deal şi vatră cu jăratec.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire roşie

ochii mei întorc-n priviri, jeanşii tăi de aseară
rochiile sau diluat în roşu
şi ard
memorii în mii de bărbaţi

o gură sărutată adună nopţile
îmbrăcate în nuduri albe

ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-şi plimbă roţile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost

un câine ne latră la lună, trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colţ de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândeşte, prima-ncleştare-n sărut
frunzele parcului îndragostit, ne plimbă prin minte
mirosuri de după ploaie

pe-o bancă, o primă strângere de mână
încă ne doare
o carte jerpelită de pe o etajeră se uită ironic la noi
i-am uitat poveştile, astăzi avem tablete
şi câteodată căte un fum
acum bem clipe intense, de vin roşu, dintr-un pahar de cristal
hai să nu-l spargem, goleşte-l

nu am uitat ce mi-ai spus
chiar dacă
am numărat fără cuvinte şi tăceri
de ieri
pentru o altă noapte, alte aşteptări

să întoarcem într-o singură clipă totul
şi îmbrăţişaţi
să ne contopim într-o supremă iubire
inimile să le ardem împreună, în ultima cenuşă
în roşu spre cer, pentru încă-un mâine
fără a uita că nu ne-am iubit, de ieri

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care baţi aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc şi bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deşertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi şi pe genuchiul vieţii tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colţul tocit al vieţii mele!
cărarea nu se opreşte în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaşte cu încă-o primavară
nu aşteapta să fiu un singur drum prin paşii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viaţă
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceaşi soartă

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire roşie

ochii mei întorc-n priviri, jeanşii tăi de aseară
rochiile s-au diluat în roşu
şi ard
memorii în mii de bărbaţi

o gură sărutată adună nopţile
îmbrăcate în nuduri albe

ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-şi plimbă roţile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost

un câine ne latră la lună trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colţ de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândeşte, prima-ncleştare-n sărut
frunzele parcului îndrăgostit ne plimbă prin minte
mirosuri de după ploaie

pe-o bancă, o primă strângere de mână
încă ne doare
o carte jerpelită de pe o etajeră se uită ironic la noi
i-am uitat poveştile, astăzi avem tablete
şi câteodată căte un fum
acum bem clipe intense, de vin roşu, dintr-un pahar de cristal
hai să nu-l spargem, goleşte-l

nu am uitat ce mi-ai spus
chiar dacă
am numărat fără cuvinte şi tăceri
de ieri
pentru o altă noapte, alte aşteptări

să întoarcem într-o singură clipă totul
şi îmbrătişaţi
să ne contopim într-o supremă iubire
inimile să le ardem împreună, în ultima cenuşă
în roşu spre cer, pentru încă-un mâine
fară a uita că nu ne-am iubit, de ieri

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a lăsat brumă în
Podul palmei mele
Până ieri priveam jocul de frunze
Făceau mici vârtejuri-
nişte fluturi bizari
ce-au uitat că e toamnă-
Se-agăţau de o rază plâpândă
Abia luminând linia vieţii
Oricum de mult merg cu paşi mici
Nu ştiu unde duce
Drumul are margini cu măceşi
Dincolo de ei este lumea
Este tot ce-am uitat înainte să ştiu
Tot ce ştiu şi n-are uitare
Este ieri şi azi
Este mâine
Încerc să străbat printre spini înspre ele
Cum să trec să n-arunc o privire
Strivesc cu buzele picătura de sânge
Drumul s-a făcut o vâlcea
Dintr-odată coboară de-a lungul braţului
Îşi tremură unda unde bate pulsul
La încheietura lipită de tâmplă
Încercând să-i oprească ecoul
Şi lacrima devine roşie
Sau măceşele sunt roşii
Nici măcar nu mai contează
Trebuie să plec
S-a lăsat bruma în podul palmei mele
E un iz de târziu
Şi mi-e frig
Oare unde eşti tu
Am să-ţi las o brânduşă de toamnă în prag
Când ajung
Ori de vrei să rămân lasă uşa deschisă
Mă descurc eu cumva
Pe când vii îţi va fi
Ne va fi poate cald
Şi bine
Între timp am să merg în grădină
Poate ai un coş undeva
Au căzut pe jos plin de gutui
Şi-i păcat

