Cunoaştem îndeajuns de bine natura umană ca să ştim că un om care cu o linguriţă de dulceaţă poate să-şi ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer şi pe pământ nu-şi va câştiga nici a mia parte prin muncă... Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinşi, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susţinut îţi arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis.

Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş (2010)
Adăugat de Dulcineea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem deci existenţa şi natura finitului, pentru că suntem finiţi şi de aceeaşi mărime cu el. Cunoaştem existenţa infinitului, dar nu-i cunoaştem natura pentru că el are mărime ca şi noi, dar nu e mărginit ca noi. Dar nu cunoaştem nici existenţa, nici natura lui Dumnezeu pentru că nu are mărime, nici margini. Numai prin credinţă îi putem cunoaşte existenţa, iar prin har îi vom cunoaşte natura. Or, am arătat de multe ori că poţi cunoaşte un lucru fără să-i cunoşti natura.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

Azi ştim tot. Ştim de unde ai venit
ştim unde te-ai dus,
ştim şi de ce.
Ştim şi ce trebuie sa facem.
Dar facem?

Am mîncat din trupul Tau,
am băut din sîngele Tau,
şi ni s-a umplut gură
de o plăcere fara seamăn pe pamînt.
Dar ce am păstrat în noi,
în celulele trupului nostru
din proteinele divine?!

Duhul Tau pluteşte împrejur,
neîncetat ce e bine şi ce e rău ne învaţă.
Ochii ni-i deschide cu blîndeţe,
ne dojeneşte numai ca pe nişte copii dragi.
Ce este somnul acesta de plumb
ce să-i închidem la loc ne-ademeneşte?

Ştim tot, avem tot, te cunoaştem.
De ce ne e teamă totuşi sa păşim pe apă?!

poezie de Dina Calin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sfântul Dumitru 2008 (Dedicată cuscrului meu Mitică)

*DACĂ-I ziua ta sărbătorită
ZIUA TA să fie sfântă
*EŞTI UN sfânt, sfântă Dumitră
FERICIT(ă), se cuvântă

*SFÂNT Dumitre, hai la joc
TE învârte-n horă
VA mai sta şi timpu-n loc
CHEAMĂ şi pe noră!

*FII tăi, fiicele toate
BINE te serbează
VENIT, bani şi sănătate
*Acum îţi urează!

Hai la joc, Dumitre sfânt
LA joc şi nedeie!
FOC să sară din pământ
*NU pe loc să steie!

TE învârte mai cu foc
MAI mult, nu gândi!
GÂNDI, să mai pui un joc
*TE vrem, veseli!

APRINZI azi de ziua ta
LA a ta Cântare:
JOC, să nu te pot uita,
*UIT-A vieţii stare!

CE-ţi dorim?... noi, sănătate!
VA dorim mulţi bani!
FI-vor astăzi date
*LA Dumitru-n ani!

NOI Dumitre, te iubim
ESTE mare Sărbătoare,
SĂRBĂTOARE îţi dorim:
*DUMITRU-I... cu stare!

SĂRBĂTORIT eşti sfinte
*UNDE-I joc şi veselie
DE nu-ţi am cuvinte:
MÂNCARE să fie!

*MAI venim sfinte şi mâine
MULT te mai iubim,
ÎI legat... pui lup de câine?...
DORIT să te ştim!

*Îi mâncare, băutură, joc
*Toate-s frumos puse
*Relele, nu-şi fac vre-un loc:
*Urâte-s şi duse!

poezie de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă şi rugăciuni (16 octombrie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte oase, dar cu arome arome arome