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare victorie e un drum uitat

Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, Te-am lăsat
Pe crucea destinului uscat, abstract!
Spre Mănăstire merg, merg şi cad
Se rostogolesc lacrimile-mi şi-ard...
Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, merg spre mine
Şi mă simt tot mai vinovat...
Am răni viclene şi mi-e bine
Că am răzbit întru stări divine...
O, fiecare victorie e un drum uitat!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sens

"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine şi zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subţire
şi-ntr-un capăt mă opresc!

Trec oraşe prăfuite
şi privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!

Drumul duce nu ştiu unde
şi eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?

Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate ştii vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!

"Cărăruie... cărăruie",
poate ştii că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samba

am să mă sparg într-o oglindă
prin tocuri şi pe-o podea de viaţă
să pot să te găsesc pe tine, tu chip
şi-n clipe de fericire să spun
că mai există un început, de viaţă
în care încă simplu să pot sa spun
nu-n gol
că poţi să mă iubeşti!

nu vreau să uit că-n umbre de ploaie
de melodii, poate, încă chipului tău tresare
că eşti o zi albă şi vei dansa o samba
amândoi în roşu de foc, într-un destin
pe cărări noi de viaţă şi nu uitând
că noi pe podeaua vieţii, simplu existăm

da, samba vreau în pantof să-o bat
şi zâmbetul tău trist să-l refac
în bucurie
iar pe cer să pun sărut
de gând, de zbatere şi te rog
prin acest vers să nu uiţi
că-n oglinda vieţii este loc
pentru doi, iubind în joc de samba

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul visurilor mele

Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfăşurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.

Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.

Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arşiţa de-amiază
Şoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conştiinţa trează.

Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvăţăminte
Şi dăruind iubire în cuvinte.

Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Şi dintre toţi aceia care iartă
A renunţat la dreptul său la soartă.

Sunt un copil care copil rămâne
Şi dincolo de veacul cel de mâine
Şi care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovn

mi-am pus o masca mortuară
cinic râd ca-un clovn
cum am uitat sub o piatră
din cavoul sufletului meu
cheia care mă poate descuia

acum stau şi mă gândesc
oare unde am pus-o...
înăutrul meu sau în afară
acolo poate unde nu sunt eu?

mă mai pot descuia pentru mâine
sau să rămân fără a mai fi eu?

poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te sărut în oglindă

ţi-am spus nu sunt parfumul meu
sunt un fir de mătase neagră
uitat pe o bancă
un pumn de suflete pierdute
puse la păstrat în lada veche
plină de amintiri a bunicii
ah bunica
când îmi spunea
că dragostea
e un vis frumos
o atingere fină
o frunză ce cade o singură dată
dansând pe muzica toamnei
mai vreau să-ţi spun o privire
să te sărut în oglindă
apoi să plec cu vântul de 9:00

poezie de Marian Lie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru negru de viaţă

picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt şi dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată

Da?

timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau duşman
poate fi aproape sau departe
El este şi nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieţii le estompează
nu trebuie să purtăm mănuşi, pe chipul feţei.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alţii ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existenţă, câci toţi avem un început
din el am făcut primii paşi, am gungurit şi am privit cerul
şi-am zis
toţi am privit copacul şi ne-am lovit şi atunci
am zis
toţi am uitat că eram şi încă mai suntem dependenţi
şi plângeam când ne luau alţii
astăzi plângem căci ne luăm noi şi ne ducem

Oare nu am rămas încă aşa?

plângem dorul îmbrăţişării!
şi uităm să mai iubim, nu mai vrem să avem braţe

Mi-e dor

aşa este, totul se împarte, nu poate fi numai dintr-o singură parte
împărţim sărutul
şi ne certăm să fim în el

iubita mea, eşti departe
undeva pe-o stea
pustie
fără nisip
fără uscăciune
fără raze de soare care să ardă
fără de fără
de tot şi nimic
decât un cer
fără albastru
fără nori, fără vânt, fără copaci
un cer care este neviu
un cer fără el
şi o gaură imensă
în noi
adâncă
şi fără de margini
care să ne cuprindă
ca braţele mamei sau ale iubitei

Da?

sunt un pustnic căţărat în muntele din el
aşa sunt eu, câteodată, nu vrea singurătatea din mine să iasă
adâncimea fiecăruia este imensă, dar diferită
încerc să mă repictez prin interior, cu imagini de clovn
pentru ca să râdă de mine
să-mi privesc pereţii pustietăţii cu imagini hilare care să râdă sarcastic
aşa-ţi trebuie şi să scoată limba la mine

ha... ha... ha...

şi nişte pitici să se ia de mână şi cu vocile lor piţigăiate să strige
nu mai eşti, nu mai eşti
şi dintr-o turlă îngustă-n dungă
un pitic gras
să zbiere pe strada principală
nu eşti decât un prost
şi lumea toată sa râdă
şi lumea toată să râdă

ha... ha... ha...

viaţa-i ca o brăţară pe care o putem pierde uşor
Dumnezeu ne-a dat-o si tot el ne-o ia
şi o dă alcuiva, ţărâna vom muşca

vaporul
sună a depărtare
când de la ţărm el pleacă
ca-n eseul meu
din lumea poveştilor şi a iubirii

sfârşit
ascultătorul a adormit

vânt... hoinar, hoinar
un suflet fără de viaţă
daţi-mi pe el un ban
şi mă faceţi fericit pe viaţă

Ce? Cer mult?

mă cheamă timpul
mă cheamă oful
mă cheamă cea ce m-a uitat
mă cheamă praful şi vântul

Nu mai fi trist...

cu si bemol
şi anulat de un becar
într-o cheie de portativ care nu a inventat-o niciun muzician
nici măcar femeia
poate tu ştii calea
să fiu eu
căci m-am pierdut
să sap acolo în rămăşiţele timpului, în cimitirul său atemporal
şi să mă scot dându-mi tu o mână

adun cuvintele într-un pom cu toată lumea pământului

Eşti confuz...

nu
deloc
extrem de clar
pun lume
pun o ea şi un el
şi o iubire
din care se naşte viitorul
ideală, poate
prea ideală
pentru carnea care moare

Să desenez pe obrajii tăi?

Da!

lacrimile care să se întorcă înapoi
în lăcaşul izvorului lor
cu tine

a adormit şi timpul
a amorţit
a căzut în necunoaştere
şi tu
care separi depărtările

da

roata se învârte
corăbiile timpului
sunt duse şi trase spre maluri fără ape
sapă fundul sufletelor scufundate
şi râd de urmele aripilor de pe cer
ca un vultur care moare înainte de a se naşte

Eşti trist...
zi-mi mie ce te doare...

desaga-i goală, sunt ca un Moş Crăciun fără cadouri, care vine sa-i facă fericiţi pe copii
cu ce să-i fac eu fericiţi?
oamenii lumii, mari şi mici
ca-s mic şi eu
dar tu uiţi să-mi dai şi mie un dar
ca să nu mai fiu trist

latră luna
stelele mă împung
au coarne
şi cerul a-ş vrea să fie

Şti ce?

tu să fii dincolo de nori
iar picioarele tale stâlpii lumii
să mă caţăr pe ei ca pe munţii vremurilor
să ajung acolo

Vrei în vârf?

da
sunt nebun

da
acolo
unde sunt cuvintele mele
care există între lumea reală şi adâncurile lui Dumnezeu, din materie
omul are nevoie de trecut
trecutul l-a ridicat... fără el nu există
Dumnezeu este iubit de fiecare precum vede el faţa lui
Dumnezeu deschide ferestre pentru fiecare

Tu mă iubeşti?

nu

ok
bine că încă nu mă urăşti!

Convorbiri cu Camelia

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!