... e bine de tot să scrii despre ele, pen
tru moarte viaţa face sacrificii destule
ţie nu
ar trebui să-ţi tremure flautul - ai şi tu
nişte oase,-n vibraţie zero-bărbat, n-ar
trebui
să faci valuri, nu ăsta e scopul nu nu n
u de veci al decesului şi futu-l pe maho
medi
cina muncii, ca la ca, ca la carte, aşa calm ca la
morţii cu oase şi parte despărţitoare (?!) făcând bu
nă parte
bine def în anii aceia de coşmar militar
ia parte mia şi mia şi mia şi mia par
te să văd
despre cine e vorba în serialu cu oa... se
şi seminţe scuipate în serialu cu pier-sici
poate-n s
udul italiei, prin sicilia, adorabila insulă
la care trebuie să tragi la ramele foto, prea v
ulcanic
e foarte frumos în italia dar este cam fo
arte scump şi oligatoriu tot vei migra-n i...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim că există un infinit şi-i ignorăm natura. Cum ştim că este fals ca numerele să fie finite, este deci adevărat că există un infinit în număr. Dar nu ştim ce este: este fals că el ar fi par, e fals că ar fi impar; căci adăugându-i unitatea, el nu-şi schimbă natura; şi totuşi e un număr şi orice număr este par sau impar (e adevărat că acest lucru se referă la orice număr finit). Tot aşa putem spune că există un Dumnezeu fără să ştim ce este.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O diplomă nu îţi va asigura succesul şi nici nu poate servi tot timpul ca dovadă a inteligenţei – e doar o bucată scrisă de hârtie. Ce contează cel mai mult sunt abilităţile pe care ţi le dezvolţi, ceea ce ştii să faci practic şi nivelul tău de dezvoltare. Nimeni nu va veni la tine să îţi numere hârtiile şi să îţi pună în braţe tot de-a gata doar pentru că le ai. E nevoie de muncă, perseverenţă, răbdare şi dăruire pentru ca mai apoi să poţi culege roadele lor. Cine pretinde prea multe fără a fi în stare să ofere înapoi se va lovi de cruntul zid al realităţii: trebuie să MERIŢI ce (vrei să) ai, iar pentru asta e nevoie de fapte. Poate vor fi momente când vei fi ridiculizat pentru visul tău, respins de ceilalţi pentru dedicarea de care dai dovadă şi marginalizat pentru că ai început să fii diferit... dar e normal.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi care am trăit în tabere de concentrare ne amintim de acei oameni care veneau prin barăci consolându-i pe ceilalţi şi le dădeau ultima lor bucată de pâine. Poate că au fost puţini la număr, dar sunt de ajuns să dovedească că un om poate rămâne fără nimic, cu excepţia unui lucru, cea din urmă libertate umană – să-şi aleagă atitudinea în anumite circumstanţe – să-şi aleagă propria cale.

citat din Victor Frankl
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare bucăţica mea de cer
În care plâng tăcerile şi dorul,
Şi-n norii ce se strâng le văd cum pier
Căci le-am ucis cuvintelor fiorul...

Mă doare codrul ce-a-nverzit sfios
Tot aşteptând o singură privire
Şi glasul meu ce-i recita duios
Din cartea cu poeme de iubire...

Şi doare unda rece de izvor
Ce setea nu-mi mai poate adăpa
Şi doare fiece cădere-n zbor
Când ruptă eu din tine-s... aripa.

Şi toate dor şi sunt tot mai departe
Şi-mi sângerează numele ce-i scris
Cu unghiile înfipte-adânc pe-o parte
În sufletul ce mi-este interzis...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contează acum

Te iubesc de ieri şi te-am iubit şi-n noapte
Astăzi nu mai ştiu, sau, cine ştie.. poate
Mai lasă-mă puţin, lasă-mă pe-o parte
În patul tău comod, să te ţin în braţe

Ţi-s ochii fără fund, au lumina verde
N-au nici un val ascuns, valul de-a te pierde
Ştim amândoi ce-a fost, prin razelele plăpânde
Luna cu ele-n jos, le-a lăsat oriunde

Lasă-mă, te rog, sub pătura lânoasă,
Mai inspir din noi şi te mai simt pufoasă
Miroase părul tău, ca iarba lăţoasă
Acum din nou îmi eşti, pofta cea trupească

Te iubesc de ieri, poate şi azi şi mâine
Nu-mi cere să jur, să te iubesc poimâine
Contează ce-i acum, orele cu tine
Hai! Întinde-te!.. lipeşte-te de mine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Gândul, nu-l mai trimit la tine.
L-ai alungat şi nu s-a simţit bine,
L-a durut de prea multe ori,
Mai bine, îl trimit să se joace printre nori.

Inima, o voi învăţa să nu mai bată în acelaşi ritm,
Cu al inimii tale anotimp.
Prefer să-i cer să se odihnească,
În loc, nebună peste tot să te urmărească.

Mintea o voi educa, să nu-şi mai imagineze
Poveşti de dragoste în care simţurile mele toate, să te cerceteze.
Mai bine, într-un alt Univers să mă proiecteze
Şi de suferinţă să mă protejeze.

Privirea o voi învăţa să îţi evite privirea,
Dacă din întâmplare ne vom intersecta,
Mai bine, să strălucească,
Admirând bolta cerească.

Mâinile mele nu te vor mai căuta printre cearşafuri de satin,
Noaptea când toate visele vin.
Mai bine să stea cuminţi,
Fără să-şi dorească, mângâieri fierbinţi.

Buzele vor uita sărutările cu gust de căpşuni,
Nu vor mai zâmbi ani buni,
Mai bine, le voi umezi cu o şampanie parfumată,
Să uit, că din iubire am suferit vreodată.

Sufletul, îl voi convinge, din nou să se culce,
Să doarmă un somn dulce,
Până când pe o altă planetă se va duce
Şi acolo, Dumnezeu, mai bun
mi te va aduce.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!